16.01.2014,  21:52:29 | 1 comentariu | 2256 vizualizari
Ieri dimineaţă, Mascaţii le-au dat deşteptarea la doi bărbaţi din Vulcan
de Gheorghe OLTEANU
Ieri dimineaţă, cu puţin înainte de ora 6:00, pe când unii locatari se grăbeau spre serviciu, iar alţii se întorceau din schimbul de noapte, autospeciala cu mascaţii de la DIICOT a parcat în dreptul scării a II-a a blocului 3B1 de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan. În acelaşi timp, la câţiva metri mai departe, a oprit un autoturism Dacia Duster cu număr de Sibiu din care au coborât câţiva ofiţeri în civil.
 
Oprirea în acel loc
a fost una strategică, fiindcă, de fapt, vizita matinală a celor de la DIICOT a vizat un apartament situat în scara a II-a a blocului 3B3. Cei la uşa cărora mascaţii erau pregătiţi să bată cu berbecul, în caz că cei dinăuntru nu aveau de gând să deschidă la somaţia „Poliţia”, sunt doi bărbaţi, tată şi fiu.
 
Vecinii de la care
am încercat să aflu ceva care să explice cât de cât interesul ofiţerilor de la DIICOT pentru cei doi au fost, în general, reţinuţi în a discuta pe marginea acestui subiect. Ca în orice scară de bloc în care sunt cincizeci de apartamente, cei mai mulţi nici nu-i ştiau prea bine pe aceştia. Locatarii care, totuşi, s-au oprit să discute au fost de părere că vizita mascaţilor ar putea avea ceva legătură cu deplasările dese în străinătate ale celui mai în vârstă dintre bărbaţi. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 vulcanean pagubit17.01.2014,  09:04:49
cand citim ca au fost prinsi acei spargatori de garaje si magazine din toate zonele Vulcanului ?n-au fost prinsi ?atunci cati politisti au demisionat sau au fost demisi ?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
După ce, o perioadă de timp, trasele care tranzitau staţia Vulcan sau se pregăteau să intre [..]
25.09.2013, 21:01   |    4 comentarii
Ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul [..]
09.07.2013, 22:49   |    0 comentarii

Interlopul Constantin Cristian Litera a fost chemat ieri în faţa procurorilor DIICOT pentru coordonarea unui grup infracţion[..]

09.05.2013, 21:14   |    2 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter