29.10.2011,  15:19:13 | 0 comentarii | 588 vizualizari
Din cauza proiectului de amenajare a centrului civic Petroşani, / Uite terasa, nu e terasa!
de Corneliu BRAN

Interzis la terase pentru patronii cu datorii. La punctul numărul 25 de pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local de săptămâna trecută, consilierii locali petroşeneni aveau de votat un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, prin care se cerea „aprobarea închirierii directe a terenurilor din domeniul privat sau public al municipiului Petroşani în vederea amenajării de terase în sezonul de vară”.

Până aici, nimic neobişnuit. Sesizând că în proiectul cu pricina nu se vorbeşte deloc de datoriile restante pe care unii patroni de terase le au la chiriile stabilite pe anul 2010, consilierul local Petru Drăgoescu a propus un amendament care să prevadă acest lucru. În sensul că nu vor putea amenaja terase întreprinzătorii care au datorii din anii anteriori la chiriile terenurilor, pe care au amenajat aceste terase, amendament care a fost votat de consilieri foarte rapid. Trebuie să mai spunem că la articolul 2 al proiectului era prevăzută şi chiria pe lună, de 1 leu/ mp, să recunoaştem o chirie mai mult decât simbolică faţă de alte oraşe ale ţării, mai ales când vorbim de terase amenajate în zone centrale ale municipiului. Un al doilea amendament, propus tot de Drăgoescu, prevedea să se abroge articolul 6 din proiect, anume prevederile HCL nr. 151/2007 şi HCL nr. 87/2008 cu excepţia prevederilor financiare şi restrictive - de exemplu interzicerea depozitării ambalajelor pe terase etc. Cele două amendamente propuse de consilierul liberal Drăgoescu au fost imediat votate. 

Până aici, toate bune şi frumoase. În fond, trebuia să se creeze un cadru legal pentru sezonul de vară 2011. De aici încolo începe partea nefirească a lucrurilor. Aceasta ar trebui să le dea serios de gândit celor din administraţia locală şi consilierilor locali, pentru că anumiţi patroni şi anumite firme sunt absolut nedreptăţite, fiind vorba de clienţi pierduţi, de bani şi, de ce nu, de o concurenţă neloială sub directul patronaj al primăriei. 

 

O întrebare fără un răspuns clar

După votarea amendamentelor, colegul de partid al lui Petre Drăgoescu, consilierul local Sile Pop şi-a adus aminte că terasele de pe Bulevard au anul acesta o problemă. Adică, din cauza lucrărilor de reabilitare a centrului civic, care încă nici n-au început şi nici nu se ştie când vor începe, din moment ce procedura de licitaţie va fi reluată în urma unei contestaţii, terasele nu vor putea fi montate. „În zona spre Piaţa Victoriei, patru investitori locali sunt interesaţi dacă vor începe lucrările şi mai ales când. Oamenii nu pot să-şi instaleze terasele şi sunt supăraţi din cauza aceasta, mai ales că nimeni nu le spune nimic”, a spus Sile Pop.

Cum primarul Tiberiu Iacob-Ridzi nu se afla la şedinţă, cel care i-a dat un răspuns a fost viceprimarul Claudiu Cornea. Care, pe un ton liniştit, i-a răspuns: „Poate să mai dureze procedura trei luni sau o lună; cert e că nu avem acum un răspuns”. Și cu asta basta. Vi se pare normal? Dacă da, atunci aşa să fie. Dar parcă, totuşi, nu poţi să pui la colţ patru investitori, plătitori de taxe şi impozite la buget, cu un asemenea răspuns. Fără să le dai măcar o variantă, un termen, ceva, sau fără să încerci să le găseşti o soluţie, tu, aşa numitul „parlament local”. Cum suntem convinşi că nici cei din primărie nu se vor sinchisi prea tare să le ofere ceva soluţii, fie ele şi temporare, cei patru investitori de care vorbea Sile Pop n-au decât să renunţe la ideea unei terase de vară în dreptul unităţii, sau să-şi caute alte locaţii. 

 

N.R. Primăria Petroşani ar trebuie să aducă la cunoştinţa „onor. clientelei” numele societăţilor comerciale, posesoare de terase, care nu şi-au achitat anul trecut datoriile faţă de bugetul local. Nu de la alta, dar să ştie şi clientela ce bun contribuabil e patronul... 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter