16.01.2009,  12:49:48 | 0 comentarii | 539 vizualizari
Primăria şi Consiliul Local Petroşani încearcă să salveze Gospodărie Prest Com de la faliment
de Corneliu BRAN

Din 20 ianuarie creşte taxa de salubritate în municipiul Petroşani. Ea se va plăti, tot de la data respectivă, la Serviciul de Impozite şi Taxe

“Să o privatizăm, să n-o privatizăm…?”, asta-i întrebarea
Foarte mulţi petroşeneni critică serviciile prestate de către Gospodărie Prest Com, în ceea ce priveşte colectarea gunoiului menajer. În multe cartiere, angajaţii salubrizării şi-au făcut un obicei prost, acela de a lăsa gunoiul să se strângă mormane, săptămâni întregi. După care, de voie, de nevoie, chemaţi de populaţie, sau certaţi de presă şi administraţia locală, ajung şi în locurile cu pricina. Nu de puţine ori şi ziarul nostru a dat destule exemple, multe dintre acestea rezolvate apoi.
Este însă adevărat că şi societatea de gospodărie, care aparţine de Consiliul local Petroşani, trece prin momente nu tocmai favorabile. Dacă la zi societatea este pe plus, datoriile istorice şi penalizările care decurg de-aici, fac ca această societate să fie în pragul falimentului, fie că se recunoaşte acest lucru, fie că nu. Şi la capitolul dotări este loc de mai bine, multe utilaje şi maşini lipsind din dotare. De aceea, angajaţii Gospodăriei municipiului sunt uneori de înţeles, lucrând cu ce au şi pe bani nu foarte mulţi, cu excepţia unora, care se “învârt” de anumite posturi de şefie, cum este cam peste tot. De altfel, la ultima solicitare de mărire a salariului de anul trecut, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a fost total de neclintit, deoarece o mărire de salariu ar fi însemnat o povară de nesuportat pentru societatea respectivă.
Acum primarul are o dilemă… Ar dori, pe de-o parte, ca administraţia publică locală să scape de o gaură neagră, privatizând această unitate, dar fără telescaun, care ar rămâne pe loc; pe de altă parte se mai gândeşte, deoarece “ei la zi stau destul de bine, datoriile vin din urmă…”. Iar dacă s-ar rezolva cu datoriile respective, societatea ar putea rămâne tot în actuala organizare. Rămâne ca timpul să decidă ce se va întâmpla cu SC Gospodărie Prest Com.

Creşte taxa şi se schimbă încasatorul
Până atunci, astăzi are loc o şe­dinţă a Consiliului Local Petroşani, cu două puncte pe ordinea de zi, din care unul ţine de subiectul nostru de faţă. Este vorba de taxa de salubritate, care nu va mai fi plătită la casieria Gospodăriei municipiului şi nici celor care încasează pe teren, ca şi până acum. Această taxă de salubritate, prin Hotărâre de Consiliu Local, va trece la Primărie, la Serviciul Taxe şi Impozite, începând cu data de 20 ia­nuarie 2009.
Dar aceasta nu va fi singura modificare. Mai sunt două: taxa de salubritate/persoană va creşte de la 3,5 lei, cât este în prezent, la 4,2 lei şi va fi plătită de maxim două ori pe an, nu lunar, ca şi până acum. “Oamenii vor plăti această taxă de salubritate la Serviciul Taxe şi Impozite, atunci când vor merge să-şi plătească impozitul, sau când doresc, dar nu mai mult de două ori pe an. Fiecare îşi va putea face calculul, în funcţie de câte persoane sunt în familie şi va putea plăti fie pe tot anul, fie jumătate în două rate”.

Speranţe în colectarea integrală a banilor
Dar de ce credeţi că s-a luat această măsură? Ne răspunde tot primarul Tiberiu Iacob-Ridzi: “Este mai bine aşa din mai multe motive.  În primul rând am considerat că este mai eficient aşa, sistemul cu colectarea banilor de pe teren fiind greoi şi ineficient. În al doilea rând, ţinta noastră este îmbunătăţirea activităţii de colectare a gunoiului menajer. Această ţintă presupune anumite costuri în plus. Deci, trebuie bani. Aşa că  am considerat că Serviciul Taxe şi Impozite este cel mai în măsură să pună pe linia de plutire această activitate, personalul de-acolo având destulă experienţă în acest sens”. Probabil că primarul nu a vrut să ne spună tot... În sensul că, probabil, nu mai are încredere în faptul că persoanele care ar trebui să colecteze bani de pe teren îşi fac cam prost treaba. Că aceasta este o cheltuială de salarii în plus. Că şefii de la Gospodărie nu stimulează personalul suficient, prin atribuţii de serviciu ferme şi cumpătate. În acest caz, primăria şi consiliul local vor putea să urmărească mai atent fondurile colectate, după care să le reinvestească în ceea ce trebuie pentru o activitate mai bună a Gospodăriei. Să vedem dacă şi când calculele administraţiei locale vor bate cu calculele cetăţenilor. Care, mulţi dintre aceştia, au ajuns să aibă  datorii de zeci de milioane de lei la o taxă care este copil mic în comparaţie cu preţurile de la gaz metan, energie electrică sau chiar apa potabilă. Să nu uităm nici de firmele care nici măcar nu şi-au făcut contract cu Gospodăria, dar care aruncă gunoaie menajere la greu. Cum să nu uităm şi de cabane de prin Parâng care, la fel, nu au contract încheiat cu firma de salubritate, dar acum, iarna, aruncă gunoiul turiştilor cazaţi în voie. Şi multe altele. De aceea credem că dacă tot s-a luat această măsură, n-ar strica să se revizuiască toate celelalte aspecte, inclusiv cuantumul amenzilor pentru cei care aruncă gunoiul dar nu vor să intre în legalitate.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Primăria Petroşani organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de șef Birou Cadastru, registru [..]

07.09.2015, 15:16   |    0 comentarii

Serviciul Public Administrarea Domeniului Public și Privat Petroșani a alocat aproximativ 32.000 lei pentru reparația câtorva scări de[..]

05.08.2015, 15:11   |    1 comentarii
Este foarte adevărat că anul acesta Primăria Petroşani a investit sume de bani deloc de neglijat în activităţile de la[..]
09.07.2015, 21:23   |    2 comentarii
Neacordarea normei de hrană constituie, în continuare, prilej de supărări şi fierbere în rândul poliţiştil[..]
06.04.2015, 20:28   |    14 comentarii

_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter