19.01.2014,  20:58:12 | 0 comentarii | 977 vizualizari
Relatare de la / Lansarea volumului „Valea Jiului în anii marii crize economice mondiale – Închiderea minelor. Minerii Văii, emigranţi în abatajele Franţei” de Marian Boboc
de Corneliu BRAN
Vineri, 17 ianuarie 2014, colegul nostru Marian Boboc şi-a lansat cel de-al douăzecilea volum-document intitulat „Valea Jiului în anii marii crize economice mondiale – Închiderea minelor. Minerii Văii, emigranţi în abatajele Franţei”. 
 
Câteva aprecieri despre carte, autor şi doi oameni de bine…
Cum titlul sună edificator vă lăsăm să citiţi această carte, bine documentată, în sute de ore de cercetat prin arhive şi biblioteci, de altfel ca toate cărţile-document despre Valea Jiului scrise de un împătimit al datelor şi informaţiilor vechi, care au legătură directă cu zona noastră, atât de dragă autorului. Aşa cum Marian Boboc ne-a obişnuit, în carte veţi găsi cam tot ce vreţi să aflaţi despre un subiect netratat până acum de istorici şi documentarişti, povestea emigrării minerilor în Franţa în anul 1930, toate informaţiile fiind redate de autor din relatările vremii, din legile apărute atunci şi din dezbaterile parlamentarilor, precum şi din alte documente rămase mărturie şi găsite inspirat prin arhive de către scriitorul-documentarist. Tot în acest volum veţi putea descoperi capitolul legat de închiderea minelor şi cam cum arăta Valea Jiului din punct de vedere economic şi social după închiderea minelor. Din păcate, pentru toată lumea, situaţia în Valea Jiului se repetă şi azi, existând multe asemănări şi mai puţine deosebiri între trecut şi prezent, lucru care poate că ar trebui să le dea mult de gândit politicienilor şi guvernanţilor actuali.
Dar să ne întoarcem la lansarea de carte, care a avut loc vineri, la Mina Petrila, în sala de festivităţi, unde au fost prezenţi, din nou, peste 100 de iubitori de cultură şi de carte, printre care mulţi prieteni ai lui Marian – mulţi, de asemenea, oameni de cultură, dar şi ingineri minieri, maiştri minieri, brigadieri, şefi şi adjuncţi de sectoare, directori şi foşti directori de mină, simpli ortaci, sindicalişti din cadrul exploatărilor miniere din Valea Jiului, colegi din presă, oameni care profesează în diferite sfere de activitate din Petrila, Petroşani, Vulcan, Lupeni sau Uricani, precum şi mulţi pensionari care în marea lor majoritate au activat în industria minieră, având diferite funcţii sau meserii.
O acţiune culturală care a avut loc la iniţiativa inimosului şi pasionatului de cultură, directorul Minei Petrila, ing. Constantin Jujan, aflat nu la prima iniţiativă de acest fel, ceea ce demonstrează încă o dată că avem şi în Valea Jiului oameni care încă mai sprijină cu sufletul şi cu tot ce pot actele culturale, cărţile, scriitorii, nelăsând oamenii şi zona în întunericul ignoranţei şi prostului gust. La fel putem zice şi despre ing. Aurel Anghel, directorul general al S.N.Î.M.V.J. S.A., care a pus umărul la editarea acestei cărţi, o apariţie care are legătură directă cu ceea ce se întâmplă azi în minerit, istoria repetându-se ciclic, aşa cum de altfel s-a şi spus vineri de către vorbitorii din sală, o încăpere special pregătită pentru acest eveniment, directorul Jujan ocupându-se direct şi de acest lucru, de altfel esenţial pentru  un asemenea eveniment.
 
Istoria minei prezentată prin fotografii de epocă… 
Cu câteva zeci de minute înainte de orele 11,00, în sala de festivităţi a Minei Petrila au început să forfotească invitaţii. Prezent la datorie, ca un adevărat amfitrion, directorul Constantin Jujan i-a întâmpinat, pe fiecare, invitându-i să vadă colecţia de poze vechi a Minei Petrila, aşternute pe pereţii laterali ai sălii, poze din care se putea citi istoria acestei mine. Poza de intrare în mină a primilor mineri de la Petrila ne-a sărit imediat în ochi, gândindu-ne cu regret la cum va arăta, în 2015, poza cu ultimii ortaci ieşind din Mina Petrila, un lucru care, să spunem drept, nu speram să se întâmple în zilele noastre. 
La 11,00 „trecute fix”, cele mai multe scaune din sală erau ocupate, iar la prezidiu se aflau pregătiţi pentru a se deschide acţiunea autorul Marian Boboc, secondat de prietenul şi colegul din Uniunea Scriitorilor, prof. Mihai Barbu, de cei doi directori amintiţi mai sus, Aurel Anghel şi Constantin Jujan, şi viceprimarul Petrilei, Vasilică Jurca. În sală, aşa cum am mai zis, multe feţe cunoscute din Valea Jiului, mulţi prieteni ai autorului sau ai redacţiei Ziarul Văii Jiului, pe care nu-i mai amintim aici nominal doar de teama de a nu scăpa pe cineva şi de a crea apoi supărare. Nici Cătălin Docea, directorul ZVJ, nu a ratat prilejul de a fi, la a douăzecia apariţie editorială, aproape de redactorul-şef al ziarului pe care-l conduce, aşa cum a făcut-o mereu în ultimii ani, aşezându-se cu discreţie pe un scaun undeva în spatele sălii.
 
„Marian rămâne în continuare un truditor în adâncurile istoriei…”
După intonarea „Imnului Minerilor”, primul care a luat cuvântul a fost Constantin Jujan, care a mulţumit celor prezenţi pentru faptul că se află în sală, după care a vorbit de carte şi de subiectele tratate în ea, sfârşind prin a-l felicita pe autor: „(…) Marian Boboc scrie într-o triplă calitate: el este scriitor, jurnalist şi miner. Nu pot să folosesc sintagma de fost miner, un om odată ce a lucrat la mină şi cunoaşte bine realitatea mineritului Văii Jiului şi care, pe deasupra este şi locuitor al acestei zone, rămâne tot miner; iar Marian este un om ce descrie realitatea zilelor noastre. El rămâne în continuare un truditor în adâncurile istoriei şi un căutător în arhivele bibliotecilor şi ale istoriei acestei zone, din cele douăzeci de volume scrise, cea mai mare parte dedicând-o vieţii economico-sociale din această zonă şi categoriei sociale care a dus la dezvoltarea mineritului – vorbesc de mineri în general, cu tot ce ţine de ei şi de viaţa lor. Vreau să fac şi câteva consideraţii despre acest volum. El reflectă realitatea economică a zonei în perioada crizei economice, a curbelor de sacrificiu din acea vreme. Statele industrializate care au adus progresul tehnic şi în celelalte state ale Europei au condus apoi şi criza economică. La fel s-a întâmplat şi în România. Unii dintre lucrătorii din minele din Valea Jiului au fost nevoiţi să părăsească Valea Jiului odată cu blocajul economic, prin faptul că nu se mai putea desface producţia de cărbune au început să apară mari probleme. Din păcate, se dovedeşte că istoria este ciclică şi aproape se reflectă, dar într-un plan superior… Şi astăzi ne confruntăm cu aceeaşi problemă, dar la o altă scară, nu mai există pe piaţă o căutare a industriei energetice bazate pe cărbune, ceea ce conduce, din păcate, ca o mare parte din populaţia tânără a acestei zone să fie obligată să-şi găsească un loc de muncă în altă parte a Europei (…)”.
 
Apel pentru salvarea mineritului
Paradoxal, dar primul care a făcut apel către cei care conduc destinele ţării pentru salvarea şi continuitatea mineritului în Valea Jiului a fost ing. Aurel Anghel, directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului. Chiar dacă conduce o instituţie legată de închideri de mină, Aurel Anghel este conştient că fără minerit zona noastră monoindustrială ar avea mari probleme, „exact cum a fost şi cum Marian ne arată prin documente şi informaţii în carte, un scenariu care tinde să se repete dacă nu se iau măsuri”. Printre cuvintele sale, directorul general de la Închideri Mine n-a uitat să-i mulţumească lui Marian Boboc pentru că a ales lansarea de carte la Mina Petrila: „(…) Îi mulţumesc domnului Marian Boboc pentru faptul că a ales Mina Petrila pentru această lansare de carte, în această sală dintr-o clădire încărcată de istorie. După lecturarea acestei cărţi aş vrea să vă expun câteva evenimente importante care m-au fascinat, mai ales cele legate de paralela istorică care se face între perioada şi criza economică a anilor `30 şi zilele noastre, respectiv perioada 1997 şi până în prezent, o perioadă destul de grea pentru minerit, cu disponibilizări, cu închideri de mine, cu frământări şi probleme sociale (…). Pe lângă problemele tehnice, în carte au fost evocate problemele sociale ale Văii Jiului, inclusiv emigrările oamenilor în Franţa din cauza acestor probleme. Exact acest lucru se întâmplă şi în zilele noastre, oamenii care se disponibilizează sau tinerii pleacă în ţări străine pentru un trai mai bun. Vedem în carte că au existat în anii `30 exact acele probleme cu care se confruntă şi azi sindicatele miniere sau administraţiile minelor, dar şi guvernul sau clasa politică… Nu vreau să închei înainte de a-i mulţumi domnului Marian Boboc pentru apariţia acestui volum şi să le spun pe această cale tuturor oamenilor din Valea Jiului care conduc azi mineritul, dar şi tuturor politicienilor, pensionarilor din sistemul minier, foştilor directori sau directori generali din administraţia minelor, că trebuie să depunem toate eforturile ca aceste patru mine care au rămas în grupul viabil să dăinuiască peste ani, ca şi urmaşii noştri să poată să lanseze în viitor noi volume de cărţi despre istoria mineritului Văii Jiului!”.
 
„Acţiunea unui capitol al cărţii se petrece în zilele noastre. Dovadă că n-am învăţat mare lucru din istorie”
A urmat la cuvânt Marian Boboc. Care a mers pe linia prezentării capitolelor cărţii, neuitând să le mulţumească celor doi oameni care l-au ajutat la apariţia acestei cărţi, dar şi celor care au venit la lansarea cărţii. În numărul de mâine vă vom prezenta şi concluziile trase de colegul nostru după acţiune, precum şi un interviu cu directorul Constantin Jujan, legat de acest eveniment, de minerit şi de partea ce ţine de cultură, acesta dovedindu-se în timp un sprijinitor temeinic al acţiunilor culturale.
„În primul rând, vreau să-i mulţumesc domnului director general Aurel Anghel şi domnului director al Minei Petrila, Constantin Jujan, pentru organizarea acestei lansări. Sper să nu fie ultimul eveniment cultural petrecut la Mina Petrila. De ce am ales Mina Petrila la această lansare de carte? Pentru că în anii crizei Mina Petrila a avut un rol salvator pentru mineritul huilei. Pe scurt, atunci s-a trecut de la mineritul mic la mineritul mare, la Petrila a avut loc o acţiune care s-a numit concentrarea de la Petrila… Atunci s-a construit preparaţia, atunci s-a construit tunelul, care mai dăinuie şi în ziua de astăzi. În anii crizei Mina Petrila a mers înainte, nu a avut de suferit ca în anii pe care-i trăim cu toţii, din păcate, astăzi. Această carte am vrut să o scriu de mai multă vreme, am plecat de la câteva ştiri pe care le-am găsit în câteva ziare interbelice, referitoare la plecarea minerilor în Franţa, în anul 1930. Cu timpul, am reuşit să pun document lângă document, am mai găsit relatări şi am reuşit să încheg un capitol, zic eu foarte interesant şi despre un subiect deloc cunoscut până în zilele noastre, despre exodul minerilor din Valea Jiului la minele din Franţa. Sper că este un capitol interesant pentru toţi cititorii. Apoi un alt capitol, pe care l-a evocat şi domnul director general, este destinat mai mult specialiştilor din minerit, inginerilor şi nu doar lor, bineînţeles, el se referă la chestiunile tehnice ale închiderii minelor. Pentru mine, venit de formaţie umanist, trebuie să mărturisesc că a fost un chin să transcriu din documente cifrele, calculele… Sper să nu fii greşit. Am avut şi norocul că m-a ajutat o colegă de la Ziarul Văii Jiului, Diana Santa (…). Mai am un capitol în această carte dedicat problemelor sociale generate de închiderile de mină. Acest capitol ar fi putut să aibă 500-600 de pagini, dar, din considerente de ordin editorial, a trebuit să mă restrâng. Dacă citiţi acel capitol veţi vedea că acţiunea se petrece parcă în zile noastre, dovadă că n-am învăţat mare lucru din istorie.
Vreau să amintesc o întâmplare interesantă. După închiderea minelor din Vulcan – în acei ani s-au închis toate minele din Vulcan –, prin 1936 a trecut prin Vulcan un reporter de la ziarul Credinţa – condus de Sandu Tudor, care apoi a devenit o figură marcantă a mişcării ortodoxe. La un moment dat reporterul scrie: În Vulcan nu mai există decât o singură prăvălie, pe care scrie Îngropăm pe datorie… Deci, nu mai exista decât firma de pompe funebre. Din fericire, astăzi în Vulcan există mai multe prăvălii şi să sperăm că nu va mai exista un oraş din Valea Jiului doar cu această sinistră prăvălie”.
 
„Constat doar acum cât de repede a trecut vremea, când observ că Marian se află la a douăzecia carte scrisă…”
Mihai Barbu, membru al Uniunii Scriitorilor şi prieten cu Marian Boboc, cu care are scrise împreună câteva cărţi-document legate de Valea Jiului, a făcut referire, printre altele, la capitolul legat de emigrarea minerilor la minele din Franţa în timpul crizei economice mondiale din anii `30, amintind şi de un episod în care I.D. Sîrbu merge în Franţa să-şi cunoască „rudele bogate”. 
„Cred că cel mai greu lucru este să vorbeşti despre un prieten. Cu Marian ne ştim de foarte multă vreme, am scris şi câteva cărţi împreună şi constat doar acum cât de repede a trecut vremea când observ, ca şi dumneavoastră, că Marian se află la a douăzecia carte scrisă. Majoritatea subiectelor pe care Marian le abordează în cărţile sale se referă la Valea Jiului. Cei care au vorbit înaintea mea au subliniat ciclicitatea istoriei, că toate lucrurile se repetă. Dacă fac referire la ce a scris Marian în cele douăzeci de cărţi, veţi constata că lucrurile merg de la catastrofe, polul minus, până la Mica Americă, deci la o Vale înfloritoare, care ar fi polul plus. Deci, constatăm o întindere imensă pe care a străbătut-o Valea Jiului, cu bune şi cu rele. Dacă istoria se repetă – şi ne place să credem acest lucru, acum ne aflăm într-o situaţie care se repetă în partea negativă a ei. Închiderea minelor este o tragedie pentru o zonă monoindustrială. Citind această carte m-am lămurit o dată-n plus că n-a fost un lucru benefic pentru Vale faptul că o mulţime de oameni au ales calea străinătăţii. Prima dată am aflat despre acest fenomen la o dimensiune microscopică, când am citit relatările pe care le-a făcut I.D. Sîrbu în timpul singurei sale călătorii în Vest. Acolo el ştia că are doi veri din partea mamei care au ajuns în Franţa după închiderea minelor. Până la această călătorie el avea impresia mereu că aceia erau unchii bogaţi din vest şi drept urmare aştepta la un moment dat fie o invitaţie de călătorie ca să poată obţine paşaportul, fie nişte bani ca să poată efectua această călătorie (…). I.D. Sîrbu a constatat acolo că erau doi bătrâni care nu mai ştiau nici ungureşte, nici româneşte, şi care vorbeau stâlcit franţuzeşte. A găsit la Grenoble nişte pensionari trişti, care îşi duceau traiul de pe o zi pe alta. Ceea ce face ca lui I.D. Sîrbu să i se năruiască toată această iluzie a rudelor bogate din vest, plecate din Valea Jiului ca să facă carieră în străinătate. Cred că în mare parte aşa se întâmplă şi azi, chiar dacă ţara diferă… Ca să revin la prietenul meu Marian Boboc, el a avut generozitatea să pună pe ultima copertă un fragment dintr-un articol care l-am scris despre el cu admiraţie, numindu-l un fel de scriitor-metronom…”. 
 
Adio, dar rămân cu tine!
Viceprimarul oraşului Petrila a avut un discurs scurt şi nostalgic, legat, fireşte, de viitorul Minei Petrila, care după 2015 îşi va închide porţile: „(…) Aş vrea să-i mulţumesc domnului Marian Boboc pentru că astăzi îşi lansează cartea la Mina Petrila. Cred că dacă mai multe evenimente culturale de acest gen şi altele s-ar întâmpla la Mina Petrila, am atrage atenţia asupra minei, care, din păcate, în 2015 îşi va închide porţile. Sincer, mi-aş fi dorit ca mina să meargă mai departe, dar dacă ea nu mai poate să existe din considerente economico-financiare, poate împreună, noi toţi, politicieni, lucrători din sistemul mineritului, oameni de cultură, oameni din administraţie şi comunitate să găsim o soluţie ca în locul Minei Petrila să nu rămână doar un indicator pe care să scrie Aici a fost Mina Petrila… iar în rest iarbă verde. Încă o dată felicitări, domnule Boboc”.
 
Discursurile generaţiilor de ingineri minieri
Dintre invitaţi au luat cuvântul decanul de vârstă al inginerilor minieri din Valea Jiului, venerabilul inginer, de vreo zece ani şi scriitor, Gheorghe Davidescu, fostul inginer minier, prefect de Hunedoara şi mare iubitor de natură şi de tot ce ţine de Valea Jiului, inimosul Bujor Bogdan, precum şi fostul director al Minei Petrila, Benor Voicescu, un mare pasionat de artă şi cultură în general. Toţi trei au apreciat lucrarea colegului nostru şi i-au urat să continue această linie a dezvăluirilor a ceea ce a fost în Valea Jiului, în minerit şi nu numai, fiecare evocând apoi minerii, inginerii minieri şi tot ce a ţinut de mineritul Văii Jiului, concluzia acestor oameni fiind că mineritul ar fi păcat să dispară, iar odată cu el şi puterea comunităţii locale şi viaţa ei aşa cum o cunoaştem noi azi.
Ultimul care a luat cuvântul a fost inginerul, cercetătorul şi profesorul Valeriu Pleşa, care a făcut şi o propunere interesantă, aceea ca Marian Boboc să se afle într-o viitoare comisie care va lucra la strategia mineritului, „care trebuie să conţină şi ceea ce a fost, adică istoria mineritului, greşelile care s-au făcut de-a lungul vremurilor, unde am fost şi unde am ajuns şi aşa mai departe, cărţile-document ale domnului Boboc fiind edificatoare în acest sens, prin mulţimea de date şi informaţii rare şi inedite”.
 
În loc de concluzie…
Finalul a aparţinut „Cezarului”, adică autorului, Marian Boboc luându-şi laurii cuveniţi prin mulţimea de oameni care s-a repezit să primească un autograf pe cartea lansată vineri. Preţ de 30 de minute colegul nostru a stat cuminte ca un profesor la catedră şi a dat cu „subsemnatul”. Aceasta este partea grea la o lansare, când eşti un scriitor apreciat, să stai cu pixul şi să semnezi, până la epuizare, satisfacţia scriitorului fiind de zece ori mai mare decât durerea mâinii amorţite de pix…  


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
S-a născut într-o zi de august. Iertaţi-mă, nu ştiţi despre cine vorbesc… Despre un copil al verii, pre numele s[..]
07.08.2014, 20:32   |    1 comentarii
 Deputatul Resmeriţă a aruncat la coşul istoriei programul-genocid de reorganizare a CEH 06.08.2014, 22:39   |    1 comentarii
Să aduci la lumină documente din arhive şi din biblioteci se zice că nu e mare lucru, să faci o cartea cu documentele respect[..]
10.07.2014, 20:39   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter