14.01.2014,  20:54:02 | 1 comentariu | 1238 vizualizari
Au vizitat Primăria municipiului Vulcan / Copiii şi cadrele didactice din cele nouă state UE
de Gheorghe OLTEANU
Ieri, în jurul orei treisprezece, cadrele didactice şi copiii participanţi la proiectul şcolar european derulat la Şcoala Gimnazială nr.4 Vulcan au vizitat clădirea instituţiei publice administrative din localitate.
 
Vizita s-a făcut
la invitaţia primarului Gheorghe Ile care, de fapt, le-a fost şi gazdă. Profesorii şi elevii au fost conduşi în sala de şedinţe care găzduieşte nu doar întâlnirile lunare ale consilierilor locali, ci şi evenimente, cum ar fi mese rotunde, licitaţii publice şi dezbateri pe marginea proiectelor de hotărâri supuse aprobării consiliului local. Până la sosirea primarului, mulţi dintre oaspeţii străini au studiat harta României, încercând să dea peste municipiul Vulcan în care ei se aflau în acel moment.
 
Amănunte despre localitatea
ai cărei oaspeţi au fost timp de câteva zile au primit, apoi, de la primarul Gheorghe Ile. Acesta le-a vorbit despre zona în care este aşezat Vulcanul, a făcut o scurtă istorie a lui, după care a amintit câteva date statistice legate de populaţie, industrie, biserici, şcoli şi potenţialul turistic oferit municipiului de către Pasul Vâlcan. La sfârşit, a fost făcută tradiţionala poză de grup.
 
De la primărie 
profesorii şi elevii veniţi din nouă state ale UE au ajuns la telegondola cu care au urcat în Pasul Vâlcan. La coborâre, au fost îmbarcaţi în microbuze şi duşi la Cabana Căprişoara, în care a avut loc cina festivă de rămas bun. Plecarea oaspeţilor străini are loc în cursul zilei de azi.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 Shoric14.01.2014,  21:53:48
ce noroc pe noi astia din Vala jiului ca avem invatatori si profesori care sunt dedicati meseriei si nu cer spaga sau fonduri aberante ca in restu` tarii ..:)


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter