06.05.2014,  00:03:57 | 2 comentarii | 1280 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ascensiunea lui Mujic Mihai nu poate fi oprită / De la o brutărie din Petrila în fruntea Marii Adunări Naţionale
de Mihai BARBU
În 1946, în Valea Jiului se alegeau cei mai reprezentativi şi mai capabili oameni dintre muncitori pentru a fi trimişi ca membri în Comitetul Central al Sindicatelor din Bucureşti, iar alţii ca deputaţi în Marea Adunare Naţională. Astfel, la început a apărut o concurenţă tacită între doritorii acestor candidaturi şi care, din nefericire, s-au transformat în aprige mafii locale. 
 
Colegul din spate (care-ţi trage în ceafă cu pistolul)
 
- Până acum, domnule profesor, am vorbit mai mult despre o Petrilă idilică, cu dascăli exemplari şi oameni de calitate. Cum era, însă, oraşul nostru în perioada schimbării de regim politic? Puteţi să ne daţi câteva exemple concrete?
- La Petrila prin anii 1942-43 exista un bărbat în jur de 34 ani, pe nume Mujic Mihai, care până în 1943 fusese brutar la un cuptor cu prăvălie, unde vindea pâine soţia sa. În 1943, el devine administratorul lagărului de război cu prizonieri ruşi care erau campaţi în nişte barăci construite pe stadionul de fotbal din Petrila. După anul 1946, acest Mujic Mihai fusese ales în Comitetul Central al Sindicatelor de la Bucureşti, ca reprezentant al Văii Jiului. Se vorbea că cei vechi aleşi erau deranjaţi de către cei noi aleşi, tineri, unii poate mai capabili decât predecesorii. Aceştia puteau deveni potenţiali concurenţi la posturile lor. Opinia petrilenilor era că de aici a început mafia concurenţei care a dus, în unele cazuri, la înlăturarea fizică a candidaţilor incomozi. 
Un fost elev al tatălui meu, în 1946, avea 25 de ani (Francisc Feneş – n.r.). Era proaspăt căsătorit şi lucra la mină. Era inteligent, capabil şi ocupa o funcţie în biroul sindicatului minier. Fusese propus de către sindicatele locale miniere pentru o funcţie în Comitetul Central al Sindicatelor. La un moment dat s-a produs drama. A plecat cu maşina, împreună cu un grup de colegi, activişti sindicali, pe teren într-un sector rural din judeţul nostru. La întoarcere, aflându-se pe scaunul din faţă a maşinii, alături de şofer, a fost împuşcat în cap din spate. L-au adus mort la Petrila. Totul s-a petrecut noaptea (atentatul a avut loc la 24 septembrie 1946 – n.r.).  Grupul din maşină a declarat că a fost un atentat politic provenind din afara maşinii, trăgându-se dintr-o pădure de pe marginea şoselei. Cercetările autorităţilor s-au încheiat pe baza mărturiei şi a declaraţiilor celor aflaţi în maşină. În urma tragediei, a rămas tânăra soţie neconsolată, împreună cu părinţii victimei. Opinia petrilenilor a fost alta. Ei erau convinşi că victima a fost împuşcată de un coleg aşezat pe bancheta din spate, un pion care a executat o comandă venită de sus. 
 
Un lider local îndrăgind vânătoarea...
 
- A fost un fapt izolat sau lupta politică a mai făcut şi alte victime în oraşul nostru?
- Din păcate, după un an, tragedia s-a repetat. De astă dată, totul s-a petrecut în cadrul unei vânători organizate, în scop criminal, chiar în munţii din zonă. Victima a fost preşedintele organizaţiei de sindicat locale pe nume Coşteal. Urma să fie propus spre avansare la Bucureşti tot în Comitetul Central al Sindicatelor. Invitat să ia parte la vânătoare, acesta a fost lovit mortal de nişte alice. La cercetările efectuate, companionii de vânătoare au declarat că acesta s-a împuşcat singur, din greşeală, arma agăţându-se de o creangă, s-a descărcat singură, lovindu-l într-o zonă vitală. Autorităţile au închis cazul pe baza declaraţiilor martorilor care au participat la vânătoare. În urma noii victime, a rămas o soţie văduvă cu doi copii, un băiat şi o fată. Pe ea îmi aduc aminte că o chema Coşteal Opinia locuitorilor Petrilei a fost că la mijloc era o mână criminală din grupul celor care au participat la vânătoare. 
 
O nouă ierarhie în politică: brutarul Mujic, egalul scriitorului Sadoveanu, în fruntea statului român
 
- Care a fost finalitatea acestor lupte politice soldate cu victime şi eroi?
- La puţină vreme după cele întâmplate, Mihai Mujic a ajuns într-o funcţie înaltă, devenind unul dintre vicepreşedinţii Marii Adunări Naţionale. Celălalt vicepreşedinte, era Mihail Sadoveanu, în timp ce preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale a fost dr. C.I. Parhon.
- Ion D. Sîrbu afirma că Mihai Mujic era rudă de departe cu familia sa. Datorită influenţei sale politice, scriitorul reuşeşte să se transfere de la Cluj, unde era profesor suplinitor, la Bucureşti, ca redactor la „Revista de Pedagogie” şi, ulterior, la revista „Teatru”. Se pare că influenţa politică a tovarăşului Mujic,  în anul 1957, era destul de scăzută din moment ce Sîrbu este condamnat şi face puşcărie pentru omisiune de denunţ. Cum comentaţi, domnule profesor, aceste evoluţii şi involuţii ale eroilor petrileni?
- Concluziile sunt simple: istoria se repetă. Legile biologice - lupta interspecifică şi lupta intraspecifică - îşi găsesc aplicabilitate uimitoare în societate. În urma luptelor, când o clasă socială ajunge la putere, le înlătură pe celelalte. Acum, însă, va începe o altă luptă, în interiorul ei, dusă de membrii acesteia. Pentru funcţii şi pentru ciolan. Exemplele le avem vii şi astăzi. (Sfârşit)


Comentarii articol (2 )

#1 vladsilviu06.05.2014,  19:56:59
TOV. MUJIC ISI DUCE SOMNUL DE VECI INTR-UN CAVOU IN SLASU DE SUS.
#2 Gogu Demagogu16.09.2015,  17:16:57
Oamenii aceia simpli au fost cinstiţi. Nu se pot compara cu porcii şi hoţii din politica actuală.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter