13.01.2014,  21:25:56 | 1 comentariu | 772 vizualizari
Şi Parângul / E luat cu asalt de sportivii din judeţ
de Loredana JUGLEA
Trei sportivi ai secţiei de box a CSŞ Hunedoara se pregătesc pentru noul sezon, la munte. De patru zile, de când au început un mini-cantonament în Munţii Parâng, îndrumaţi de antrenorul lor, Ilie Captari, tinerii pugilişti îşi încarcă plămânii cu aer tare de munte. Staţiunea din Vale a fost luată cu asalt nu doar de boxeri, ci şi de gimnaste şi handbaliste. „Avem cele mai bune condiţii în Parâng şi putem organiza cantonamente chiar şi pentru loturile naţionale. Pentru noi este foarte bine pentru că aceste cantonamente înseamnă bani la buget”, a declarat directorul Zoltan Toth, CSŞ Petroşani. 
 
Fără liderul Sorin Dobondi, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale din 2013, care a plecat la Centrul Olimpic de la Reşiţa, grupa de performanţă a secţiei de box a CSŞ Hunedoara efectuează un stagiu de pregătire în Parâng. Sportivii pregătiţi de Ilie Captari au programate câte două antrenamente pe zi, în care îşi încarcă bateriile pentru noul an competiţional. Daniel Avrămuţiu, Raluca Bârnoiu, Andrada Niculescu, Silviu Kristof, Mihai Nagy, Valentin Corbu, Cosmin Gîrleanu, Eugenia Jurca, Nicolae Grancea, Fabian Moraru, Alexandru Zaiti şi Iulian Zaiti fac, zilnic, câte două antrenamente pentru a fi în formă, încă de la început de an.
„Am fost cu copiii până la poalele vârfului Cârja şi apoi am coborât pe Parângul Mic înapoi la cabana CSŞ Petroşani – locul unde suntem cazaţi. Cred că pentru toţi a fost o experienţă unică, au văzut ceva frumos şi sper de neuitat. Am îmbinat utilul cu plăcutul. În afară de această drumeţie, facem câte două antrenamente pe zi, dimineaţa fizic şi după-masa specific”, a spus antrenorul Ilie Captari.
Federaţia Română de Box a început cu dreptul anul 2014 prin deschiderea în prima zi din ianuarie a două centre olimpice de pregătire pentru boxeri la Brăila (pentru seniori) şi la Reşiţa (pentru cadeţi şi juniori).
Hunedoreanul Sorin Dobondi, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale din 2013, a fost convocat la Centrul Olimpic de la Reşiţa şi se va pregăti în Banat în majoritatea zilelor acestui an. El s-a prezentat în cantonament cu câteva zile întârziere din cauza decesului bunicului său. „Trebuia să se prezinte la Reşiţa luni, 6 ianuarie, dar a ajuns doar joi, 9 ianuarie, pentru că a fost învoit ca să fie prezent la înmormântarea bunicului său”, a spus antrenorul Ilie Captari.
Primul boxer al CSŞ Hunedoara care va intra în focul competiţional în anul 2014 va fi Sorin Dobondi, acesta urmând să participe la Cupa României care va demara la 3 februarie, la Brăila. Următoarele care vor urca în ring vor fi cele patru fete ale clubului. Ele vor concura la Campionatul Naţional feminin, rezervat junioarelor, senioarelor şi celor de la categoria tineret, începând cu data de 16 februarie, la Bistriţa.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 jak15.01.2014,  12:13:58
Nu,s cumva prea multi pentru un asalt?Vor face fata cabanierii?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Octavian Damian este poliţist local la Primăria municipiului Vulcan. Se achită atât de îndatoririle de serviciu, c&[..]
22.07.2015, 23:43   |    1 comentarii
În perioada 26–28 iunie 2015, Asociaţia schi turism montan „Pro-Parâng” Petroşani a organizat &ici[..]
30.06.2015, 14:05   |    0 comentarii
În perioada 26-28 iunie 2015, Asociaţia Schi Turism Montan „Pro-Parâng” Petroşani va organiza în c[..]
21.06.2015, 18:39   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter