15.12.2008,  18:22:55 | 0 comentarii | 446 vizualizari
Un umorist la curtea prozei
de Mircea ANDRAȘ

George Negraru trecea prin gândurile noastre în diligenţa lui de vis, străbătând hotarele inimaginabile, care separau rea­lul de ireal şi care delimitau o lume de cealaltă, trasându-i intrarea în viaţă pe poarta din faţă, unde poţi renunţa la cuvintele care ţi se par de prisos şi poţi să înfiezi câteva stări de fapte spre a le reabilita ulterior.

Dimineaţă fantastică
Ion se sculă (pardon: se trezi) imediat după cântatul cocoşilor - pe care îi imita atât de bine, în serile târzii, cu vise la fereşti (că perdele n-avea). Auzii un pârâit puternic şi fu sigur că se crăpa de ziua. Se crăpa bine. La radio dădea primul buletin de ştiri al zilei (care era la fel de exact ca şi ora exactă, deşi ultima părea luată cam după ureche). Ion îşi puse de-o cafea (din aia nevorbită, că n-avea cu cine să trăncă­nească în dimineaţa aia), îşi făcu o pâine prăjită (de fapt arsă, că uitase de ea în prăjitor şi prăjitorul nu ştia carte), băgă frişca (sintetică) în cafea (invers nu se putea) şi îşi aprinse o ţigară (exact sub anunţul “Tutunul dăunează grav sănătăţii!” deşi nu era de acord cu el. Mult mai mult dăuna prostia) şi îşi sună vecina de la cinci (să-i spună că n-o mai iubeşte). Constată brusc că ea ştia asta şi că sentimentul (de fapt resentimentul) e reciproc. La telefon mai era o voce masculină care ar fi putut fi bărbatu-su (deşi ea se jurase că divorţase de el. Nu putea fi sigur că şi el divorţase de ea). Între timp cafeaua se răcise şi pâinea prăjită se întărise sau invers (invers nu se poate!). Cineva umbla la uşă şi el se gândi la alte alea (în timp ce punea mâna pe satâr. Era cel mai apropiat obiect contondent. Sau, mă rog, tăibil - dacă acest obiect există în dicţionar). Era vecina de la cinci. Mai bătută decât omleta lui matinală. Ion se îngrozi, văzând în spatele ei un culturist (e drept, mai trecut, dar încă în vână). Ăsta îi puse mână în gât (că în altă parte unde s-o pună?) şi-i spuse printre dinţi (printre puţinii dinţi pe care îi mai avea): “Ai vrut-o, ia-o! E a ta. Îmi decontezi doar oboseala de a o aduce aici!”. Ion se făcut mic de tot şi îşi făcut cruce, lucru care produse o impresie benefică asupra culturistului. “Aşa, aşa, eşti pe drumul bun. Da’ ai nevoie de mai multe cruci, crede-mă!”. Ion începuse să-l creadă (deşi nu era prea credul). Pe uşă intră un tip bine îmbrăcat (şi bine bărbierit). “Eu sunt avocatul!” - decretă el şi intră tiptil în baie. “Ăsta la ce veni?” - întrebă Ion, în şoaptă. “Să ne fie de folos!” - preciză culturistul, sfărâmând între cei doi canini felia crocantă de pâine prăjită. Ion se ciupi să vadă dacă nu visează. Nu visa. Se aşeză într-un fotoliu şi închise ochii. Apoi adormi. Destul de brusc. Astfel că nu apucă să vadă cum ceilalţi îi cărau pe trepte mobila de valoare. Şi obiectele de preţ. Şi cine mai ştie ce. Dar el adormise şi visa atât de frumos, că nimic nu-l mai putea trezi.

George Negraru avea umorul în sânge. Reieşea asta (după cum spunea el) de fiecare dată când i se făceau analizele. Uneori, mai punea câte un pic şi prin prozele sale. Să le dea gust. Pentru cei care le vor citi cândva.

Vizita la nebuni
Azilul se afla pe marginea unei râpe, putând oricând să o ia razna (la fel ca ocupanţii lui) la vale (cu tot cu ei). Altfel era bine îngrijit şi ne­bunii bine educaţi. Toate comisiile care se perindaseră pe acolo îi gă­seau fermecători. Atât cât înţele­geau ei cuvântul ăsta. De aceea i se sugerase “tovarăşului” să le facă o vizită (că altceva ce putea să le facă?). Şi ideea fu pusă în aplicare. “Tovarăşul” (fără Leana, care dădea examen la chimie) se înfăţişă în cadrul uşii şi îl interpelă pe primul întâlnit (un nebun care era aproape de lăsare la vatră), care orbecăia pe coridorul (specific erei de aur) fără lumină. “Ascultă, bă, tu ştii cine sunt eu...?”. Nebunul făcu un semn negativ din cap şi tovarăşul continuă: “Eu sunt preşedintele. Bagă bine la cap. Preşedintele acestei ţări”. Nebunul se uită împăciuitor la el şi zise într-un târziu: “Apoi nu-i bai. O să-ţi treacă până la urmă! Şi eu, când am venit aici, eram Napoleon!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Stanţe de februar
 
Luna asta-i minunată:
Iau concediu gurile,26.02.2015, 20:50   |    0 comentarii
 Astăzi regretatul scriitor ar fi împlinit 66 de ani…
 
07.09.2014, 20:01   |    0 comentarii
Medalionul Literar „Mircea Andraş” a ajuns la cea de-a doua ediţie. Evenimentul, organizat de Asocia­ţia Culturală[..]
04.09.2014, 22:21   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter