06.03.2009,  14:55:15 | 0 comentarii | 819 vizualizari
De vorbă cu preotul Dimitrie Jura despre Jieţ, tradiţii, familia sa şi momârlani ai locului… (VII)
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

„Cele 8 familii au putut cumpăra de la austrieci, pe vremuri, un munte întreg şi noi azi nu mai ştim să avem grijă de el…”

După cele prezentate în ultimele trei episoade ale acestui material, cele de pe Jieţ şi de la Primăria Petrila, încheiem astăzi unde am rămas la sfârşitul părţii a treia: prezentarea de la faţa locului a Cheilor Jieţului şi a zonei respective, până la Cabana Groapa Seacă. Interlocutorul nostru, pe post de ghid şi de şofer, acelaşi om al locului, preotul jieţean, Dimitrie Jura. 
 
“Sunt, după părerea multor specialişti în domeniu, cele mai frumoase chei din România. Au patru kilometri lungime”, îşi începe prezentarea la faţa locului părintele Jura. 
Primul pârâu pe lângă care trecem este Pârâul Găunos, aflat pe partea dreaptă în direcţia de urcare. Urmează, pe partea stângă, Pârâul Galeş, un pârâu de o splendoare ieşită din comun. “Profesorul meu de desen era uimit de frumuseţea acestui pârâu, de culorile care le avea stânca de pe cursul apei. Vedeţi, de jur-împrejur, o grămadă de pădure virgină. Dar ştiţi ce înseamnă pădure virgină? Este pădurea în care mâna omului n-a călcat niciodată cu… piciorul. Aşa îmi place mie să spun! Întotdeauna acest pârâu se recunoaşte după rădăcina unui fost brad bătrân, care se vede cu ochiul liber. Între timp el s-a rupt, dar a crescut altul lângă rădăcina lui, parcă să-i dea o şi mai mare minunăţie pârâului şi zonei, ceva extraordinar!”, ne spune preotul paroh din Jieţ.
Trecem mai departe cu maşina pe lângă un pârâiaş, situat tot pe partea dreaptă, numit pârâul “Linsurii”, după care ajungem imediat la “Masa Pescarilor”, aflată pe partea stângă a drumului. Dimitrie Jura continuă: “Este un popas făcut şi menţinut de inimosul om de munte, Bujor Bogdan. Aici, când eram copil şi nu era încă drumul făcut, deci pe la începutul anilor `60, se uneau stâncile pe Jieţ, peisajul era parcă rupt din basme”. 
Urmează apoi pârâul Făgeţelului, tot pe partea stângă în sensul de mers. Tăcerea este spartă de interlocutor: “Din satul Jieţ şi până la intrarea în Cheile Jieţului, după care mai apoi, până la Cabana Mija, tot ceea ce vedeţi este proprietatea satului Jieţ. Strămoşii noştri au cumpărat de la prinţul austriac o proprietate vastă, am toate documentele la mine. I le arăt oricând, oricui, inclusiv domnului inginer Corici, ca să vadă că acolo, în apropiere de sat, unde se exploatează piatră sau balast, se face acest lucru pe terenuri private şi fără aprobarea sătenilor! Care au proprietate până la râu, conform documentelor pe care le am la mine! Cele 8 familii au putut cumpăra atunci, pe vremuri, un munte întreg şi noi azi nu mai ştim să avem grijă de el…”.
Ajungem şi la pârâul “Muncelului”, care poate fi observat tot pe partea stângă, cea dinspre pârtia de schi “Slima” din Parâng. “Pârâul Muncelului este unul dintre cele mai mediatizate pâraie din România, pentru că toţi turiştii care trec pe aici, opresc şi fac poze sau filmează. După cum vedeţi, peisajul din perimetrul acestui pârâu este de o splendoare rară. Noi, băştinaşii, îi spunem pârâul Gaura Domniţei. Pe partea dreaptă, pe stâncile de lângă drum, coloanele de gheaţă ne desfată privi­rile, iar stâncile colorate de verzuiul inconfundabil al lichenilor întregesc splendoarea peisajului iernatic, asta chiar dacă afară a plouat de curând, semn că primăvara e aproape, nu doar calendaristic. Părintele continuă: “Genu Tuţu a făcut un reportaj superb pe valea asta, păcat de-ai noştri că nu ştiu să profite de el! L-am rugat să-mi dea şi mie o copie a acestui reportaj extraordinar, cu un comentariu de vis. Şi am mai văzut ceva în ziarul dumneavoastră, de care merită să amintesc acum, este vorba de un articol interesant, publicat recent, despre Câmpu` lui Neag, iarăşi o zonă unică şi vestită în Valea Jiului. Trebuie să vă spun şi eu ceva legat de acest subiect… Când a început distrugerea satului Câmpu` lui Neag de către comunişti, am avut o ceartă mare cu părintele de acolo, pentru că pe altcineva nu cunoşteam în zona respectivă. I-am reproşat atunci că nu s-a implicat în salvarea satului. Pentru că aşa cum am putut noi, la Jieţ, să facem acest lucru, salvând satul, biserica şi cimiti­rul, aşa puteau să facă şi ei, la Câmpu` lui Neag. Dar faptul că n-au avut un nebun ca mine pe acolo, n-au reuşit şi din păcate satul a fost distrus în mare parte”.
Pătrundem cu maşina tot mai sus pe drumul prost, curăţat de zăpadă parţial, o şosea cică asfaltată, şi trecem pe lângă pârâul “Izvoarelor”, aflat pe partea dreaptă a văii. Acest pârâu izvorăşte exact de sub pârtia “Slima” din Parâng. Puţin mai înainte vedem locul unde a avut loc primul accident de maşină de pe acest drum care duce spre Râmnicu-Vâlcea, via Voineasa: “Un maistru minier de la noi, în ziua de Sfântul Petre, în anul 1964, a murit aici! Dumnezeu să-l ierte! Culmea e că atunci, în maşina respectivă, m-am aflat şi eu o perioadă, dar m-a păzit Dumnezeu, deoarece am coborât din ea puţin mai sus! Au fost trei morţi, printre care şi domnul de care v-am spus. Mai jos de această zonă, a mai avut loc un accident rutier, douăzeci de ani mai
târziu,  care s-a soldat cu o victimă, un colonel de armată care se afla în maşină cu amanta. Cazul a ajuns celebru din cauza amantei care a scăpat. De ce? Deoarece bietul colonel era mort acolo, iar amanta le spunea miliţienilor de la circulaţie, care veniseră la locul accidentului: Lăsaţi-mă, că am un lucru de valoare acolo şi trebuie să mă duc să-l iau! Oamenii au lăsat-o să meargă la maşină şi ce credeţi că era lucrul de valoare?  O cutie de ness… Atât valora viaţa colonelului pentru amantă: o cutie de ness!”, ne spune cu uimire, dar şi cu indignare, ghidul nostru.
Timpul trece repede, iar în faţa noastră apare şi Cabana Mija. Înainte de asta, trecem pe lângă pârâul Ursului şi chiar în apropiere de cabană, de pârâul Mija Mică, ambele aflate pe versantul din partea stângă a drumului. “Dacă urci pe albia pârâului Ursului, ajungi într-o zonă numită Curmături. Avem şi noi ca şi sibienii curmăturile noastre, numai că noi avem trei, faţă de una cât au ei. Iar de pârâul Mija Mică, dacă vă mai amintiţi, am discutat pe Jieţ cu domnul Corici, spunându-i că acest pârâu este rupt în două de o micro-hidrocentrală, lucru total interzis, conform legislaţiei. Acum apa pârâului are un debit foarte mic din cauza acestui fapt, vitregind Jieţul de un afluent important. Domnia sa îmi spunea că o să se ocupe de asta, dar părerea mea este că trebuia să se ocupe mai înainte de a se întâmpla incidentul, ca să nu-i spun dezastrul ecologic. Pârâul Mija are un farmec aparte şi din punct de vedere turistic, el izvorăşte din Tăul Mija, un tău inedit din Parâng. În dreptul Cabanei Mija se află o potecă care urcă în Curmături şi care face parte din vechea potecă care pornea din sat în munte. Cred că are o diferenţă de nivel, de aici de unde suntem noi, până sus, de vreo jumătate de kilometru. Dar atât de bine este făcută, încât nici nu simţi că urci. Cred că ştiţi că romanii, când făceau un drum într-o zonă de munte, dădeau întâi drumul la un măgar şi apoi, pe unde mergea măgarul, pe acolo făceau şi ei drumul. Nu efectuau tot felul de măsurători cu teodolite, sau tot felul de calcule, cum se fac azi… Şi niciodată nu dădeau greş, drumurile lor fiind cele mai bine construite în antichitate şi, mai ales, cele mai odihnitoare. Probabil că şi cei care au făcut această potecă s-au inspirat după modelul roman.”
Odată cu trecerea pe lângă Cabana Mija, Cheile Jieţului iau astfel sfârşit. Repede s-au mai scurs cei patru kilometri… Probabil şi din cauză că am văzut atâtea frumuseţi ale naturii strânse într-un singur un loc, pe distanţa a doar patru kilometri, cât alte popoare nu au pe sute de kilometri, decât poate deşert şi nisip!  
Dar frumuseţea zonei încă nu s-a încheiat, chiar dacă decorul se schimbă vizibil, în sensul că locul stâncilor încărcate de gheaţă este luat de falnice păduri, cam cât vezi cu ochii, oriunde ţi-ai roti privirea. 
După câteva şerpuiri ale drumului, ajungem la Podul Sliveiului (Slăveiului), care poartă numele pârâului cu acelaşi nume, un alt afluent al Jieţului. Podul îi aduce aminte ghidului nostru de o tehnică străveche a exploatării lemnului: “Pe râu, în vechime se făcea aşa numita plutire sălbatică. Lemnele din amonte se aduceau jos pe râu. Exista o tehnică aparte. Se făceau mai întâi mici lacuri de acumulare, numite lacuri de plutire. Aici, în zonă, au fost trei astfel de lacuri (la Mija, la Slivei şi sus la cabană). Din lacul de plutire pleca un scoc pe care erau aşezate lemne, care plecau pe râu în jos cu scocul respectiv, plutind pe apă. De la Mija, pe chei, le dădeau apoi drumul prin plutire sălbatică, exact ca pe râul Bistriţa, Jieţul având pe atunci un mare debit de apă şi o viteză de curgere, ca şi azi, foarte mare. De câteva ori pe zi, când aveau în plan să transporte lemne, oamenii dădeau drumul la zapăţi, după care adunam şi noi lemne, practic ce mai scăpa pe râu: crengi sau bucăţi mai mici de lemn. Era o mare criză de lemn pe atunci, imediat după război, astfel încât orice creangă era adunată şi folosită la foc”.
Înainte să ajungem la Cabana Groapa Seacă mai trecem pe lângă încă un afluent ai Jieţului, pe partea stângă a drumului, de fapt din câte ne spune părintele, este vorba de două pârâuri cu acelaşi nume, un lucru mai rar întâlnit: pâraiele Zăgănilor. “Poteca, care venea din satul Jieţ, trecea apa, pe la podul de mai jos, peste care am trecut Podul Sliveiului. Drumul ăsta l-am făcut de foarte multe ori când eram copil. Trecem şi pe lângă Cabana Slivei, o cabană construită de Marcu Jura, tatăl meu. Tata a mai vrut să facă şi aici o păstrăvărie, înainte de a se construi drumul, dar a renunţat. După cum vedeţi, cabana este construită în stilul casei noastre, cu beciuri pentru clocitorie şi cu tot ce trebuie la o gospodărie. Păstrăvăria ar fi trebuit să se alimenteze cu apă din pârâul Ţiganilor, un pârâu foarte frumos, care avea în aval de el, venind din versant, foarte multe izvoare. Păcat că a renunţat la proiect, deoarece existau aici toate condiţiile pentru păstrăvărie. Oricum zona aceasta are un potenţial turistic fără egal, după cum puteţi vedea şi dumneavoastră. Numai pâraie câte sunt! În tot bazinul Jiului sunt peste 100, iar aici, pe o distanţă mult mai mică, sunt în jur de minim 20 de pâraie, toate fiind afluenţi ai Jieţului. Din nefericire, vedeţi ce gâtuit este Jieţul, chiar şi cu atâţia mici afluenţi! Asta, pentru că cea mai mare parte a apei este captată ilegal la Barajul de la Lotru. Am avut discuţia asta şi cu domnul Corici, iar dânsul a recunoscut că am dreptate! De altfel, într-unul dintre episoade v-am mai povestit că au făcut exact invers decât au spus, atunci când au construit acel baraj, care iniţial trebuia să fie aici…”.
Puţin mai sus de cabana tatălui său, preotul Jura ne arată o chestie inedită: “Chiar aici este piatra, uitaţi-o, unde acum 52 de ani am prins primul păstrăv! O vedeţi? Este prinsă în dig. Ţin minte că păstrăvul acela nu l-am mâncat, i-am dat drumul, că mi-a fost milă de el…”.
Înainte de Cabana Groapa Seacă ne sare în ochi un deal mai golaş. Dar este o impresie: “Dealul respectiv nu e gol, aveţi doar impresia. Acolo a fost o pădure de fag foarte puternică. A fost exploatată, dar s-au lăsat voit câţiva fagi maturi. Uitaţi-vă bine, acum se observă puietul de fag provenit de la fagii respectivi, care va creşte şi va ajunge la maturitate şi el. Este o tehnică aparte, natura făcându-şi singură treaba”.
În partea dreaptă trecem pe lângă o pădure falnică, adevărată minune a naturii, numită Pădurea Dăncilă, prin care trece şi pârâul cu acelaşi nume. “Este o zonă foarte valoroasă! În pădurea pe care o vedeţi, de când ştiu eu s-au făcut trei tăieri! Şi a patra va urma la maturitate, dar nu mai durează prea mult. Vedeţi ce frumoasă e deja pădurea? A adus foarte mulţi bani această pădure. După trei rărituri arată minunat, semn că această zonă este foarte fertilă. Ziceau bine ai noştri, pe vremuri: Săraca ţară bogată!.
Ne apropiem încet, dar sigur, de Cabana Groapa Seacă, care este punctul final al excursiei neprogramate la începutul acestui material. Excursie înfăptuită în două etape, din cauza drumului greu, înzăpezit. Înainte de asta, trecem de crucea ridicată de fostul prefect Aurelian Serafinceanu, “o cruce aflată în apropiere de fostul canton al bunicului meu, cu un efect puternic, pe care eu îl simt, mai ales noaptea când trec pe aici…”, ţine să precizeze preotul Jura.
Privită de aproape, cabana iubitorului de munte Bujor Bogdan pare ideală pentru petrecerea unui sfârşit de săptămână într-un decor de vis, cu un aer proaspăt şi curat, reîncărcător de energie.
“Să vă spun, pe scurt, şi povestea veche a Gropii Seci. Când s-au făcut prizele de apă pentru barajul de la Lotru, în acest loc a fost amenajată o colonie muncitorească, care avea cam de toate: alimentară, grădiniţă, şcoală, dispensar etc. După plecarea muncitorilor, comuniştii au pustiit tot, cum făceau de obicei. Cel mai trist este că au distrus şi sursa de energie electrică, care acum ar fi fost foarte bună pentru această cabană. Puteau să lase măcar linia de electricitate, dar n-au vrut că ăsta le era stilul, stricând liniştit un lucru gata făcut. În zilele noastre, este foarte greu, financiar, ca să se tragă o nouă reţea de energie electrică până la cabană. La Groapa Seacă au mai rămas, totuşi, şi după distrugerea coloniei, două clădiri, pe care le-a preluat mai apoi fostul I.F.E.T.. După care, clădirile au fost preluate de domnul Bogdan Bujor, după 1989. Pe structura respectivă, acest mare om al munţilor – că avem şi noi noroc aici, în estul Văii, de astfel de oameni, cum are baftă şi vestul Văii, de domnul Emil Părău – a construit cabana şi anexele pe care le vedeţi azi, după modelul a ceea ce a văzut dânsul în Franţa, cu ocazia Olimpiadei de la Albertville (1992). În curtea cabanei, cu câţiva ani în urmă, am pus piatra de temelie pentru o mică troiţă, un colţ de rugăciune pentru turiştii care au gândul la Dumnezeu. Iar crucea pe care o vedeţi între brăduţi, este de când s-a construit canalul de aducţiune pentru baraj, unde au murit patru mineri în tunelul prin care trece apa”.
…………. 
Concluziile acestui serial prezentat de noi le puteţi trage dumneavoastră singuri. Cum cel mai important ar fi să le tragă chiar autorităţile statului şi mai ales autorităţile judeţene şi locale. Care ar trebui să se hotărască, odată pentru totdeauna, ce au de când cu acest mic colţ de Rai! Să-l folosească în scopuri pur turistice sau să-l exploateze cu drujba, gaterul, excavatorul şi raba, până ce “Raiul” se va transforma într-un mic iad, ca atâtea alte locuri mi­nunate din ţara aceasta! Noi am tras semnalul de alarmă, iar cine nu crede cele scrise, să meargă la faţa locului. S-ar putea ca în unele porţiuni de teren să fie mai prăpăd decât am semnalat noi! Şi atunci îşi vor da seama cu siguranţă că orice timp pierdut înseamnă de fapt încă un brânci spre dezastru, care se conturează încet, dar sigur. Iar din birouri acest lucru nu se vede, dar oamenii locului simt!

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter