20.03.2014,  20:44:30 | 1 comentariu | 2406 vizualizari
Deoarece funcţiona ilegal / Un magazin „Profi” din Deva a fost închis la câteva ore de la deschidere
de Mihaela PETROŞAN

În ciuda avertismentelor date de primărie, în ciuda lipsei autorizaţiilor de construcţie şi funcţionare, magazinul „Profi” amenajat la parterul Hotelului „Deva” a fost inaugurat ieri dimineaţă. Numai că bucuria managerilor a durat până la prânz, când reprezentanţi ai primăriei, Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Direcţiei de Sănătate Publică şi Poliţiei Locale au venit în control şi au cerut ca magazinul să fie închis.

N-au avut grija legii
Trebuie amintit că, în urmă cu trei zile, Comisia de Arhitectură şi Urbanism a municipalităţii devene a dezbătut situaţia noului magazin „Profi”, amenajat la Hotel Deva, care şi-a anunţat intenţia de a porni activitatea, în condiţiile în care nu avea nici autorizaţie de construcţie, nici autorizaţie de funcţionare.
Angela Kalauz, arhitectul şef al Devei, a declarat că situaţia este stânjenitoare, în condiţiile în care s-au executat lucrări de amenajare şi chiar s-a anunţat deschiderea festivă a magazinului în data de 20 martie, deşi nu există avizele şi autorizaţiile necesare.
„Este foarte neplăcut să asistăm la efectuarea unor lucrări de amenajare a unui magazin fără autorizaţie de construire, fără autorizaţie de funcţionare. În plus, sunt probleme cu modul cum s-a executat lucrarea. Cei responsabili trebuie să găsească o soluţie, cu ajutorul proiectantului, în aşa fel încât să nu stricăm imaginea hotelului Deva. Trebuie, totodată, să se rezolve problema unor căi de acces în zonă rezonabile, astfel încât să nu deranjeze nimic, nici pe cei care sunt cazaţi în hotel, nici activitatea propriu-zisă a hotelului”, a spus arhitect Angela Kalauz.
Ea a mai declarat că nu vede cum magazinul s-ar putea deschide, în asemenea condiţii: „În niciun caz nu va putea fi deschis magazinul joi. Problemele care au mai fost puse în vedere proiectantului acestui magazin au fost legate de eliminarea unor tâmplării albe din PVC, dar şi eliminarea şi înlocuirea gresiei de pe treptele de acces”.

„Aşa ceva nu poate fi tolerat”
Ieri, reprezentanţii Primăriei Deva şi ai instituţiilor abilitate au solicitat managerilor magazinului autorizaţiile şi actele necesare pentru funcţionare, dar au descoperit că aceştia nu au niciun document, drept pentru care li s-a impus închiderea supermarketului. Reprezentanţii magazinului au încercat să scape spunând că au depus docu­mentaţii pentru avizare, dar nu au primit încă  avizele. Însă această scuză nu le-a folosit la nimic, în condiţiile în care municipalitatea îi avertizase să nu deschidă până nu sunt în legalitate.
„Le-am cerut acestor domni să res­pecte nimic mai mult decât legea. Dacă un buticar din municipiul acesta are o autorizare de funcţionare, mi se pare o bătaie de joc la adresa devenilor ca un astfel de lanţ comercial să-şi permită să deschidă un magazin fără să aibă autorizaţie de funcţionare, fără să aibă măcar autorizaţie de construire. Este inadmisibil. Aşa ceva nu vom tolera. Am fost astăzi (ieri - n.r.) într-un control cu reprezentanţii instituţiilor abilitate, le-am solicitat domnilor să ne prezinte documentele de funcţionare şi vreau să vă spun că nu au nimic, absolut niciun document. Nu există autorizaţie de funcţionare, nu există autorizaţie de construire, motiv pentru care au fost amendaţi cu amenda mini­mă şi cu promisiunea că vom reveni. Magazinul se închide până în momentul în care legea este respectată”, a declarat Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva.
Reprezentanţii Poliţiei Locale au declarat că au aplicat amenda minimă, de 400 de lei, pentru a arăta că nu există rea-voinţă, ci magazinul trebuie să respecte normele legale.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 Spaga de la primaria Deva21.03.2014,  07:19:54
Taranul asta de purtator de cuvant se crede un zoro probabil,daca eram eu acolo cred ca isi lua cateva suturi. Auzi la ei nu s-a pus marmura pe scari, dar nu se uita cate bodegi si buticuri insalubre sunt la tot pasul! Traiasca spaga ce nu s-a dat la primarie ,ca vine foamea pei ei si sunt suparati ca nu au fost cooptati la proiectare, si executie lucrari


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter