29.10.2011,  12:10:16 | 0 comentarii | 657 vizualizari
Reabilitarea centrului civic al Petroşaniului / După contestaţii şi colportări devine certitudine
de Corneliu BRAN

â–º Ieri a avut loc dezbaterea publică a proiectului de 19,5 miliarde de lei  â–º Săptămâna viitoare vor demara lucrările.

Ieri, în Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroşani, de la ora 14:00, a avut loc dezbaterea publică a proiectului de mare amploare: Reabilitare zonă pietonală şi parcuri în centrul municipiului Petroşani. Un proiect cu o valoare totală de 19.503.905,21 lei (inclusiv TVA-ul), finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1. – „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, subdomeniul „Centre urbane”, cod SMS 7435.

 

20 de luni de lucrări

Durata de implementare a proiectului va fi de 20 de luni, iar lucrările care vor fi efectuate vizează reabilitarea zonei pietonale cuprinsă între Piaţa Victoria şi Parcul Comunitatea Europeană (de lângă Teatrul Dramatic Ion D. Sîrbu), crearea unui acces liber la informaţii prin instalarea a şase panouri informative privind traseele turistice şi alte date informative (inclusiv condiţiile climaterice sau transportul în comun), reabilitarea celor cinci parcuri din zona centrală (parcurile Brădet, Romtelecom, I.L. Caragiale, Pensionarilor şi Comunitatea Europeană).

Prin aceste lucrări de mare anvergură, cele mai mari de după 1990, se va îmbunătăţi mediul înconjurător, va creşte calitatea vieţii prin decongestionarea zonelor pietonale aglomerate şi prin servicii publice de calitate, se vor crea condiţii pentru dezvoltarea vieţii turistice din zonă (cum e cazul Brădetului), vor fi atraşi noi investitori şi se va dinamiza viaţa socio-economică, creându-se noi locuri de muncă.

Cum s-a spus în sală, beneficiari sunt nu numai locuitorii din zonă, ci întreg Petroşaniul. Trebuie să mai spunem că toată zona pietonală din cadrul proiectului va fi reabilitată cu pavaj de piatră, vor fi amenajate piste de role, unde e cazul vor fi refăcute treptele, iar spaţiile verzi şi cele cinci parcuri vor fi refăcute. Ceva special se doreşte şi pentru zona Brădet, lăsată în paragină de atâţia ani, unde iarna va fi amenajat şi un patinoar. Pe lângă aleile pietonale şi locurile de relaxare, vor fi montate bănci şi vor fi create alei pentru biciclişti. Totodată va fi reabilitat şi drumul care duce în zonă.

 

Dezbaterea…

Sala a fost aproape plină ieri, funcţionari publici, şefi de instituţii şi cetăţeni obişnuiţi au participat la dezbatere. 

Pe lângă aceştia, în sală s-au aflat şi consilieri locali, membrii Executivului, în frunte cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, viceprimarul Claudiu Cornea, cei care au fost iniţiatorii de drept al acestui proiect şi care au făcut toate demersurile la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de ministrul Elena Udrea. Alături de ei au mai fost prezenţi şi deputatul Monica Iacob-Ridzi (care a susţinut acest proiect încă de la început) şi Marian Popescu şi Lucian Dragomir, directorii în cadrul primăriei.

Paulina Dragoş, managerul echipei de implementare, a vorbit miercuri în termeni elogioşi de toţi colegii care au contribuit la acest proiect.

În cuvântul său, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a apreciat spiritul de sacrificiu a echipei, „uitând” să spună celor prezenţi că de fapt şi dumnealui are un merit important: „Până s-a ajuns la faza aceasta, proiectul a trecut prin mai multe etape, prima dată noi l-am scos la licitaţie prin 2007, pe fonduri locale, dar din motive pe care nu vreau să le mai reamintesc acum, contractul acela a fost reziliat. Ulterior, am lărgit acest proiect şi am introdus şi zona Brădet în amenajarea care urmează să se facă şi am aplicat, ca şi finanţare, pe fonduri europene nerambursabile. După ce am făcut toate demersurile şi am pornit procedura de licitaţie, am avut câteva contestaţii, făcute de diferite firme, mă rog am ajuns în instanţă, până la Curtea de Apel, unde am avut câştig de cauză şi iată că suntem în momentul în care am putut să semnăm contractul de lucrări. Săptămâna viitoare vom intra efectiv în teren cu execuţia acestui proiect. Astăzi este prezent aici şi reprezentantul constructorului şi proiectantul, dacă doriţi informaţii suplimentare, dumnealor vă stau la dispoziţie”.

Spre finalul dezbaterii, cei din sală au pus întrebări. De fapt, chiar acesta a fost rolul întâlnirii. Cea mai importantă chestiune ridicată, cam de toţi vorbitorii, a fost a „tăierii copacilor” şi a „canalizării”. 

Reprezentantul Apa Serv le-a spus celor prezenţi că problema canalizării în zona de lucrări va fi rezolvată înainte de începerea montării pavelelor, pe anumite segmente lucrările fiind deja începute. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a explicat că nu vor fi tăiaţi copacii decât în proporţie de 1% din faţă ceea ce există azi în acest perimetru al lucrărilor: „În Parcul Pensionarilor vom scoate doar gardul viu, nu se pune problema să tăiem copacii. Zonele verzi vor rămâne, dar vor fi refăcute, rearanjate, iar pomii la fel, cu mici excepţii, acolo unde tehnic nu avem ce face”.

Una peste alta, dezbaterea de idei a fost binevenită. Dialogul este soluţia pentru a se demonta din start orice zvonuri sau idei alarmiste. Iar faptul că s-a stat de vorbă cu cetăţenii nu face decât să întărească acest proiect şi necesitatea lui pentru petroşeneni.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter