29.10.2011,  15:17:14 | 0 comentarii | 1026 vizualizari
La Vulcan / Dezafectarea punctelor termice se face fără ştirea şi acordul consilierilor locali
de Gheorghe OLTEANU

De câteva zile, la punctul termic nr.16 A din Vulcan, acela din spatele primăriei, se întâmplă ceva despre care, la prima vedere, se poate spune că-i un lucru bun: s-a gândit şi s-a trecut la utilizarea judicioasă a interiorului acestuia.

 

Lucru pe care-l vede

oricine trece pe acolo. Înăuntru, se taie, cu sudură autogenă, vechile aparate de contracurent şi hardughiile de fier aferente lor, care, apoi, sunt scoase afară. Nu exagerez, dar e vorba de zeci, dacă nu de sute de tone de fier, ruginit şi ca vai de el. Care, după introducerea aparatelor de contracurent cu plăci, mai mici şi mai eficiente, deveniseră elemente de decor. Sau, altfel spus, ocupau inutil spaţiul din interior în care abia puteai să te mişti de ele.

 

Ce se întâmplă aici?

Se întâmplă ceva bun. După ce se defrişează tot ce-i utilaj vechi, interiorul se recompartimentează. Pe partea dreaptă, cum intri în punct, va fi tras un zid şi va apărea, astfel, o încăpere mai mică în care vor fi duse şi repuse pe poziţie cele două aparate de contracurent cu plăci. Încăperea mare rămasă după evacuarea fierului rezultat din tăieri va servi ca garaj pentru cele două autospeciale de colectare a gunoiului menajer. Autospeciale care, şi în prezent, după ce-şi termină treaba, sunt parcate în spatele clădirii Primăriei municipiului Vulcan.

 

Asta-i partea

introductivă şi cea frumoasă a povestirii. Partea cealaltă, pe care o zic de acum încolo, este un pic mai cu cântec. Și de aceea sunt curios - vă mărturisesc de pe acum - cum o vor privi şi analiza onor consilierii locali vulcăneni. Un lucru e clar şi nu poate fi discutat: punctele termice ale Vulcanului, cu tot ce e în ele, fac parte din patrimoniul public al municipiului. Aşadar, înainte să se fi apucat să taie fierotaniile din punct, SC Pregoterm SA Vulcan ar fi trebuit să ceară şi să obţină încuviinţarea Consiliului Local al municipiului Vulcan. Am zis rău? Deloc.

 

Numai că, mă întreb

şi vă las şi pe dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru, treaba asta nu s-a petrecut nici acum, dar nici în anii trecuţi, când s-au tăiat aparatele vechi de contracurent şi instalaţiile aferente lor din alte puncte termice ale Vulcanului. Este corect să se procedeze aşa? Domnul ing. Marius Danci, directorul SC Pregoterm SA Vulcan, este de părere că da. Punctele termice, aflu de la dumnealui, sunt date în concesiune Pregoterm-ului, iar acesta poate face lucrări de genul celor care se execută acum la PT 16 A. Hotărârea de consiliu va fi necesară - am fost atent şi mi-am notat din ce mi-a spus dumnealui - doar după ce totu-i curat şi frumos, iar fierul vechi rezultat este dus, cântărit şi depozitat în curtea din colonie a societăţii. “Asta, fiindcă aparatele de contracurent (cele vechi - n.r.) rămân tot în inventarul nostru şi abia când vor fi valorificate la fier vechi va trebui să fie trecute prin consiliul local”, m-a liniştit domnul director.

 

Dar, din câte se pare,

ordinea nu ar fi chiar cea pe care o spune directorul SC Pregoterm SA. Treaba asta cu defrişarea punctelor termice îmi aduce aminte de o alta. Aceea în care, acum vreo doi ani, un tip, cu de la el putere şi cu încuviinţarea tacită a primarului Gheorghe Ile, s-a apucat să taie tribuna a doua de pe Stadionul Central Vulcan. Care, şi aia, era tot un bun al municipalităţii. Numai că, atunci când a ieşit cu scandal şi cu începerea urmăririi penale, Gheorghe Ile şi-a luat rapid mâna de pe individ. 

 

De aceeaşi părere

este şi consilierul local liberal Alina Anamaria Cîrstoiu. Care, la fel, a fost interesată de fenomen. “Mai întâi, mi-a declarat doamna consilier local, ar fi trebuit să fie desemnată o comisie care, cu girul consiliului local, să inventarieze tot ce urmează să se taie. Nimeni altcineva, în afara consiliului local, nu poate dispune de ceea ce se află în patrimoniul domeniului public!”. Inventarierea, conform spuselor doamnei consilier local, trebuie să se facă înainte să se înceapă tăierea instalaţiei vechi. Când aceasta este încă pe poziţie. Apoi, după ce se cunoaşte ce şi cât fier se va rade din punctele termice, urmează partea a doua, în care se ia o hotărâre de consiliu. Le reamintesc doamnelor şi domnilor consilieri, dar şi domnului primar Gheorghe Ile, că aşa s-a procedat şi când a fost vorba de demolarea transformatoarelor şi stâlpilor, parcă, de la Puţul X. Trecute, în acel moment, din proprietatea minei Vulcan în patrimoniul municipalităţii. Mai întâi s-a luat hotărârea de consiliu şi doar apoi au fost puse la pământ. 

 

De ce trebuie să se procedeze astfel?

Unu la mână, fiindcă asta este procedura legală. Nu zic că domnul director al Pregoterm ar fi fost tentat de mai nu ştiu ce intenţii, nici nu pot să elimin varianta cealaltă. Cine garantează şi bagă mâna-n foc că, între timp, până să fie anunţat consiliul local, în vederea luării acelei hotărâri, nu s-au dus, deja, la greu, la centrele de fier vechi, cantităţi mari din acele instalaţii dezafectate? Cine garantează că - să presupunem că instalaţiile astea sunt depozitate în curtea Pregoterm-ului - că fierotaniile de acolo constituie întreaga cantitate rezultată din tăieri? Astea sunt întrebările şi mă gândesc că, probabil, în afara Consiliului Local al municipiului Vulcan, se vor mai găsi ceva organe curioase să descoase în amănunt chestiunea.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter