23.10.2008,  14:44:52 | 0 comentarii | 450 vizualizari
Superstiţiile celor duşi
de Mircea ANDRAȘ
Ciudat. Şi cei care luptau, uneori, împotriva unor superstiţii aveau superstiţiile lor. Mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puţine, dupã cum devenea chestiunea. Mulţi dintre ei îşi aveau şi jurnale, în care notau, cu conştiinciozitate, toate situaţiile aşa zise pa­ra­normale, cu comentariile de rigoare, care de regu­lã nu aduceau prea multe lãmuriri asupra chestiunilor în sine. Astfel, scriitorul Dumitru Dem Ionaşcu avea un bloc notes, mai mult lat decât lung, în care îşi nota, chiar cu meticulozitate, unele stãri de fapte pe care, destul de contrariat, le trãise şi pe care încerca, total fãrã succes, sã şi le desluşeascã. Câteodatã, când nu observa acest lucru, îl mai rãsfoiam, încercând sã descopãr, printre aceste file, latura ascunsã a scriitorului şi eram deosebit de sigur cã acele stãri de fapte sau întâmplãri se petrecuserã aievea, nu pentru cã aveau un inedit specific, al lor, ci luând în considerare cã scriitorul nu avea o imaginaţie atât de debordantã în aceastã laturã a existenţei. Mai ţin şi-acuma minte câteva dintre ele: “Am ieşit cu câinele în faţa blocului (câinele era al soţiei sale şi trebuia scos la plimbare de câte ori şi la ce orã vroia el). Era trecut de miezul nopţii şi-l înjuram în gând pentru tabieturile sale, bizare. Deodatã am auzit o şoaptã rostindu-i numele. Un nume puţin cam neobişnuit pentru un câine dar, în acelaşi timp, simplu şi uşor de ţinut minte: Vasile. 
M-am uitat în toate pãrţile dar în noaptea neagrã ca smoala nu se zãrea ţipenie de om. Deodatã, de dupã colţul scuarului, a apãrut o cãţeluşã complet albã, doar cu o patã neagrã în frunte. Şi atunci am auzit din nou, rostit în şoaptã, numele câinelui pe care îl plimbam. Acesta a rãmas, pentru câteva clipe, blocat. Apoi, dând dovadã de o putere neobişnuitã pentru dimensiunile sale, mi s-a smuls din mânã şi a fugit cu lesã cu tot, împreunã cu arãtarea albã. Am rãtãcit vreo douã ore pe strãzi deoarece nu mã puteam întoarce acasã fãrã Vasile. Acesta a apãrut în cele din urmã, s-a oprit în faţa mea şi m-a privit ca şi cum şi-ar fi cerut iertare pentru escapadã. A treia noapte de la aceastã întâmplare, auzind zgomote în bucãtãrie, am binevoit sã fac o vizitã inopinatã acolo, având încã somnul în ochi. La deschiderea uşii m-am trezit faţã în faţã cu “Dona Alba” din rasa caninã care, dupã o uşoarã clipã de ezitare, s-a întors şi a sãrit pe geam. Am rãmas cu gura cãscatã, şocat şi total nedumerit. Stãteam la etajul zece şi mã întrebam în gând ce se alesese cu biata fãpturã în urma sãriturii ei total neinspirate. Dimineaţa am cãutat în jurul blocului ose­min­tele ei, fãrã sã le gãsesc. Ba, mai mult, spre searã mã privea curioasã dintr-un pâlc de trandafiri. Dar mi-am propus sã n-o mai iau în seamã”. Nu pãrea nimic spectaculos în cele scrise de Ionaşcu, dar dupã un oarecare timp, rãsfoind acel “jurnal” cu chestiuni neelucidate, am putut citi din nou despre cãţeluşa albã. “Ieri searã a venit Liciu (Ion Liciu, fotoreporter şi artist plastic) pe la mine. Era nervos cã nu mergea liftul şi trebuise sã urce pe scãri. Chiar constatase: dar înainte de a închide uşa la intrare a scos capul pe hol şi a invitat pe cineva înãuntru. şi în clipa urmãtoare în deschizãtura uşii şi-a fãcut apariţia cãţeluşa albã, cu patã neagrã, care mã privea ca pe un vechi cunoscut. A intrat suplã, a monitorizat din priviri cadrul scenic şi s-a aşezat cuminte pe covorul din colţ, acolo unde stãtea Vasile, atunci demult. . Ba sã nu mi-o laşi, am protestat eu, are ceva ciudat în ea. S-o iei cu tine! Cãţeluşa ne privea pe rând, când pe unul,  când pe celãlalt, parcã amuzatã. Apoi s-a ridicat brusc, s-a dus la uşã şi s-a cerut afarã. I-am fãcut pe plac, deşi Liciu n-a fost de acord. Au mai trecut câteva zile şi într-o noapte pe când afarã ploua cu gãleata, în lumina unor fulgere aproape diabolice, asezonate cu tunetele de rigoare, am avut impresia cã se aude ceva la intrarea în apartament. Şi nu micã mi-a fost mirarea când am deschis uşa la dormitor, vãzând uşa de la intrare deschisã înlãturi şi din cadrul ei privindu-mã, cu o curiozitate aproape umanã, cãţeluşa albã, puţin mai agitatã ca de obicei. Poate şi datoritã efectelor scenice ale furtunii de afarã şi a orei înaintate, m-am speriat şi am pus mâna pe bãtãtorul de covoare, începând sã-l agit. Cãţeluşa nici nu a tresãrit. M-a privit doar ciudat, parcã cu o urmã de pãrere de rãu în colţul pleoapelor. Apoi s-a întors şi a dispãrut. Nu a plecat, ci a dispãrut. Am închis turbat uşa. Şi atunci am vãzut urmele labelor ude lãsate de “Dona Alba”. Privite de sus, sub un anumit unghi, formau numele meu: Dem. Afarã natura o luase razna”. Ionaşcu avea o serie de mici superstiţii care îi îngreunau existenţa: nu schimba niciodatã o şosetã de pe un picior pe altul. Nu ieşea niciodatã în oraş fãrã sã se bãrbiereascã. Nu se apuca sã scrie fãrã ca sã facã, în prealabil, cafeaua. Nu ieşea în afara spaţiului de locuit numai în pijama. Nu îi saluta pe cei care, în acel moment, nu îl priveau. Nu ciocnea paharele care erau cu bãuturi diferite. Nu fãcea cinste şi nu dãdea bani împrumut în prima zi a sãptãmânii. Nu scria şi nu se gândea la dragoste în zilele de vineri. Şi multe altele. Îl panicau câinii albi. Pânã la exasperare. Deşi el nu se temuse, cel puţin pânã atunci, de câini. N-am mai avut acces la jurnalul lui dar întâmplarea a fãcut sã-i deconspir (eh, gurã spartã!) toate astea ineditului Ion Liciu, într-o searã pitoreascã de iarnã, într-un bar romantic, unde amândoi constataserãm cã ne aflãm într-un loc potrivit, în nişte momente potrivite. Auzind cele spuse de mine a râs şi a binevoit sã aprofundeze bizara chestiune. “Aflã cã i-am pus şi nume acelui specimen canin. Primul care mi-a venit în minte, Diara. Dem a spus cã e bun. Cã seamãnã cu Fiara. Îi era o teamã groaznicã de ea.  Cred cã o visa şi noaptea. În clipele lui de coşmar. Deşi era atât de frumoasã! Cred cã în rasa lor ar fi putut fi o zânã! Deşi, dupã cum o descria Ionaşcu, pãrea sã fie mai degrabã altceva. Eh, acum aflã şi tu cã şi mie mi-a fost fricã. Nu o fricã normalã ci una cu adresã. Adicã mi-era fricã pentru el. Aveam momente când stãteam cu fizicul mai bine, cã de regulã nu-i funcţiona liftul, şi îi fãceam nişte vizite protocolare, pe care abia le aştepta, fiind întotdeauna bucuros de oaspeţi. Într-un asemenea moment am întâlnit, cam pe la mijlocul blocului, pomenita cãţeluşã care, ca şi cum m-ar fi aşteptat, a pornit alãturi de mine spre urcarea acelei Golgote. Când am sunat am auzit de dincolo de uşã vocea lui, tremurândã: Alungã cãţeaua! În clipa urmãtoare cãţeluşa s-a întors şi a dispãrut pe scãri. Apoi, ceva mai târziu, pe când Ionaşcu pregãtea cafeaua, am vãzut uşa de la balcon deschizându-se uşor şi, în cadrul ei, apãrând botişorul atât de cunoscut al reprezentantei canine, ai cãrei ochi clipeau agitaţi. Nici nu mai ştiu dacã m-am enervat sau m-am speriat, dar am ieşit dupã ea, pe balcon, dar acolo nu era nimeni. Deşi în aer domnea o atmosferã puţin cam ciudatã. Şi atunci am vãzut cãţeluşa de la înãlţimea etajului al zecelea, dând colţul scuarului, cu o dezinvolturã de zile mari. Nu i-am spus nimic lui Ionaşcu dar simţeam în ochii lui o nelinişte ciudatã. Când am plecat, cãţeluşa stãtea în dreptul liftului. Am avut ciudata senzaţie cã m-a salutat. Dar poate a fost numai o pãrere. Ultima datã când am vãzut-o a fost pe strada principalã în dreptul Casei de Culturã a Studenţilor. Trecea cu nonşalanţa-i cunoscutã strada, culmea, pe trecerea de pietoni. Dar stopul era pe roşu. Un autobuz în vitezã a trecut peste ea. Am vãzut clar toate astea, dar dupã trecerea autobuzului cãţeluşa alerga pe strada dinspre piaţã. Nu pãrea rãnitã în niciun fel”. Liciu şi-a oprit aici destãinuirea cã tocmai îi venise chef de ducã. În ceea ce îl priveşte nu avea spaima unei superstiţii. Toate astea îl lãsau rece şi “nesimţitoriu” (citat din el). Mult mai târziu, plimbându-mã înspre Aeroport, dimpreunã cu Ionaşcu, într-o zi de toamnã melancolicã, l-am vãzut tresãrind şi rãmânând cu privirea ţintã asupra unui patruped dus în lesã de o doamnã în vârstã. Patrupedul s-a dovedit a fi o cãţea albã care îşi manifesta acelaşi interes faţã de Ionaşcu, toatã scena pãrând o reîntâlnire între doi foşti foarte cunoscuţi. Dupã aceea, în restul timpului rãmas, scriitorul a pãrut a fi alt om, cu totul altul. La o sãptãmânã dupã ce a murit (la Turnu Severin) Ionaşcu, i-am fãcut un necrolog cam de douã pagini, în cotidianul local, şi tocmai îl arãtam unui prieten vechi de-al lui. Şi în clipa aia am vãzut, pe cealaltã parte a drumului, o cãţea albã, cu o patã neagrã în frunte, care mã privea cu ochii umezi şi nedumeriţi.  


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
 Astăzi regretatul scriitor ar fi împlinit 66 de ani…
 
07.09.2014, 20:01   |    0 comentarii
Medalionul Literar „Mircea Andraş” a ajuns la cea de-a doua ediţie. Evenimentul, organizat de Asocia­ţia Culturală[..]
04.09.2014, 22:21   |    0 comentarii

Prozatoarea Saveta Ititesc este o romantică incurabilă. Pentru că, v-o spun deschis, e atât de greu să scrii special pentru copii. Lit[..]

12.02.2009, 12:48   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter