06.11.2008,  15:23:17 | 0 comentarii | 491 vizualizari
Povestiri din vremuri vechi
de Mircea ANDRAȘ

Recitând poezii

Eram la un spectacol (gratuit, fireşte) dedicat festivalului (cu deose­bitã amploare) “Cântarea României”, festival care (s-o spunem pe aia bunã) a lansat, totuşi, destul de multe talente notabile (pentru cã, pe lângã creaţia “patrioticã”, mai “scãpau” şi producţii cu adevãrat literare). Era cam pe la finele spectacolului şi noi (câţiva creato­ri locali, dintre care îmi amintesc doar de poetul Constantin Câmpeanu) monitorizam plictisiţi scena Casei de Culturã, unde nu se întâmpla mare lucru. Deodatã, un recitator local iese la rampã, între “un taraf” şi “un joc în doi”, şi începe o poezie dedicatã “tova­rãşului”, de a cãrui importanţã (dupã cum se vedea) nici el nu era convins. În clipa urmãtoare toţi cinci (la unison) ne ridicãm în picioare (fãcând un zgomot total neave­nit, în acel moment, cu tãblia scau­nelor, dupã care, cu un pas apãsat (era iarnã şi purtam bocanci) ne îndreptãm, în şir indian, spre ieşire. Toatã sala (care nu era prea plinã) ne urmãreşte încordatã, pânã şi recitatorul, de uimire, sare una sau mai multe strofe, dar noi (impasibili) ieşim în hol, pe care-l strãbatem, aşteptând intervenţia autoritãţilor, care n-a întârziat prea mult. Pe trepte suntem ajunşi din urmã de doi activişti, ale cãror nume nu prezintã importanţã, în timp ce, la baza scãrilor, se oprise, ca din întâmplare, un miliţian. Ne oprim (nu fãrã o strângere de inimã), în timp ce unul dintre activişti (cu un zel prost mascat) ne cere explicaţiile de rigoare (explicaţii care, având în vedere natura momentului, ne-ar fi “costat” enorm) dar, spre surprinderea noastrã, poetul Constantin Câmpeanu, în clipa cea mai de pe urmã, pune punctul pe “i”. “Nu vã supãraţi, tovarãşu’, dar pe noi, şi sperãm cã şi pe dumneavoastrã, ne-a intrigat enorm lipsa de profesio­na­lism sau, mai ştiu eu, reaua cre­dinţã a recitatorului. Pãi se poate tovarãşu’, sã puneţi un asemenea exemplar sã recite poezii cu tova­rãşu’? Nu vã supãraţi, nu vreau sã vã dau sfaturi, dar trebuie mai multã decenţã în ale­gerea recitatorului!” (Majoritatea acestora erau oameni aserviţi lor). Atunci am vãzut o schimbare de opticã în atitudinea celor doi oameni politici. Explicaţia lui Câmpea­nu nu numai cã îi convinsese dar îi şi derutase profund. Astfel cã în clipa urmãtoare cei doi ne-au strâns cu forţã mâinile, mili­ţianul şi-a vãzut de drum la fel ca noi, care crescuserãm vãzând cu ochii, în ochii autoritãţilor, ceea ce nu l-a împiedicat pe recitatorul respectiv sã ia locul întâi, la nivel de municipiu. Poezia recitatã se numea (aproape subversiv) “Comu­nis­mul arde peste zãri” (probabil de aia s-a ales, din el, scrumul).  

Fluieraş fãrã fluierã

Tot la o fazã  din “Cântarea României”, tot la casa de culturã. Maes­tru George Negraru prezenta, cu aerul lui dezarmant, un nou spectacol dedicat omului din fruntea ţãrii şi ţãrii din spatele omului. Astfel el iese la rampã şi anunţã: “Înainte de poezia lui Dumitru Nechifor (un poet petrilean, destul de prolific) vã prezentãm echi­pa de fluieraşi de la Cimpa!”. Lumea aplaudã, fluieraşii se regrupeazã, precipitaţi şi puşi pe fapte artistice, dar pânã sã se întâmple toate astea, Dumitru Nechifor iese la rampã sã-şi recite (citeascã) poezia. Bineînţeles, dupã ce fusese anunţatã echipa de fluieraşi. Spectatorii izbucnesc în ho­hote, în timp ce Nechifor îşi terminã producţia literarã pe fondul unei melodii momârlãneşti ale fluieraşilor care intraserã, între timp, şi ei pe scenã. Dupã aia, cei care fuseserã prezenţi la aceastã întâmplare concluzioneazã cã el era singurul fluieraş fãrã fluierã.

Revistã de suflet

O altã întâmplare. Tot cu poetul Constantin Câmpeanu. Tot cu cei care dirijau, la vremea aia, destinul culturii în Vale. Era la o manifestare, în ultimã instanţã chiar culturalã (depinde din ce unghi o priveşti), dedicatã Zilei Cãrţii Tehnice (tehnica avea avantajul cã nu era controlatã de poliţie. Ceea ce nu putem spune despre autori). Aşa-zisa “expunere de motive” a celor de la judeţ ia sfârşit (nu se punea, în niciun fel, intervenţia în discuţii a celor din afarã) şi urma partea mai delicatã a manifestãrii, şi anume recitãri (sau lecturãri) a unor poezii (creaţii proprii) care (uneori) aveau o vagã legãturã cu subiectele tratate anterior.
În clipa urmãtoare amfitrionul (de ocazie) al manifestãrii (complet novice în lucrul cu creatorii) face o imensã greşealã (în necunoştinţã de cauzã) şi îl propune, pentru deschiderea mo­men­tului poetic, pe Constantin Câm­pea­­nu, chestie total lipsitã de inspiraţie. Poetul se ridicã, îşi drege vocea şi declamã (nefiind expert în aceastã ipostazã): “Domnilor, tovarãşi, bã!”. Brusc, se face o linişte adâncã. Trebuie reliefat faptul cã personali­tãţile prezente, de regulã, plecau imediat dupã expunerea tematicã, aceştia reuşind sã “prindã”, în condiţii incerte, doar creaţiile primului poet aflat pe lista din program. De aceea, acesta trebuia sã fie unul cât mai cuminte şi, în excepţia lor, rezonabil. Neţinându-se cont de asta, lucrurile, de regulã, scãpau de sub control. Ceea ce se întâmpla şi în acel moment. Repre­zentanţii statului, prezenţi la manifestare, şocaţi de primul vers enunţat de Câmpeanu, au rãmas încremeniţi, în timp ce se îmbrãcau pentru a pleca la vreo cabanã, sã sãrbãtoreascã momentul. Nu îmi mai amintesc poezia în totalitate, dar unul din versuri era: “Îmi învelesc suplimentul în ”. Asis­tenţa era îngrozitã. Auto­ri­tãţile n-au mai aşteptat finalul (probabil ca sã nu fie puşi ca martori) şi au forţat ieşirea. Bine­înţeles cã, ulterior, autorului i s-au cerut explicaţiile de rigoare. Acestea au fost oferite, nonşa­lant, de cãtre autor: “Dar e cât se poate de simplu. E extraordinar sã poţi înveli suplimentul (hrana fizicã) cu (principala publicaţie a membrilor de partid) care este !”. A fost din nou o explicaţie care, deşi nu credea nimeni în ea, pãrea convingãtoare. Important era însã faptul cã poezia fusese totuşi spusã.

Nume tabu

O ipostazã, destul de hazoasã de altfel, tot cu poetul Câmpeanu, de astã datã la şedinţele “Cenaclului de vineri” care, cu toate opreliştile vremii, funcţio­na la parametrii normali cu un foarte mare numãr de membri,  la vremea aceea. Astfel, o dramaturgã aflatã la începutul carierei care se încãpãţâna sã nu se formeze, uitase numele lui Cioran, cel exilat de bunã voie, la Paris. Trebuie precizat faptul cã acesta, la fel ca Eliade şi încã câţiva, erau un subiect tabu, fiecare din noi având oarecare rezerve privind chiar şi rostirea numelor acestora. Deci respectiva creatoare, Maricica Zaharia, întreabã în şoaptã, destul de mucalitã de altfel: “Cum îl cheamã pe cel care trãieşte la Paris?”. Câmpeanu se uitã întrebãtor la ea şi rãspunde candid: “Parizian”. Rãspunsul a provocat ilaritate, deşi era cunoscut faptul cã Câmpeanu nu avea simţul umorului. În orice caz s-au gãsit unii care au concluzionat cã poetul n-a avut curajul sã pronunţe numele scriitorului, fapt care nu s-a confirmat.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
 Astăzi regretatul scriitor ar fi împlinit 66 de ani…
 
07.09.2014, 20:01   |    0 comentarii
Medalionul Literar „Mircea Andraş” a ajuns la cea de-a doua ediţie. Evenimentul, organizat de Asocia­ţia Culturală[..]
04.09.2014, 22:21   |    0 comentarii

Prozatoarea Saveta Ititesc este o romantică incurabilă. Pentru că, v-o spun deschis, e atât de greu să scrii special pentru copii. Lit[..]

12.02.2009, 12:48   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter