16.04.2014,  20:38:05 | 1 comentariu | 1499 vizualizari
La Certej / Presiunea sătenilor blochează o investiţie locală
de Mihaela PETROŞAN
Angajaţii unei firme din Certeju de Sus au protestat ieri dimineaţă în apropierea sediului primăriei din localitate. Nemulţumirea oamenilor este legată de imposibilitatea firmei de a exploata cariera de piatră, deoarece edilii nu le dau dreptul de acces pe drumul ce străbate localitatea Hondol.
 
Pierderi mari
Reprezentantul firmei ce exploatează cariera de piatră, Daniel Bugnar, spune că nu înţelege de ce primăria şi consiliul Local le boicotează activitatea, în condiţiile în care, pentru folosirea drumului respectiv, există şi o decizie a instanţei cu titlu executoriu. Mai mult, el spune că edilii le-au propus o rută alternativă impracticabilă. „Primăria, consiliul local ne pun la dispoziţie un drum de circulaţie fictiv, care nu există în realitate. Noi nu avem nimic împotrivă să circulăm pe orice drum ne pune la dispoziţie comuna, dar trebuie ca acesta să existe. Angajaţii firmei, 80% dintre ei, sunt din comună, iar la carieră mai creăm acum încă zece locuri noi de muncă, din care trăiesc zece familii. Nu suntem lăsaţi să circulăm, deşi avem hotărâre de instanţă în acest sens, pe care am adus-o la primărie, ca să fie pusă în  drept, dar nu s-a făcut nimic. Am dat-o la executor judecătoresc, am vorbit cu domnul primar, toate soluţiile posibile şi imposibile”, spune Daniel Bugnar.
El a mai adăugat că, în timpul acestui blocaj, firma pierde sume mari de bani: „Avem contracte care nu se pot onora şi aceasta generează pierderi în fiecare oră pentru firma noastră, în condiţiile în care investiţia este finali­zată, e la cheie şi poate să demareze în fiecare moment. Noi avem deja contracte în discuţie şi chiar în derulare de săptămâna viitoare şi ne împiedicăm de treaba asta cu drumul. Pierderile ar fi de aproximativ 100.000 de euro pe lună”.
 
N-au fost diplomaţi
De partea cealaltă, primarul Petru Cîmpian spune că reprezentanţii firmei ar fi trebuit să fie mai diplomaţi în relaţiile cu sătenii care se opun transportului greu prin localitatea Hondol. De asemenea, el susţine că varianta ocolitoare propusă de edili este bună, deşi, pe teren, se poate descoperi că abia pot merge maşinile cu dublă tracţiune.
„În şedinţele de consiliu local pentru aprobarea PUZ, am procedat la efectuarea unei consultări publice a cetăţenilor care ar fi putut fi afectaţi de transportul unei cantităţi consistente de piatră. Conform avizului obţinut de la ANRM de Deva Gold, care deţine licenţa de exploatare în zonă, urmau să se exploateze 140.000 de tone de piatră. Cantitatea, dacă o împărţim la un an, durata avizului ANRM, presupunea transportul zilnic a 400 de tone de piatră. În condiţiile în care termenele s-au strâns, această cantitate ar trebui să fie exploatată până în luna iulie, ceea ce ar genera un haos în Hondol. Calea alternativă pe care noi le-am propus-o presupunea traseul Băiaga - Bocşa Mare - Bocşa Mică - drumul industrial Deva Gold şi drumul judeţean, fără să afecteze intravilanul localităţilor. (...)  Principala problemă este că unii reprezentanţi ai firmei nu au avut un dialog corespunzător cu cetăţenii, în condiţiile în care majoritatea sunt împotriva transportului greu prin Hondol”, a declarat primarul din Certeju de Sus.
În acest moment, părţile nu au ajuns la niciun consens, activitatea în carieră fiind blocată.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 dumdum18.04.2014,  10:30:11
Ce investitor mai e si ala care semneaza contracte, dupa care se intereseaza daca are pe unde transporta marfa?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Un cetăţean din Certeju de Sus a fost dibuit de oamenii legii, cu ajutorul Internetului.
 11.03.2015, 23:26   |    0 comentarii
Sâmbătă seara, în parcul din Săcărâmb, localnici, dar şi oaspeţi veniţi din ţară şi străinătate au p[..]
03.08.2014, 22:36   |    0 comentarii
Un utilaj şenilat al unei firme a distrus câţiva zeci de metri de drum, în comuna Certeju de Sus. Pentru distrugere [..]
07.04.2014, 20:20   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter