15.05.2014,  00:08:05 | 0 comentarii | 898 vizualizari
Dacă stai în vârful muntelui şi te vezi cu ea doar de două ori pe săptămână, Unirea poate să facă minuni
de Gheorghe OLTEANU
Nea Gheorghe Mihăilescu face optzeci de ani în august, dar nu-i dai deloc vârsta asta. Viaţa la munte, în aer curat, mâncarea naturală, eco, cum se sune acum, şi îndatoririle gospodăreşti zilnice pe care trebuie să le îndeplinească parcă nu-l lasă să îmbătrânească.
 
Fost miner şef de schimb
în brigada lui Traian Borşa de la mina Vulcan, nea Gheorghe mai are o explicaţie pentru vâna tare cu care se prezintă la cele opt decenii de viaţă ale sale. 
Secretul l-am aflat duminica trecută, când, cu Nedeiea din Dealu Babii, l-am cunoscut pe nea Gheorghe la cârciuma lui Iliuţă Matei.
 
De două ori 
pe săptămână, marţea şi vinerea - acum, cu nedeia, a fost o excepţie, fiindcă a vrut să mai vadă şi el lume multă la un loc -, nea Gheorghe coboară din vârful 
Pasului Merişor, unde-i casa lui care are „numărul de la urgenţă”,  cum chiar el se mândreşte, ca să-şi ia pâine din Dealu Babii. Astea sunt zilele în care maşina vine în deal şi-i aprovizionează pe oameni. E un adevărat ritual în aceste două zile pentru nea Gheorghe, pe care el îl respectă cu sfinţenie.
 
Mai întâi îşi îndeasă
pâinile în desăgi, după care parchează în cârciuma lui Iliuţă. Patronul, care ştie ce şi cât conduce vechiul său client şi prieten, are deja pregătită sticla de un litru de coniac Unirea. Nu mai aşteaptă comanda şi-i toarnă prima sută de grame. Apoi încă una şi încă una, până la şase. Este măsura la care nea Gheorghe şi-a făcut plinul. La faza asta bătrânul îşi aprinde încă o ţigară, plescăie satisfăcut şi cere  restul. Nu de bani, ci cele două sticle de bere cu care completează setea de unire cu care a intrat în local. După ce-şi îndeasă în interioru’-i şi conţinutul ăstora, îşi pune pe umeri desagii, îşi ia rămas bun de la cârciumar şi pleacă la „112”. Adică spre casa lui. 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter