04.06.2014,  20:06:42 | 1 comentariu | 757 vizualizari
La Vulcan / Toţi consilierii locali sunt pentru turism
de Gheorghe OLTEANU
Cu toate că, acum doi ani, prin HCL nr.48.2012, Consiliul Local al municipiului Vulcan a aprobat „studiul de fezabilitate pentru investiţia Centru Naţional de Informare şi de Promovare Turistică Vulcan şi a indicatorilor tehnico-economici”, iniţiatorul de atunci al proiectului de hotărâre a revenit, în luna mai a anului curent, cu un proiect…
 
…de hotărâre a cărui denumire
este aidoma celui trecut prin consiliu în anul în care au avut loc ultimele alegeri locale. Motivul revenirii cu un proiect reactualizat este precizat de către primarul Gheorghe Ile în nota de fundamentare pe care o semnează: „Datorită (corect ar fi fost din cauză - n.a.) faptului că ulterior depunerii cererii de finanţare şi a Studiului de fezabilitate au intervenit modificări privind condiţiile de finanţare, a fost necesar(ă) reactualizarea Studiului de fezabilitate, iar conform documentaţiei, noii indicatori ai investiţiei sunt…”. 
 
Şi, aici, aflăm
care-i treaba cu acel centru specializat de informare turistică avut în vedere să fie realizat la Vulcan, încă de pe vremea Elenei Udrea, în cadrul unei operaţiuni mai ample denumite destul de pompos „Crearea Centrelor Naţionale de Informare şI Promovare Turistică  (CNIPT) şi dotarea acestora”. Suprafaţa construită a centrului din Vulcan s-a stabilit să fie de 60,41 mp, iar valoarea C+M (fără TVA) se ridică la suma de 344,51 mii de lei. În fine, durata de realizare a investiţiei este de şapte luni. 
 
Important de precizat este 
că obţinerea finanţării construirii acestui obiectiv este posibilă doar după aprobarea proiectului de hotărâre privind studiul de fezabilitate. Or, dat fiind faptul că niciun consilier local, indiferent de culoarea politică, n-avea deloc interesul să se piardă banii pentru investiţie, toţi au fost „pentru”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 vulcanean05.06.2014,  04:44:52
ne bucuram ca inteligentii nostri consilieri vor turism!poate vom avea avalanse de turiste la valaiele lui Ile!sa vada toata lumea ce avem noi!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
La iniţiativa unui consilier local, aleşii vulcăneni au făcut o colectă necesară pentru ca o femeie să poată sta lân[..]
02.06.2014, 21:29   |    2 comentarii
Fiindcă li se făcuse cunoscut că, la şedinţa de consiliu local din mai, vor mai primi proiectele de hotărâre în [..]
02.06.2014, 20:44   |    1 comentarii

La şedinţa Consiliului Local al municipiului Vulcan din 28 martie au fost puse în discuţie trei [..]

10.04.2013, 21:27   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter