12.12.2008,  14:02:16 | 0 comentarii | 580 vizualizari
Deşi la anul se anunţă criză economică / Directorii societăţilor Almaserv şi Edil Therma din Vulcan vor avea un salariu de 56 de milioane lei!
de Anamaria NEDELCOFF

Dorel Şchiopu, consilier local PRM în cadrul Consiliului Local Vulcan, a  sesizat Prefectura judeţului Hunedoara cu privire la faptul că directorii societăţilor Almaserv şi Edil Therma - ambele subordonate CL - vor avea un salariu de 56 de milioane de lei vechi.
“În şedinţa Consiliului Local al municipiului Vulcan din 27.11.2008 au fost adoptate, cu majoritate de voturi, hotărârile consiliului local nr. 116 şi 117 privind aprobarea remune­raţiei lunare care se acordă prin contractul de mandat directorilor celor două societăţi comerciale, SC Almaserv SA şi SC Edil Therma SA, aflate în subordinea Consiliului Local. La fundamentarea acestor Hotărâri au fost invocate prevede­rile OUG nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, modificată prin OUG nr. 135/2008. Societăţile comerciale SC Almaserv SA şi SC Edil Therma SA, al căror acţionar unic este Consiliul Local al municipiului Vulcan se află, din punct de vedere economico-financiar, în situaţii foarte grave, urmare pierderilor înregistrate şi datoriilor foarte mari la bugetul de stat, acumulate în ultimii ani. În aceste condiţii, consider că aprobarea unor sume atât de ridicate pentru directorii acestor societăţi s-a făcut cu ignorarea condiţiilor de oportunitate pe care o astfel de hotărâre, trebuie să le îndeplinească. Mai mult decât atât, există posibilitatea ca aceste hotărâri să nu poată fi puse în aplicare decât cu preţul agravării situaţiei economico-financiare a celor două societăţi”, se arată în sesizarea lui Şchiopu.
Totuşi, primarul Gheorghe Ile nu este de acord cu cele spuse de consilierul de la Partidul România Mare. “Ceea ce a sesizat domnul Şchiopu nu este problema primăriei. Este hotărâre de consiliu şi nu a fost iniţiată de mine, ci de către cei care fac parte din AGA. În plus, din câte ştiu eu, 56 de milioane este suma cea mai mică prevăzută de Ordonanţa respectivă. De aici încolo, Şchiopu poate să facă ce vrea. Noi, conform ordonanţei respective, suntem obligaţi să acordăm acest salariu. Dacă o contestă prefectul, atunci este altceva. Şi, oricum, salariul celor doi este mai mare decât al meu, dar eu nu atac această hotărâre”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
Chiar dacă la anul se anunţă că România se va confrunta cu criza economică, e bine că măcar doi vulcăneni, cei doi directori, nu vor fi afectaţi de aceasta…


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
În prima jumătate a acestui an, în Vulcan nivelul infracţionalităţii este mai mic comparativ cu primele şase luni[..]
26.07.2015, 23:47   |    0 comentarii
Indiscutabil, la Vulcan atmosfera de nedeie adevărată au dat-o, duminică, defilarea portului popular de pe Bulevardul „Mi[..]
29.06.2015, 20:18   |    1 comentarii
- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter