30.03.2014,  20:57:50 | 3 comentarii | 1292 vizualizari
Întâlnirea anunţată de ZVJ a avut loc / Ministrul Muncii s-a întâlnit cu sindicaliştii din Valea Jiului ai Federaţiei „Energetica”
de Mihaela PETROŞAN
La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Muncii, Rovana Plumb, s-a întâlnit cu reprezentanţii salariaţilor şi pensionarilor minieri din Valea Jiului, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente „Energetica”.
 
Ministerul va încerca
Principala temă a discuţiilor a fost necesitatea reglementării acordării, şi după anul 2014, a alocaţiei de cărbune pentru uz casnic şi a tarifului redus la energia electrică pentru iluminatul casnic, facilităţi acordate pensionarilor minieri din Valea Jiului. Facilităţile sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei. Ţinând însă cont de specificul bugetului asigurărilor sociale de stat şi de atribuţiile caselor judeţene de pensii, potrivit ministrului Rovana Plumb: „propunerea de preluare a plăţii acestor facilităţi de către instituţii aflate în structura Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) nu este oportună, dar ministerul va face toate demersurile necesare pe lângă Ministerul Economiei pentru identificarea unor soluţii legislative care să permită prelungirea acordării acestor facilităţi şi după anul 2014”.
 
Vor stagiu de cotizare redus
Un al doilea subiect al întâlnirii a vizat modificarea Legii nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât stagiul complet de cotizare pentru persoanele din unităţile miniere şi pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50 la sută din timpul normal de muncă să fie de 20 de ani, şi nu 30 de ani, ca în prezent.
Însă, potrivit specialiştilor ministerului, o astfel de propu­nere a partenerilor de dialog nu poate fi susţinută de MMFPSPV, deoarece, la stabilirea pensiei pentru această categorie de persoane, sunt luate în calcul: vârsta standard de pensionare, care este de 45 ani în acest caz; perioadele suplimentare la vechimea în muncă, respectiv 6 luni pentru fiecare an lucrat în aceste condiţii; creşterea punctajelor anuale realizate în perioadele în care au desfăşurat activităţi în aceste condiţii de muncă cu 50 la sută.
„Sistemul de pensii este sustenabil iar pentru viitor lucrăm la un pachet consistent de măsuri active pentru a-l adapta noilor realităţi”, a precizat ministrul Muncii, în acest context. 
O altă cerinţă a reprezentanţilor sindicali a fost aceea ca art. 10 din OG nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, potrivit căruia „venitul lunar de completare prevăzut de OUG nr. 36/2013 se acordă numai persoanelor disponibilizate în condiţiile stabilite de respectiva ordonanţă de urgenţă, din cadrul operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice, conform listei publicate de INS”, să fie abrogat.
La finalul întâlnirii, ministrul Rovana Plumb i-a asigurat pe reprezentanţii sindicatelor din zona energiei şi minelor că va analiza cu cea mai mare atenţie toate propunerile lor împreună cu specialiştii din cadrul ministerului. 
 
Pensionarii din Valea Jiului, proveniţi din sistemul minier sunt, în prezent, beneficiari ai unor facilităţi prevăzute prin HG nr. 670/ 1990, în baza actelor adiţionale la Contractul Colectiv de Muncă în vigoare la Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului, potrivit Deciziei CE 787/ 2010 privind acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea minelor necompetitive. Problematica este gestionată de către Ministerul Economiei. Decizia CE 787/2010 prevede suportarea de către societatea beneficiară a ajutorului de stat a unor cheltuieli de protecţie socială, acestora fiindu-le asimilate şi facilităţile la tarif preferenţial la energia electrică şi alocaţii de cărbune. 
În baza documentaţiei de notificare a ajutorului de stat acordat pentru închiderea a trei exploatări miniere din Valea Jiului, aprobată de Consiliul Europei, facilităţile se acordă până inclusiv în anul 2014.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (3 )

#1 sandu31.03.2014,  06:19:58
deci in campania electorala au fost numai minciuni iar pensiile ramin in continuare diminuate si gratuitatile dispar din 2014,la ce lideri ne reprezinta rezultatul era previzibil,sa le fie rusine.
#2 Ali31.03.2014,  08:33:10
Nu intelegem d-na Plumb de ce pentru aviatori stagiu poate fi redus la 20 ani iar pentru mineri nu.
#3 un cetatean31.03.2014,  20:35:11
Pentru militari sau cei din justitie imediat se poate,pentru noi o mana de oameni, nu permite legea,etc,etc.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter