07.05.2014,  23:24:49 | 0 comentarii | 2032 vizualizari
Prof.univ.dr.ing. Aron Poantă (II): „Străbunicul, bunicul şi tatăl meu au lucrat, cu toţii, în minerit!”
de Mihai BARBU
Continuăm, şi în acest număr, serialul nostru pe care l-am putea intitula „De la (Ion) Ponta la (Aron) Poantă” în care urmărim să spunem povestea Văii, prin relatările unor oameni ai ei. Puse cap la cap, aceste destăinuiri pot alcătui un caleidoscop care, alături de istoria oficială, vor da seamă despre oameni şi locuri în acest început de secol. 
 
Actualul rector a plecat de la fostul UMIROM
- După ce aţi absolvit facultatea, aţi rămas direct în cadrul Institutului de Mine?
- Eu am prins foarte multe reforme în învăţământ. Am fost prima promoţie cu 8 clase, respectiv cu 12 clase. Ultima promoţie cu 8 clase care a mai dat examen de absolvire. Când am terminat facultatea, cu o săptămână înainte de repartiţii, a venit o lege prin care se spunea că nu se mai poate rămâne în cercetare şi în învăţământ direct decât după un stagiu prealabil în producţie. Şi atunci am primit o dublă repartiţie, având în vedere situaţia profesională. Nu vreau să fiu acuzat de lipsă de modestie, dar am fost şef de promoţie... Şi mi s-a dat repartiţie dublă, cu obligativitatea de a face stagiul în producţie. Dar, pe perioada stagiului, aveam şi calitatea de cadru didactic asociat.
- Şi unde aţi fost repartizat?
- Am luat eu repartiţie la UMIROM, pentru că aveau o secţie de automatizări. După ce am terminat stagiatura, am revenit, cu normă totală, la institut. Pentru că eu aveam, oricum, dublă repartiţie guvernamentală. Nu altfel...
 
Între casa rectorului şi cea a doinitorului se interpun două dealuri
- Aş vrea să revenim  la Ţinutul Pădurenilor... L-aţi cunoscut pe Drăgan Muntean?
- Oh....(lăcrimează) Îmi creaţi o stare de emoţii... Am fost prieteni buni. 
Ne-am cunoscut încă din copilărie, ca să spun aşa… El era mai mic cu 5 ani decât mine. Drăgan a plecat de acasă începând tot cu clasa a V-a. După care a fost la şcoala de muzică, după care la Pedagogică, la Deva. La un moment dat, noi aveam aici o formaţie de dansuri care a fost şi în Danemarca. Cei care cântau la noi erau trimişi de primul secretar de la judeţ (care era atunci Moga) şi nu erau alţii decât cei de la liceul pedagogic. Drăgan Muntean, pe atunci, cânta la clarinet. Apoi a continuat cu taragotul şi abia după aceea a trecut la solo voce. În momentul când venea el aici nici nu se punea problema de afirmare. El doar cânta în formaţia liceului pedagogic… Eu terminasem institutul, dar soţia mea mai era încă studentă. Întotdeauna mă duceam la repetiţiile lor, mă întâlneam cu el, discutam şi, după aceea, s-a întâmplat minunea cu lansarea. Ceea ce a urmat se ştie. Drăgan Muntean a devenit unul dintre cei mai cotaţi doinitori din ţară.
- Acum, în satul său, se face un festival în memoria lui. Are şi o casă memorială?
- Drăgan şi-a făcut o casă memorială din casa părintească. Festivalul el l-a iniţiat. Era un Festival al pădurenilor la Ghelari. După care el a scos acest festival în Dealul Cornetului, pe care-l şi cântă. Poieniţa Voinii este, însă, o zonă extraordinară. Parcă e un amfiteatru care poate absorbi foarte multă lume. Pot să vă spun că, în virtutea relaţiilor care le avea, a relaţiilor de prietenie vorbesc, veneau cântăreţi de mare valoare. Dealurile alea erau pline de maşini. Au fost şi ani în care au fost şi peste 10.000 de participanţi la Festivalul Pădurenilor de pe dealul Cornetului!
- Casa memorială a cântăreţului Drăgan Muntean este departe de casa dvs.?
- Satul unde s-a născut Drăgan se cheamă Poieniţa Voinii. Ne despart două dealuri.
 
Cerişorul natal e un cer mai mic?
- V-aţi întrebat, vreodată, de ce îi zice satului dvs. Cerişor?
- Să ştiţi că m-a preocupat problema etimologiei cuvântului. Colegii mei care au fost acolo cu diverse ocazii (şi în special triste, nu vesele) au zis că, având în vedere că satul meu e pe o coamă de deal, Cerişor poate veni de la un „cer mai mic”. Citind studiile pe care le-au făcut unii şi având în vedere şi altitudinea la care este satul, am o altă teorie. Sigur, acolo nu este prea abrupt, pentru că este prea jos, dar acolo este fagul şi se pare că pe un deal vecin este o pădure de stejar şi se spunea că vine de la cer. Adică, tot o esenţă tare şi de aici ar fi etimologia cuvântului „Cerişor”. Toată lumea a speculat, a zis că e de la altitudinea mare şi că acest cuvânt vine de la un „cer mai mic”. Dar alte puncte de vedere sunt legate de faptul că ar fi fost păduri din categoria stejarului. Deci, a fost o zonă cu arborele ăsta. Deocamdată, sigur, nu ar putea nimeni să vă spună…
- Dvs. spre ce aţi înclina? Care varianta v-ar plăcea să fie adevărată?
- Mie, să ştiţi, că ambele variante îmi plac. Prima îmi place mai mult pentru că acolo când există zile frumoase, cu soare, este un cer cu o particularitate mai deosebită.
- De ce credeţi asta?
- Nu ştiu. Asta n-aş putea să o explic, dar a fost remarcată şi de alţii. Şi, în special, de soţia mea care zicea că „aici e alt cer”, şi ziceam că de aia îi zice Cerişor.
 
Oamenii Cerişorului sunt, în general,  oameni tehnici
- Domnule rector, sunteţi, probabil, fiul cel mai important al satului, alături de criticul literar Petre Poantă. Mai sunt şi alţi intelectuali care au pornit de acolo? Care dintre ei s-au realizat?
- Avem! Avem destui! Avem în special în domeniul tehnic. Avem ingineri mulţi care sunt de acolo, care activează în diverse domenii, chiar şi un director general pe firme de asigurări. Chiar şi un nepot de-al meu intră în categoria asta. Petre a fost un deschizător de drumuri, pentru că el a fost cu trei ani mai mare decât mine, după care am urmat eu. Şi după care, în timp, au venit şi alţi tineri care s-au dedicat studiului şi învăţământului. 
- Era o tradiţie acolo între oamenii locului să-şi dea copiii la şcoli? Sau trebuia să rămână acasă să îngrijească de gospodărie? Care era filozofia ţăranului din Cerişor?
- Filozofia zonei era foarte clară, mai ales atunci la începuturi. Pentru că acolo era  cariera de dolomită, în capătul satului, pentru că era cariera de talc, pentru că era calcar, se putea să faci o şcoală de maiştri sau inginerie şi puteai să vii acolo. Ce să vă spun? Zona nu se pretează la agricultură. Lumea a dus-o bine acolo prin faptul că au fost lucrările astea de minerit şi cariere unde lucrau majoritatea oamenilor şi de unde aveau venituri. Eu vreau să vă spun că, de exemplu, străbunicul meu din partea mamei a lucrat la mina Ghelari. Bunicul meu a lucrat tot acolo, tatăl meu a lucrat la noi, în Cerişor, la talc.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter