19.05.2014,  00:44:21 | 0 comentarii | 4552 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Preotul Nicolae Nuţă, parohia Vulcan II - Biserica, Hramul „Duminica Orbului” (II): „Cel care aduce în viaţa oamenilor motive de tristeţe, de supărare, este numai diavolul. Bunul Dumnezeu vrea ca oamenii să fie veseli…”
de Corneliu BRAN

 Proiectul ZVJ „Nimic fără Dumnezeu” (episodul nr. 18)

La Vulcan
Acum, următorul pas va fi să schimbăm geamurile Bisericii. Veţi spune că e lucru simplu, dar nu e aşa, avem geamuri foarte mari, deci e o lucrare care va costa. Ne-am gândit să montăm ferestre termopan în nuanţă de stejar. La toate aceste lucrări pe care vi le-am spus m-au ajutat consilierii bisericeşti şi enoriaşii, nişte oameni extraordinari pe care îi avem în parohie, buni credincioşi care sunt dedicaţi lui Dumnezeu, bune exemple de urmat de către foarte mulţi alţii. Primăria şi Consiliul Local Vulcan ne-au ajutat cu 10.000 lei, bani daţi acum trei ani pentru schimbarea uşilor, fapt pentru care le mulţumim încă o dată.
 
Problemele enoriaşilor
- Aveţi o relaţie foarte bună cu enoriaşii din parohie, aşa cum ar trebui să existe peste tot unde sunt Biserici creştine. V-am întreba, în calitate de preot, care cunoaşte oamenii care fac parte din parohie şi care măcar o dată pe an trece pe la casele lor, ce probleme aţi identificat în parohia pe care o păstoriţi? Ce vă spun oamenii?
- Cea mai mare problemă în parohia noastră este faptul că tinerii pleacă de-acasă, în străinătate mai ales, iar bătrânii rămân acasă singuri la o vârstă când ar avea nevoie de sprijinul copiilor. Aceasta este cea mai mare durere a multor oameni din parohia noastră, iar acest lucru este acuzat de lipsa locurilor de muncă pentru tineri. Este greu pentru aceşti oameni, atât pentru cei care pleacă - şi care poate lucrează foarte greu pentru un pumn de bani, sau poate că nu-şi găsesc nimic de lucru şi ajung nişte oameni ca frunza-n vânt, purtaţi de colo-colo şi amăgiţi de unii şi de alţii -, dar mai ales pentru cei care rămân, mulţi bătrâni bolnavi sau neajutoraţi, unii singuri, pentru că nu mai au soţ sau soţie. Este o mare dramă şi cred că nu doar pentru parohia noastră, ci pentru cele mai multe din ţară. Se spune de către alţii din ţară că oamenii din Valea Jiului au pensii mari… Total greşit, nu toate familiile au pensii din sistemul minier. Cunosc pensionari care trăiesc cu 6-7 milioane de lei vechi sau chiar şi mai puţin (dacă n-au anii întregi lucraţi este chiar o dramă!). Pe de altă parte, sunt în parohia noastră foarte mulţi oameni bolnavi. Din păcate, văd săptămânal, chiar zilnic, foarte multă suferinţă. Tot la câteva case sau locuinţe există câteun om bolnav, cronic, boli grave şi multe de nerecuperat. Apoi mai există problemele cotidiene ale oamenilor, pe care le ştim cu toţii, din cauza lipsei banilor, care fac ca unii să rămână cu restanţe mari la datoriile de la bănci, la utilităţi şi aşa mai departe, acest lucru ducând la dezechilibre grave în sânul familiilor.
 
Credinţa care întăreşte
- Dumneavoastră, ca şi preot şi sfătuitor al lor, ce rezolvări le daţi, ce soluţii găsiţi, ce îndemnuri folosiţi ca să le mai alinaţi durerile acestea de care vorbiţi?
- Noi de fiecare dată am încercat să pătrundem în sufletul oamenilor şi să le alinăm durerea cu rugăciuni, cu Sfânta Taină a Spovedaniei şi cu exemplificări ale Sfinţilor Părinţi şi a Sfintei Evanghelii, dându-le exemple nenumărate despre patimile Mântuitorului, despre ce a îndurat pe acest pământ ca să ne mântuiască. 
I-am învăţat pe unii că milostenia nu se face neapărat doar pentru cei care cer. Mulţi oameni suferă în tăcere, şi cea mai mare milostenie este atunci când mergi la ei, le deschizi uşa şi le duci, în tăcere şi cu smerenie, o farfurie cu mâncare, o sticlă de apă, nişte medicamente, sau le oferi nişte bani, pentru ca să poată să meargă mai departe. Faptele creştineşti nu se fac cu tam-tam, se fac în linişte, în tăcere şi în rugăciune. Le-am spus oamenilor de multe ori, până au reţinut foarte mulţi dintre ei, că mâncarea de duminică trebuie dată prima dată unui om care are nevoie de ea, şi apoi familiei. Mă bucur azi să aflu că sunt foarte multe familii din parohia noastră care fac lucrul acesta. După ce merg acasă de la Biserică, doamnele iau din vasele în care au pregătit mâncarea de duminică şi duc mâncare şi unor vecini, care poate n-au ce pune pe masă zile de-a rândul. Pe de altă parte, am încercat să le insuflu că noi, cei din comunitate, trebuie să fim uniţi, la bine şi la rău, iar când oferim ceva, nu o facem noi, o face bunul Dumnezeu prin noi! Asta e lucrarea Domnului, iar rugăciunea spusă zilnic apropie pe oricine de Dumnezeu, care ne iartă dacă reuşim să găsim calea spre El. Dacă toată comunitatea s-ar ruga zilnic şi ar face lucruri bune, legătura dintre membrii comunităţii şi Dumnezeu ar fi totală, iar pe lume ar fi mai puţine nenorociri, mai puţină ură şi vrajbă, mai puţină invidie şi mândrie.
 
Creştineştile fapte
- Ce alte activităţi mai aveţi în cadrul parohiei? Cum încercaţi să vă apropiaţi de problemele oamenilor, a celor care au nevoie de sprijin?
- Tot timpul încercăm să fim aproape de cei cu nevoi, de oamenii care au probleme, de bătrânii singuri, de copii bolnavi sau din familii nevoiaşe, ori de copiii care nu au unul din părinţi. Ca să vă dau un exemplu, în „Cocoşvar” există o şcoală specială pentru copii cu dizabilităţi. Ultima dată erau 18 copii, dar numărul lor variază. Cu orice ocazie, încercăm să fim aproape de ei. Mergem acolo, stăm de vorbă cu ei şi, chiar dacă mulţi dintre ei nu înţeleg mare lucru, din cauza bolii sau din cauză că sunt prea mici, totuşi ei interacţionează cu noi, se bucură când ne văd. Apoi, ca să dau alte exemple, avem periodic acţiuni umanitare. În fiecare lună strângem alimente de bază, neperisabile, pe care le împărţim la oamenii nevoiaşi sau la centrul social. Aceste acţiuni nu se termină niciodată şi mereu suntem activi în acest sens,  pentru că există foarte multe familii sau foarte mulţi cetăţeni în parohie care au nevoie de sprijinul nostru. Enoriaşii cu dare de mână au înţeles acest lucru, au credinţă, îl respectă pe Dumnezeu, respectă cele sfinte şi Sfânta Biserică şi ne ajută mereu în demersul nostru, fără să pună întrebări sau fără să dea înapoi, aşa cum îi stă bine unui bun creştin. De asemenea, avem acţiuni comune, periodice cu Protopopiatul Ortodox şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. De altfel,  părintelui protopop i-am spus de multă vreme că eu şi noi, cei din parohie, facem tot ce ne stă cu putinţă să predăm alimentele strânse sau alte produse (rechizite, jucării, haine etc.) centrului social şi a copiilor de-acolo şi spre oamenii săraci.
 
Dragul pentru Dumnezeu
- Vă rugăm să ne spuneţi cum aţi prins drag de învăţătura bisericească? Cine a fost mentorul dumneavoastră în această privinţă?
- Dumnezeu a rânduit prin voia Lui nemărginită ca părinţii mei să locuiască într-o casă de lângă Biserica „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu-Vâlcea, undeva în centrul oraşului. Având casa chiar lângă biserică, eu am copilărit în mare parte sub grija părintelui Vasile Bălănescu, un preot deosebit, venerabil, care a plecat din lumea aceasta. Fiind acolo duminica şi de sărbători, eram un fel de crâsnic în Biserică, stăteam lângă Sfântul Altar şi îl admiram pe părinte la toate slujbele, îi studiam toate mişcările, să nu mai spun că reuşisem să învăţ multe rugăciuni pe care dumnealui le spunea, precum şi toate regulile şi tot ce ţine de rânduiala bisericească. Aşa s-a împământenit în mintea mea dragul pentru Dumnezeu, pentru Sfânta Biserică, pentru învăţăturile lui Hristos Mântuitorul şi aşa am început să iubesc această meserie de preot, un vis care pentru mine a devenit realitate prin grija lui Dumnezeu, căruia Îi mulţumesc pentru toate acestea din tot sufletul meu.
 
Istoricul bisericii
- Prezentaţi-ne, vă rugăm, şi istoricul Bisericii cu Hramul „Duminica Orbului”, unde slujiţi în momentul de faţă.
- Biserica noastră a fost terminată în anul 1907 de către preotul Ioan Patachi, fiind cea mai veche biserica existentă în Vulcan. Are un stil semibaroc, arhitect fiind italianul Tittinii. În 1924 a fost restaurată de preotul Alimpiu Suciu şi sfinţită de Episcopul Lugojului, Alex. Niculescu. Biserica a fost construită de către comunitatea greco-catolică din acei ani de început de secol, din 1948 biserica făcând parte din patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române. După târnosirea din 1907, biserica a fost resfinţită în anul 1924, pe vremea părintelui Alimpiu Suciu şi în 1974 pe vremea părintelui Eugen Suciu. Biserica a fost renovată în mai multe etape, începând cu anul 1924, apoi în 1931, după care a urmat etapele 1959, 1970, 2004 şi lucrările din ultimii doi ani. Pictura este în tehnică „frescă” şi a fost făcută de către pictorul vâlcean Ioan Diaconu.
Dintre preoţii care au slujit la această biserică îi amintim pe: Ioan Patachi (1902-1910) – preot greco-catolic, dr. Nicolae Brânzeu (1910-1916) – preot greco-catolic, Constantin Pop (1917-1920) – preot greco-catolic, Alimpiu Suciu (1920-1947) – preot greco-catolic, dr. Eugen Suciu (1948-1978) – preot ortodox, Ştefan Braicău (1979-2001) – preot ortodox, Petru Suciu (2001-2010) – preot ortodox, şi subsemnatul din 2010 până azi.
- Observăm că aţi subliniat faptul că biserica a fost construită de greco-catolici şi aţi amintit cu căldură de preoţii greco-catolici care au slujit, ceea ce ni se pare extraordinar pentru că nu întotdeauna se întâmplă asta. În momentul de faţă câte familii de greco-catolici mai sunt în parohie?
- Da, fraţii noştri greco-catolici au ridicat biserica aceasta şi pentru că trebuie spus adevărul istoric o facem întotdeauna, deoarece aşa e creştineşte şi aşa e normal. M-aţi întrebat câte familii de greco-catolici mai sunt în parohie… Eu vă spun că în tot oraşul mai sunt undeva sub 20 de familii, iar în parohie - exact 7 familii. Deci, mai sunt foarte puţini şi sunt slabe perspective ca numărul să crească. Din contră, numărul scade de la an la an. De aceea cred că e bine să fim acum cu toţii împreună la biserica noastră, este loc pentru toată lumea, iar Dumnezeu este mulţumit când vede pace şi armonie în casa Lui. La biserica noastră nu au fost şi nu sunt probleme din acest punct de vedere şi nici nu vor fi, mai ales că familiile de greco-catolici sunt acum aşa de puţine.
 
Hramul biserici
- Biserica are un hram mai deosebit, Duminica Orbului.
- Da, în fiecare an, în a şasea duminică după Sfintele Paşti se sărbătoreşte Duminica Orbului. Anul acesta hramul cade chiar pe 25 mai, o zi în care au loc şi alegerile europarlamentare. Noi, de obicei, avem de hram rânduiala stabilită, una mai deosebită fireşte, iar la finalul slujbei, prin contribuţia credincioşilor, se împart pachete tuturor celor care păşesc pragul bisericii. De altfel, pachete se împart la biserica noastră şi de Crăciun sau de Sfintele Paşti, dar atunci doar pentru oamenii nevoiaşi, sute de oameni primind din partea noastră un strop de bucurie, să simtă şi dumnealor că vine Naşterea Domnului sau că a fost Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Numai prin milostenie, bunătate, credinţă şi rugăciune ne putem mântui şi noi, or, cum spuneam mai înainte, enoriaşii noştri au înţeles asta şi ajută de fiecare dată, fapt pentru care le mulţumesc şi pe această cale.
 
- Să încheiem cu un sfat pentru oameni… 
- Întotdeauna trebuie să avem în mintea noastră întrebarea Mântuitorului pusă apostolilor săi după Înviere: „Pentru ce sunteţi trişti?”. Iată, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu vrea ca oamenii să fie trişti. Cel care aduce în viaţa oamenilor motive de tristeţe, de supărare, este numai diavolul. Bunul Dumnezeu vrea ca oamenii să fie veseli, să nu fie trişti, pentru că din acest motiv El s-a întrupat şi a venit în lume să pătimească pentru ca oamenii să nu fie trişti. (sfârşit)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter