12.12.2008,  14:46:14 | 0 comentarii | 276 vizualizari
Medicii de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani / Au fost premiaţi ieri de Colegiul Medicilor
de Alina PIPAN

Ieri, în cadrul unei festivităţi organizate în Sala de Marmură a primăriei din Petroşani, s-a premiat efortul medicilor SUP depus în momentul teribilului accident colectiv de la mina Petrila. Reamintim că în după-amiaza de 15 noiembrie au fost aduşi în Serviciul de Urgenţă al SUP 15 răniţi în explozia de la Petrila. Personalul medical s-a mobilizat rapid şi a acţionat cu profesionalism pentru a trata eficient pacienţii. De la femeia de serviciu, până la brancardieri, asistente şi mai ales medici, cu toţii au depus eforturi susţinute pentru acei răniţi. Cu toate acestea, doar medicii au fost premiaţi. De ceilalţi s-a cam uitat. Atunci fiecare pacient a intrat în sala de operaţii pentru a li se face toaleta şi pentru a fi trataţi. Medicii nu au fost chemaţi de-acasă, ei au venit pur şi simplu şi s-au antrenat în această luptă contra cronometru.
La festivităţi au participat managerul SUP – dr. Alexandrina Remescu, directorul ASP – dr. Dan Magheru, preşedintele Colegiului Medi­cilor - Mircea Ardean şi vicepre­şedintele acestei instituţii - Gheor­ghe Basa­rab, di­rec­­torul minei Petrila - Constan­tin Jujan şi primarul muni­cipiu­lui Petroşani - Tiberiu Iacob-Ridzi. Acesta din urmă a ţinut un discurs în care a atras în primul rând atenţia guvernanţilor asupra lipsurilor din cadrul unui spital ca acela din Petroşani şi a menţionat că Primăria Petroşani nu poate acoperi lipsurile din cadrul sistemului.  Fiecare invitat a luat cuvântul şi a mulţumit medicilor pentru devotamentul lor, pentru implicarea fermă şi pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Aceste laude au fost meritate.
De asemenea, au fost făcute promisiuni referitor la implicarea autorităţilor în ceea ce priveşte dotarea spitalului. Dan Magheru a specificat că ministerul cunoaşte situaţia spitalului din Petroşani. Totodată, a anunţat că spitalul va fi dotat în viitorul apropiat şi cu  un aparat de anestezie pentru secţia de chirurgie.
În sală au luat loc aproximativ 20 de medici specialişti, angajaţi ai spitalului cărora li s-au înmânat diplome care să ateste profesionalismul de care au dat dovadă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Reprezentaţii mai multor firme s-au hăcuit efectiv în încercarea de a pune mâna pe contractul de pază scos la[..]
20.04.2015, 20:08   |    3 comentarii
Sâmbătă, dis-de-dimineaţă, o doamnă din Petroşani s-a prezentat la Urgenţă cu bunicul său, un localnic în vârstă, [..]
29.03.2015, 20:02   |    19 comentarii

Pentru acest an, ministerul de resort a repartizat Spitalului de Urgenţă Petroşani (SUP) alte două miliarde de lei vechi, care v[..]

25.03.2015, 20:12   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter