11.03.2009,  13:11:54 | 0 comentarii | 280 vizualizari
Campionatul Mondial din Polonia (2-8 martie) a adus Cel mai bun rezultat pentru România prin sportivul aninosean Răzvan Marcu
de Genu TUȚU
Localitatea Rzeszow din Polonia a fost timp de şase zile (2-8 martie a.c.) gazda Campionatului Mondial de tir cu arcul, la care au participat 35 de ţări, cu aproximativ 500 de sportivi, printre care şi România. Printre sportivii noştri au fost şi doi campioni ai echipei Minerul Aninoasa, Simona Băncilă şi Răzvan Marcu.
Dacă Simona Băncilă a ocupat locul 21 la senioare (ieşeanul Daniel Ciornei, locul 46 la seniori), la categoria juniori, Răzvan Marcu, component al echipei Minerul Aninoasa, a avut un traseu de excepţie.
 
„VICTIMELE” LUI RĂZVAN
Fiind al şaptelea în calificări, Răzvan Marcu atacă hotărât faza meciurilor eliminatorii. În primul tur, adversar turcul Yagiz Ylmaz, pe care îl elimină cu scorul de 114-112. Apoi, în faza următoare, o victorie şi mai clară, 117-111 cu polonezul Jacek Neska. În sferturi de finală, foarte echilibrat, 115-114 cu ucraineanul Yevhen Marchenko. Ajuns în semifinale, Răzvan Marcu intră puţin timorat de valoarea adversarului său, campionul mondial en titre, italianul Luca Melotto, în faţa căruia cedează, 112-116.
Speranţe pentru medalia de bronz... Dar, un adversar puternic, norvegianul Vetle Rissingaard, scor 113-108 pentru scandinav şi Răzvan Marcu încheie pe locul 4.
 
REZULTAT EXCELENT
Antrenorul Viorel Hăbian consideră o performanţă realizarea lui Răzvan Marcu (a tras 4x3 săgeţi de la 18 m) în condiţia în care programul de pregătire şi medicamentaţia lotului român nu s-au ridicat la prestaţiile impuse într-o astfel de competiţie. „În alte condiţii – spunea Viorel Hăbian – rezultatele ar fi fost net superioare. Chiar şi aşa, prin Răzvan Marcu s-a obţinut cel mai bun rezultat din istoria tirului cu arcul în România”.
 
C.M. POLONIA 2009
- juniori individual – 
MEDALIA DE AUR: Denis – Belgia
MEDALIA DE ARGINT: L. Melotto – Italia
MEDALIA DE BRONZ: V. Rissingard – Norvegia
LOCUL 4: R. Marcu – România


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter