28.11.2008,  18:33:32 | 0 comentarii | 367 vizualizari
Dreptul la viaţã, dreptul la o nouã şansã / Spiritul Crãciunului a adus copiii aproape de pãrinţii lor din penitenciar
de Mihaela PETROŞAN

Un gest omenesc, de mare încãrcãturã, a fost pregãtit şi coordonat de cãtre Direcţia Generalã de Asistenţã Socialã şi Protecţia Copilului Hunedoara, cu sprijinul Penitenciarului de Maximã Securitate Bârcea Mare.
Astfel, în spiritul unei societãţi apropiate de oameni şi care oferã mereu o şansã în plus, copiii care au pãrinţi ce îşi ispãşesc pedepse în Penitenciarul de la Bârcea Mare au putut fi acum, înainte de Sfintele Sãrbãtori ale Naşterii Domnului, alãturi de cei care le-au dat viaţã.
Direcţia Generalã de Asistenţã Socialã şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, cu sprijinul Penitenciarului de Maximã Securitate Bârcea Mare, au organizat, ieri, vizita a şase copii instituţionalizaţi la mamele lor aflate în detenţie.
Cererea celor trei mame aflate în detenţie, de a-şi vedea copiii, a fost analizatã de DGASPC Hunedoara şi s-a decis soluţionarea favorabilã a acesteia. Ca urmare a bunei colaborãri existente între cele douã instituţii s-a stabilit programul vizitei. Vizite de acest gen s-au organizat pe tot parcursul anului, atât pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţi maternali, cât şi pentru cei aflaţi în plasament într-un serviciu de tip rezidenţial.
Dintre cei şase copii instituţionalizaţi, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, care beneficiazã de mãsurã de protecţie la asistenţi maternali, unul este chiar din zona Vãii Jiului, ceilalţi fiind din Hunedoara şi Brad.
Conform prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul care a fost separat de ambii pãrinţi sau de unul dintre aceştia printr-o mãsurã dispusã în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii pãrinţi, cu excepţia situaţiei când acest lucru contravine interesului superior al copilului. Astfel de vizite pot avea loc în urma cererilor mamelor sau în urma cererilor copiilor.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Astăzi, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovidiu Densuşianu” Deva, începând cu ora 10:00, Penitenc[..]
25.06.2015, 18:51   |    0 comentarii
Angajaţii penitenciarului se declară nemulţumiţi de creşterea numărului de îmbolnăviri profesionale, lipsa investiţiilor şi def[..]
13.01.2014, 21:00   |    0 comentarii

Stocare gunoiului din judeţ la Bârcea Mare ţine înfie[..]

25.04.2013, 21:15   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter