05.06.2014,  20:41:18 | 0 comentarii | 609 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Podul de piatră mai că nu s-a dărâmat
de Gheorghe OLTEANU
La podeţul de pe Valea Lupşească s-a muncit mult şi fără rezultatul scontat iniţial. Am zis aşa, ca să nu spun prost. S-a văzut asta după ce, pe podeţul peste pârâul care dă numele văii, a trecut primul autocamion cu peridoc, destinat transportului masei lemnoase.
 
Atunci, spun
cei care au văzut, plăcile de beton s-au ridicat într-o parte după ce greutatea ansamblului camion-peridoc a ajuns la celălalt capăt al lor. Asta, fiindcă plăcile res­pective, în special cele două de pe margini care suportă întreaga greutate a utilajului de transport al lemnului, nu au fost fixate corespunzător, ci doar cu câteva bucăţi de lemn, pe rama de susţinere, şi ea de beton, dar uşor curbată, de sub ele.
 
Doar după ce 
la faţa locului au revenit cadrele de specialitate din primărie, în frunte cu primarul Gheorghe Ile, proble­ma a mai fost rezolvată cumva. Dar nu în întregime, susţin cei care-şi au casele în zonă. Ar mai fi necesare, sunt de părere oamenii, montarea a încă două gabioane în partea de amonte a podului, în care apa deja a muşcat bine din mal, şi umplerea piatră şi apoi cu beton a ambelor capete ale podului. Locuri în care, tot aşa din observaţie directă, pământul se tot lasă după ce trece o maşină cu tonaj mai mare.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter