07.01.2014,  20:43:50 | 0 comentarii | 2391 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Enigme ale Petrilei, incomplet studiate
de Ziarul Vaii Jiului
Grohotele de piatră
Aceste grohote, în număr de trei, au o distanţă între ele de aproximativ 1,5-2 km. Prima dintre ele este situată chiar la poalele Muntelui Parâng, în satul Jieţ, în locul numit Laz, alta pe aşa zisul „Iazul Davidonilor”, între satul Popi şi Jieţ, şi alta în partea de nord-est a dealului Maleia. Ultimele două au fost concasate în anul 1990, fiind folosite la prefabricatele din beton necesare la betonarea galeriilor miniere din Valea Jiului, în construcţii sau şosele, fundaţii pentru case. Au mai rămas mărturie bolovanii mari ce nu au putut fi concasaţi. În partea stângă a Jieţului, pe o terasă (în locul grohotelor din satul Popi), conform tradiţiei populare, ar fi fost şi un puternic castru roman, care avea sub comandă castrele din Comărnicel şi Vârful lui Pătru, asigurând trecerea prin această regiune şi paza în zona de sud a Daciei lui Decebal. Incompleta studiere a acestor grohote alcătuite din bolovani rotunzi, proveniţi parcă din cursurile unor râuri, nu ne permite să tragem o concluzie clară privind originea şi rolul lor. Aşa după cum am amintit, se presupune că ar fi rămăşiţele unor cetăţi dacice. Alţi autori sau, mai bine spus, naratori populari susţin că ar fi rezultatul săpării gropilor din Băni, o altă enigmă locală neelucidată.
 
Gropile din Băni - o altă enigmă locală incomplet elucidată
Mergând spre sud, din satul Popi, din marginea grădinilor satului şi până aproape de satul de sub pădurea de fag, Moliviş, sunt răspândite circular cu o adâncime de 1,5 până la 2 m şi cu un diametru de 2–3 m o mulţime de gropi, fără a respecta o anumită sistematizare. Sunt poate mii de asemenea gropi. Bunica îmi spunea că auzise de la bunicii ei  că acestea ar fi fost făcute de către turci în scurtul timp cât au stat pe aceste locuri, căutând după cărbune pentru fierari, în ultima lor invazie din 1788.
Bazându-se pe povestirile bunicilor şi străbunicilor săi, dr. Ionel Preda susţine că acest lucru este puţin probabil, din mai multe motive:
- Turcii nu ar fi putut să staţioneze prea mult pe aceste terenuri pentru a desfăşura o asemenea activitate, căci ar fi fost repede respinşi de către armata austriacă;
- Dacă ar fi staţionat o perioadă mai lungă, ar fi lăsat urme semnificative în folclorul local, care în cei aproximativ 200 de ani trecuţi s-ar fi păstrat. Invazia tătară din anul 1241, deşi mult mai veche, a lăsat în sânul băştinaşilor urme lexicale. Să amintim doar expresia: „Lua-te-ar Han-Tătar!” (în sensul de „Lua-te-ar dracu’!”), deşi acesta era căpetenia tătarilor.
Puţinele scrieri referitoare la aceste gropi susţin că au fost făcute pe vremea daco-romanilor pentru exploatarea zăcămintelor locale, în special a nugeţilor de aur. Aceste informaţii au pătruns şi în folclorul local. 
Privind de la înălţime Băniul, se observă mai multe locuri ale unor iazuri pe unde au fost cursuri de apă pentru spălarea nisipului aurifer. Steampurile găsite, care ajutau la acest lucru şi de care mă voi ocupa în alt capitol, întregesc această presupunere.
Aceste urme de iazuri au o direcţie firească pe cursul fostelor ape de la sud la nord-vest şi nord-est.
Apa ar fi putut proveni din pârâul Negri, Voislava, Jieţ fie ca ape dirijate, fie prin cursuri naturale. Poate cu mii de ani în urmă, nivelul Jieţului alimentat din pădurile milenare a fost mult mai mare, poate a avut alt curs.
Prin lucrări de artă, baraje, jilipuri, apa s-ar fi putut dirija după nevoie. După cum se ştie, romanii au fost experţi în aducţiunile de apă;
- Urmele a două dintre aceste iazuri coboară înspre Maleia din Băni, una în dreptul fostei mori a lui Făinaru şi una mai sus, cam în dreptul Hanului haiducilor. Aceste ape s-ar fi vărsat în apa Maleia;
- Spre râul Jieţ se vărsau alte două iazuri, o urmă fiind în apropierea casei lui Moruş din apropierea satului Jieţ şi alta la moara, piua şi văioaga lui Gălăţan Ion din Androneşti;
- Un al treilea loc îl întâlnim puţin mai sus de casa familiei Botoaşcă din satul Popi. Poate că dacă s-ar fi făcut măcar nişte foraje în aceste gropi s-ar fi elucidat unele din întrebările ce plutesc în aer. S-ar fi găsit ceva urme de aur sau poate că nu, cine ştie? Dar se putea primi un răspuns chiar şi aproximativ.
 
Galeriile subterane din satul Popi - altă enigmă
Privind în faţă un grup de trei case din satul Popi, aflăm, din povestirile localnicilor, că la casa din mijloc cu un gang frumos închis în lemn şi sticlă se ascunde un nou mister. Din relatările lui Popa Ionel Botoaşcă, la această casă, la locul unde este intrarea în pivniţă, cu mulţi ani în urmă s-a petrecut ceva ciudat, iar acest ceva i-a fost dezvăluit de însuşi proprietarul casei, H.N., în vârstă de 80 de ani. Stătea cu el la vaci pe dealul Maleii şi discutau de lucruri şi fapte pe care, la anii pe care Popa Ionel îi avea, nu apucase să le vadă şi să le ştie. Pe terenul din faţa pivniţei, pe o suprafaţă de 20-24 mp omul avea un staul în care închidea oile iarna. Staulul, după cum afirma bătrânul, îl moştenise de la înaintaşi, fiind pavat cu piatră pusă în cant pentru a nu se face noroi. După ani şi ani, pavajul începuse să se dete­rioreze şi omul nostru, ca un bun gospodar, a început să-l repare. Ca să înlocuiască piatra unde aceasta prezenta defecţiuni a căutat să cureţe bine locul până la terenul sănătos, adică într-o vatră solidă. Săpând, se trezeşte deodată că pământul se prăbuşeşte, lăsând să se vadă o groapă mare. Nu era nimic interesant până acum, dar uitându-se bine, distinge acolo jos, la o adâncime de 2 m, profilul unei vechi galerii, nu se ştia de unde vine şi nici unde se duce şi nici dacă va ieşi afară sau nu. N-a vrut să se afle acest secret. Ba dimpotrivă, omul s-a apucat şi a umplut repede lucrarea cu bolovani şi pământ pentru a-şi desăvârşi lucrarea începută. N-a scos niciun cuvânt către nimeni atunci şi mulţi ani după aceea, de teamă să nu se găsească cineva care să scormonească pământul şi să-i strice casa, ce cu trudă mare o ridicase în locul uneia dărăpănate, situată în aceeaşi vatră. Faptul s-a petrecut probabil între anii 1900-1910. Galeria, aşa după cum povestea bătrânul, era făcută după toate legile mineritului, cu stâlpi şi grinzi groase din lemn de esenţă tare, probabil frasin. Prin galerie curgea un pârâiaş care nu se ştia unde duce, dacă iese undeva la suprafaţă sau rămâne doar în subteran. Nimeni nu-şi amintea ca în timpurile recente aici să se fi exploatat ceva din subteran. Nici din povestirile bunicilor şi străbunicilor nu reieşea acest lucru. Şi totuşi, cineva căutase în măruntaiele pământului, în mod organizat. Cine, când şi ce căutase este greu de precizat, dar oricum acest lucru nu s-a întâmplat în ultimele secole. Nimic din jurul locului nu indică acest lucru. 
Cu ocazia demolării unei case vechi, mai jos cu vreo 100–200 m, în partea stângă a pârâului Popi, s-a depistat acelaşi lucru. Aceeaşi galerie, sau poate una asemănătoare, a ieşit la iveală. În lungul pârâului, până în ultimul timp (şi poate şi azi), în vreo două sau trei locuri, s-au putut vedea puse transversal trunchiuri groase de lemn rotund (ø 70–80 cm). Ceea ce te face să crezi că pe aici a fost cândva un jilip pe care s-au transportat lemne, sau poate au avut alt rost.
 
Comoara din satul Popi şi legătura cu antichitatea
În anul 1962, în cătunul Popi, în partea nord-vestică, a fost descoperit un tezaur de monede romane imperiale, în locul numit „Grohote”, la adâncimea de 50–60 cm, în timpul lucrărilor efectuate pentru extracţia pietrişului din albia pârâului Popi (probabil continuator pe vremuri a pârâului Dealul Negri). Aici a fost găsit un vas de lut în care erau depozitate monede. După descoperire, aşa cum relatează Gh. Lazin, o parte din monede au fost înstrăinate, fiind apoi recuperate, aproape în totalitate. Din conţinutul tezaurului 73 de piese au ajuns în colecţiile Muzeului Deva. Se apreciază că numărul pieselor s-ar fi ridicat la aproximativ 100 de exemplare. Anii din care provin aceste monede romane se încadrează între 193 şi 249 e.n., fiind vorba de denari şi antoniniani.
În anul 1869, în Pasul Vâlcan a fost descoperit un tezaur ale cărui piese monetare se eşalonează pe o perioadă mare de timp din prima jumătate a secolului I î.e.n. şi până în a doua jumătate a secolului IV e.n. (363), în perioada invaziei hunilor.
Dacă monedele ar fi fost emise de pe vremea lui Traian sau înainte de el, s-ar putea spune că au rămas întâmplător în acest loc în urma trupelor romane ce au trecut pe aici spre Sarmizegetusa, ori ele datează din sec. II şi III ale erei noastre. Este cea mai puternică dovadă că aici (chiar şi în satul Popi) în acei ani, după cucerirea Daciei de către romani şi apoi retragerea lor, viaţa pulsa din plin. Se făcea comerţ organizat cu acele monede. Viaţa şi activitatea pe toate planurile a continuat nestingherită şi după ce s-au retras trupele romane. În aceste locuri a fost o comunitatea bine închegată care, pe lângă faptul că schimba mărfuri cu negustorii ce poposeau pe aici, mai schimbau şi unele informaţii şi noutăţi. Nici vorbă de a fi vorba de nişte sălbatici. Ei îi ocoleau doar pe cei răi, fiind obişnuiţi să-şi ducă viaţa în tihnă.
 
Cetate la Petrila. Cine mai ştie acest lucru?
Este vorba nu de o cetate, ci chiar de două cetăţi, probabil construite în perioada Evului Mediu, folosite inclusiv la ultima invazie turcească din anul 1788. Bătrânii satelor şi acum amintesc de ele. Cetăţile au fost aşezate pe două piscuri ale Coastelor Petrilei, vis-a-vis de Pod Fabrică. Erau cunoscute de bătrânii satelor drept Cetatea Bună şi Cetatea Rea. Adică, una era dărâmată, iar cealaltă, cea Bună, era într-o stare mai cumsecade. Între cele două piscuri, separate de o vale, curge pârâul Cetăţii, care se uneşte cu pârâul Androneştilor, inabordabil din cauza stâncilor pentru a ajunge la cetăţi. Circulă chiar şi superstiţia că cei care au încercat să facă acest lucru au sfârşit rău.
Căile de acces dinspre Petrila spre cetăţi sunt dificile, fiind vorba de pereţi stâncoşi, fiind, aşadar, uşor de apărat. Accesul se putea face pe cărări tainice dinspre nord, dar probabil la vremea respectivă şi acestea erau blocate de ziduri din piatră sau din lemn. Oricum, invadatorii nu pe aici dădeau atacurile în Petrila. Cetatea avea ziduri de apărare, platouri de luptă. Deşi în apropiere sunt doar stânci calcaroase, zidurile erau construite din lespezi de piatră provenite dintr-o stâncă stratificată. 
Deşi situată în vârf de pisc şi de stânci, cetatea avea apă adusă de la distanţă, dinspre partea de nord, prin şanţuri săpate în pământ. De la înălţimea locului unde era situată Cetatea se putea vedea o bună parte din panorama Văii Jiului, nu mai vorbim de zona Petrilei, care putea fi privită „ca în palmă”.
Când se primeau semnale luminoase (foc) sau acustice (clopotele bisericilor mai recent) din zona Pasului Vâlcan (perfect vizibil de aici), localnicii se retrăgeau în cetate, după ce îşi luau cu ei lucrurile cele mai de preţ, familia şi chiar animalele. Îşi îngropau prin grădini ce nu puteau lua cu ei, aşteptând să treacă pericolul. De la cetatea din Petrila se putea comunica prin semnale luminoase cu satul Popi, cu Cimpa şi chiar cu zona Grohotelor din Lazul Jieţului, aşa că prin filiera Pasul Vâlcan erau alarmaţi rapid toţi locuitorii din satele Petrilei.
Legendele locale spun că localnicii s-au refugiat şi s-au apărat în faţa primejdiilor şi după Cheile Tăii şi ale Jieţului.
În spatele Cheilor Tăii s-au retras localnicii şi în perioada ultimei invazii turceşti din 1788. După Cheile Tăii, spre Lunca Florii şi împrejurimi, localnicii aveau şi colibe unde îşi puteau ascunde şi animalele. De sus, de pe stâncile ce mărginesc aceste chei, prăbuşeau răgălii, bolovani şi chiar bucăţi mai mari de stâncă blocând accesul.
Dr. Preda, din povestirile bunicilor şi a străbunicilor, a reţinut că în timpul acestei ultime invazii turceşti au fost prăbuşite multe bucăţi de stâncă în Cheile Tăii. O bucată mare dintr-o stâncă a zăcut în apa Tăii până târziu, în secolul XX, fiind dinamitată când s-a construit calea ferată pentru transportarea lemnului exploatat de la Valea Popii şi Auşelu. Această cale ferată trecea prin Taia, Cheile Tăii, Valea Tăii, până la Valea Popii unde avea şi o bifurcaţie spre cabana forestieră Auşelu, iar pe Valea Popii mergea până aproape de Ştevia. Calea ferată a fost construită de o firmă care construise şi Fabrica de Ţiglă şi Cărămidă din cartierul Traian Vuia din Petrila, cartier care pe vremuri purta chiar numele de Fabrică.
Poate că dacă s-ar fi făcut studii mai aprofundate de către specialişti în zona cetăţii din Coastele Petrilei, despre care puţină lume mai ştie, la ora actuală am avea date mult mai multe privind data construcţiei, scopul etc.
Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ 
(Din volumul „Petrila dincolo de legende şi povestiri”)


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Primăria Petrila a semnat un contract de prestăr[..]

09.09.2015, 12:38   |    0 comentarii

Poliţia locală din cadrul Primăriei oraşului Petrila încearcă să facă faţă valului ridicat de „încălziţi ai[..]

08.07.2015, 17:47   |    1 comentarii
Asta în condiţiile în care la finalul anului închid şi Mina Petrila. Un punct de vedere legat de situaţia bug[..]
07.07.2015, 17:02   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter