07.05.2014,  22:52:16 | 2 comentarii | 1034 vizualizari
Petrila / Edilitare
de Corneliu BRAN
După canalizare, cei din Cartierul Brătianu vor beneficia şi de străzi asfaltate, iar din 14 mai încep lucrările de modernizare a Ambulatorului Petrila.
 
Începând din această lună, petrilenii au două motive să se bucure că la Petrila se întâmplă din nou şi ceva bun legat de chestiuni care ţin de administraţia publică locală. „Pot să le dau mai ales celor din Cartierul Brătianu o veste foarte bună. Din această lună reîncepe programul de asfaltări drumuri. Firma Drupo, care a câştigat licitaţia, începe treaba cu străzile din Cartierul Brătianu, acolo unde anul trecut s-a introdus şi canalizarea. Astfel, într-o perioadă de timp destul de scurtă, cei din Brătianu vor scăpa de noroi şi murdărie, mai ales că în această primăvară la Petrila am tot avut parte de multe ploi, care au făcut ca străzile din Brătianu să fie mocirloase şi greu accesibile. O a doua veste bună pentru toţi petrilenii vizează Ambulatoriul Petrila. Din 14 mai vor începe efectiv lucrările de modernizare şi reparaţii la clădirea ambulatoriului. După cum ştiţi, există finanţare pentru aceste lucrări, astfel că, dacă totul merge cum este planificat, nu va dura mult timp şi Petrila va avea şi ea un ambulatoriu modern, cu cabinete medicale bine dotate şi cu medici specialişti, aşa cum cer vremurile în care trăim”, ne-a declarat marţi primarul Ilie Păducel.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 dj08.05.2014,  06:19:03
In ultimii 18 ani cei din Colonia Ghiorghiu Dej au inghitit servit cu multa grija de primar.Vor mai suporta multe si de acum inainte.Pana isi face edilul plinul mai au de tras!
#2 Marian H08.05.2014,  09:17:21
Gulgute al la Paducel, doar e campanie electorala. Daca cei din Colonia Bratianu aveau vaci si accent de momo aveau asfalt de mult, barabele sa astepte si sa voteze ca boii.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter