09.02.2014,  19:28:12 | 0 comentarii | 811 vizualizari
La Galeria de Artă „Iosif Tellmann” din Lupeni: / De-ale copiilor
de Ionel Zmau

Sâmbătă, 8 februarie, la orele 14, la Galeria de Artă „Iosif Tellmann” din Lupeni a avut loc vernisajul expozi­ţiei de arte vizuale „De-ale copiilor”. Este a VI-a ediţie a acestei manifestări, dar, pentru prima dată, este organizată sub egida Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara.

Unitate în diversitate
Expoziţia a reunit lucrări realizate în cadrul cercurilor de arte plastice de la cluburile copiilor din Valea Jiului. Cele peste 300 de lucrări au surprins prin varietatea tehnicilor plastice: pictură (acuarele, tempera, acrilic, ulei), grafică (creion, peniţă), dar şi linogravură, xilogravură, metaloplastie, fotografie, modelaj, chiar şi pictură pe piatră.
Lucrările sunt realizate de copiii de la cercurile de specialitate, coordonaţi de profesorii Mihaela Cioc, Liliana Matei, Radu Chinţa, Teodosie Cuciuc, Imre Kovacs şi Ioan Ardeleanu, care a fost şi organizator al expoziţiei.

40 de expozanţi
La deschiderea manifestării, şi-au exprimat punctele de vedere prof. Simonel Bucur şi jr. Antoneta Duban, din partea Asociaţiei Culturale „Iosif Tellmann” - partener organizatoric. Dar şi artistul plastic Petru Zmed, profesorii Radu Chinţa şi Ioan Ardeleanu. Au participat la vernisaj peste 40 de copii şi tineri, însoţiţi de familii, profesori de la unităţile şcolare şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Lupeni. Un vernisaj este, totodată, şi un bun prilej pentru împărtăşirea unor experienţe şi opinii, pentru noi posibilităţi de cooperare. Expoziţia rămâne deschisă pentru public până la 27 februarie 2014, de marţi până sâmbătă, între orele 9 şi 16. Aceste expoziţii colective, credem, ar putea deveni itinerante, accesibile şi publicului din alte localităţi ale Văii.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Astăzi, de la ora 12, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, are loc vernisajul expoziţiei de fotografie etnogra[..]
01.04.2015, 20:08   |    0 comentarii
Ieri, de la ora 12, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a avut loc vernisajul expoziţiei de carte veche intitulată &[..]
30.03.2015, 20:40   |    0 comentarii
Mâine, 5 martie, la ora 11:00, în clădirea „Magna Curia”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva va [..]
03.03.2015, 20:21   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter