31.03.2014, 21:13:04 | 0 comentarii | 1144 vizualizari
Petrila / Zonele verzi din Cartierul 8 Martie cer grabnică însămânţare
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
După materialul nostru referitor la situaţia dezolantă a scările din Cartierul Brătianu, administraţia locală din Petrila şi-a adus aminte că acele scări sunt un adevărat dezastru.
Astfel, primarul Ilie Păducel a reacţionat rapid. Începând din această săptămână, angajaţii societăţii de gospodărire locală se vor ocupa de refacerea lor. Este îmbucurător şi de scris faptul că la nici două săptămâni după apariţia în presă a problemei, primăria ia măsuri, într-o zonă destul de umblată, care face legătura între Cartierul Brătianu şi strada principală din Lonea.
Acum, dacă n-o fi cu vreo supărare, atragem atenţia din nou asupra unui aspect negativ. De data aceasta este vorba de amenajarea unor spaţii verzi şi de joacă din Cartierul 8 Martie, prin în apropierea blocului turn de lângă SPLAS. Trecând de curând pe la sediul Asociaţiei „Les Amis de la France”, situat la parterul blocului respectiv, mai mulţi cetăţeni, observându-ne că facem poze, ne-au rugat să sesizăm primăria să le amenajeze şi lor cele două-trei zone cu spaţii verzi de-acolo.
Într-adevăr, cu puţin efort şi puţină cheltuială, oamenii care se ocupă de spaţii verzi ar putea să amenajeze şi să înfrumuseţeze zona. E primăvară şi iarba s-ar putea însămânţa acolo, s-ar putea planta şi ceva flori, poate şi vreo câţiva arbori ornamentali, iar un mic parc ar putea renaşte acolo. Cu condiţia ca apoi oamenii să aibă grijă de tot ce se face, pentru că la „demolat” unii din blocul respectiv sunt primii, nu de puţine ori relatând despre cele întâmplate pe-acolo.
Imediat în apropiere s-a făcut de către primărie un mic loc de joacă. Dacă s-ar completa şi cu reamenajarea spaţiilor verzi, iar dacă locatarii din bloc ar contribui cu amenajarea spaţiului verde ce revine blocului (inclusiv cei de la asociaţie; să ne scuze Ionel Zmău, dar chiar sub geamul asociaţiei francofone au crescut bălării, ceea ce nu-i normal!), pe un perimetru de câţiva zeci de metri pătraţi din acest cartier, partea urâtă a lucrurilor ar fi rezolvată. Trebuie doar puţină voinţă şi un strop de organizare, din toate părţile.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|