19.06.2014,  21:11:39 | 2 comentarii | 4651 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Reportaj despre ultimii mineri din subteranele Petrilei, cea mai adâncă mină din Europa
de Marian BOBOC
Fără îndoială despre Mina Petrila s-au scris cele mai multe reportaje în perioada interbelică. O explicaţie rezidă în faptul că Mina Petrila era o mină apropiată de sediul din Valea Jiului al Societăţii „Petroşani”, iar după 1930 tot aici a intrat în funcţiune şi o minune a industriei care atrăgea ca un magnet reporterii vremii, anume preparaţia.
Din fericire pentru memoria minei Petrila există câteva reportaje publicate în perioada interbelică, adevărate mărturii, care dau seama de subteranele acesteia. Câţiva curajoşi şi talentaţi reporteri şi-au luat inima în dinţi şi au coborât în străfundurile minei Petrila. Dacă aceste reportaje nu ar fi existat, astăzi ne-ar fi fost aproape imposibil să reconstituim atmosfera subterană a minei Petrila. Fiind vorba de reporteri cu „verbul şi metafora la purtător”, ei reuşesc să transmită foarte sugestiv şi plastic dramatismul vieţii de miner, reportajele lor rezistând indubitabil confruntării cu timpul.
 
Primele informaţii
despre Mina Petrila le găsim în „noţile repausatului inginer minier Gustav Polyak de Samson, prelucrate şi completate de Arpad Schreiber - conductor principal minier”. Reţinem câteva mai importante: „În 1871, producţia zilnică abia de trecea de câteva vagoane; treptat, a crescut, astfel încât în anii 1872 - 1873 atingea, adeseori, cifra de 30 de vagoane pe zi, care era o producţie record şi care era sărbătorită, întotdeauna în mod deosebit. Paralel cu minele Societăţii Braşovene, se dezvoltau şi minele statului maghiar. Mai cu seamă, abatajul la zi din Petrila producea cantităţi importante de cărbuni. Stratul principal din Petrila atingea şi la suprafaţă, acolo unde era abatajul la zi, o grosime de 40 de metri. Statul maghiar lucra nu doar la Petrila, ci, paralel cu lucrările de aici, şi la Jieţ şi Defor începuse exploatarea cărbunilor. Statul ungar, precum am amintit mai sus, socotea partea cea mai însemnată a producţiei sale din exploatarea cărbunelui la zi, în Petrila. Când abatajul la suprafaţă nu se mai putea exploata din cauza cantităţii mari de pământ ce acoperea cărbunele. Astfel, s-a construit o galerie transversală spre stratul principal. După ce s-a ajuns la acest strat, au început pregătirile pentru exploatarea lui. Cunoştinţele speciale pentru exploatarea a astfel de straturi lipseau, fireşte, şi aici ca şi peste tot în Valea Jiului. În loc să fi început abatajul de sus, adică de acolo unde încetaseră cu abatajul de la suprafaţă, au început la nivelul galerial de extragere, precum şi la diferitele alte niveluri ale înălţimii de 30 de metri. Au întârziat şi cu lucrările de rambleiaj fiindcă, întâi, terminau lucrările de abataj şi numai după aceea se apucau de suişurile necesare la rambleiaj. Între timp, fireşte, galeria de abataj nu putea rezista presiunii, şi se surpau pe ici pe colo. Afară de acestea şi conductele de aerisire erau imperfecte şi, în consecinţă, minele erau pline de gaz metan, care, aprinzându-se, a dat foc piloţilor. Urmarea a fost că toată mina a ajuns pradă focului imens, care a dus, apoi, la închiderea minei. Toţi lucrătorii de aici au fost transferaţi la Societatea Braşoveană.  După închiderea minei, galeria principală a fost rambleiată. Tot acolo s-au mai ridicat mai multe diguri. Tot aşa au fost rambleiate şi suişurile de la suprafaţă. După acestea, pe malul Jiului a fost montat o pompă cu scopul de a împinge apa până la abatajul de la suprafaţă şi de a inunda toată mina, astfel stingând focul. Pompa lucra ziua şi noaptea, însă fără nici un rezultat, deoarece apa - ajunsă în focul uriaş din mină - se transforma în aburi, care, cu o putere imensă, căutau să iasă la suprafaţă. Din această cauză, s-au înregistrat erupţii atât de puternice, încât toate clădirile din apropiere s-au dărâmat. Aşa stând lucrurile, statul a încetat toate lucrările miniere din Petrila. Tot aşa s-a întâmplat şi cu exploatările de la Defor şi din Jieţ, care nu dădeau rezultatele scontate de stat. În afară de aceasta mai erau şi cheltuieli enorme, ocazionate de construcţiile şi, în general, de lucrările miniere. Toate acestea au dus la încetarea lucrărilor miniere de către stat. În 1873, concesiunile miniere ale statului au fost date în arendă Societăţii Braşovene”.
 
În presa interbelică 
am descoperit 3 minunate reportaje despre mina Petrila, pe care le-am publicat în volumul „Mina Petrila – 150 de ani. Oameni, fapte, întâmplări”…
În reportajul „La 400 metri sub pământ” publicat în serial în 1931 în „Ilustraţiunea română”, supliment al „Universului”, de Ion Tik, un frenetic reporter, din păcate astăzi uitat, apare mina Petrila în toată splendoarea ei. 
„Lumea galeriilor şi puţurilor la lumina lămpii miniere” este al doilea reportaj identificat de noi, care a văzut lumina tiparului, sub semnătura lui Marcel Fogasy în „Brassoi Lapok” (Ziarul Braşovului) în primăvara anului 1934.
În vara lui 1937, Petru Manoliu publică pe prima pagină a cotidianului „Credinţa” (Ziar independent de lupta politică şi spirituală, director Sandu Daniel) comentariul „Iarăşi Petroşanii” despre mineri. Acesta avea să fie preambulul unui ciclu de reportaje realizat de „Credinţa” în Valea Jiului. „Prin iadul ocnelor de cărbune”, marea anchetă a Credinţei printre minerii Văii Jiului, va consfinţi un reporter, şi el, din păcate, astăzi uitat, C. Panaitescu. Şi acesta, ca şi predecesorii săi, talentaţii reporteri Tik şi Fogassy, coboară în galeriile şi abatajele minei Petrila, descriind cu un mare talent scriitoricesc o realitate dură, dramatică şi necunoscută: viaţa minerilor.
 
Şi în anii comunismului
Mina Petrila şi oamenii săi ţin nu doar prima pagină a ziarelor, ci migrează şi între copertele unor cărţi, cum ar fi celebra „Oameni şi cărbuni în Valea Jiului” de Geo Bogza (publicat în 1947 la Editura de Stat) sau mai puţin cunoscuta „Pilda lui Pop Ludovic şi a ortacilor săi” de Nicolae Holban (1949, Editura Confederaţiei Generale a Muncii).
 
„Iată-mă la Petrila, cea mai activă exploatare
care întrebuinţează, zilnic, peste şapte sute de mineri. Prin gurile minei, vagonetele intră şi ies cu repeziciune. Gura este neagră ca păcatul, veşnic deschisă ca gura unui balaur setos de muncă, sudoare şi viaţă omenească. Ea înghite, zilnic, mii de vagonete şi sute de mineri tăcuţi care intră la lucru, cu lămpile lor mici, înveşmântate în sită metalică. Câţiva lucrători cu feţele acoperite de praf de cărbune regulează mersul vagonetelor şi înregistrează intrarea echipelor”, scria, în 1931, reporterul Tik …
Astăzi la Mina Petrila mai fac şut 517 angajaţi, dintre care mineri-mineri mai sunt vreo 110, iar cărbune, din cauza închiderii unei capacităţi de producţie din motive de foc, mai dă, într-un abataj cu subminare, doar brigada Cenuşă, care numără peste 70 de ortaci. Spre care ne-am îndreptat şi noi paşii…
 
Iată-ne şi pe noi la Petrila, o mină care va fi închisă
 la finele anului 2015. Miercuri, 18 iunie 2014, ajungem, eu şi Cătălin Docea, în biroul-muzeu al directorului minei, ing. Constantin Jujan. Despre acest luminat om ziarul nostru a consemnat în repetate rânduri, elogios, că este unul dintre puţinii ingineri care au făcut şi fac în continuare mult pentru cultura minieră. Pe masă ne aşteaptă, drept aducere aminte, decoraţii din vremea când ţara îi recompensa pe mineri, albume şi cărţi rare despre Mina Petrila. Un astfel de document este Cartea de onoare a minei Petrila, păstrată cu sfinţenie de directorul Jujan. O simplă răsfoire a sa dă seama de oamenii minei Petrila, dar şi de cei care, în căutarea electoratului sau nu, au vizitat mina.
 
„Când a venit Mugur Isărescu,  
care pe atunci era prim-ministru şi prezidenţiabil, s-a prezentat la directorul minei de atunci, dl. Benor Voicescu, SPP-ul, pentru a pregăti vizita. Sepepistul care se ocupa cu aceasta a dat cu pumnul în masa directorului, avertizându-l asupra responsabilităţii imense ce apasă pe umerii conducerii în cazul acestei înalte vizite. Sepepistul a amintit şi de un ministru, devenit celebru datorită caltaboşului, care şi-a scrântit piciorul la urcarea, nu în colivie, ci în… avion. În fine, după discuţii cu sepepistul, a trebuit schimbat traseu din mină”, ne povesteşte cu umor directorul Jujan.
 
O veste bună:
cu tot stresul muncii la un cotidian, eu şi Cătălin stăm bine cu tensiunea. Nu ne lăudăm, ci doar consemnăm ceea ce doamna asistentă a constatat după consultul medical obligatoriu înainte de intrarea în mină. Dacă la intrarea în mina Lupeni subsemnatul a avut tensiunea cam mare, la Petrila doamna asistentă m-a liniştit, spunându-mi că nu sunt hipertensiv (deşi băusem câteva cafele înainte).
În sala de instructaj, directorul Jujan ne-a arătat pe o hartă traseul pe care aveam să-l parcurgem în mină. Inginerul Liviu Pârţac ne-a avertizat asupra pericolelor ce ne pândesc în mină, introducându-ne şi în tainele folosirii măştii de gaze. Cum Liviu Pârţac este o autoritate în domeniul horoscopului şi cum dl. director ne-a povestit, mai în glumă, mai în serios, că de câte ori Liviu i-a prezis că, conform horoscopului, va avea parte de o zi bună, s-a întâmplat exact pe dos, l-am rugat pe Liviu, pentru a nu ne demoraliza, să amâne horoscopul pentru când ieşim din mină...
 
Ajungem la Puţul Centru
Maşina de extracţie are şi ea o poveste interesantă, pe care ne-o spune directorul Jujan. În rezumat sună cam aşa: cică, în urmă cu vreo 80 de ani când a fost montată maşina de extracţie, colivia nefiind susţinută decât de un cablu, minerii au fost sceptici şi au refuzat să coboare în mină. A fost nevoie ca maistrul să se urce în ea şi să le demonstreze pe viu soliditatea noii găselniţe tehnice. Acum maşina de extracţie este un unicat în Europa. Pe pagina a IV-a vă oferim un fotoreportaj chiar de la inaugurarea maşinii de extracţie, pentru care-i mulţumim d-nei Martanoşi, fiica celui care a montat maşina de extracţie, Laurenţiu Somolik. 
Încurajaţi de descrierea parametrilor tehnici ai instalaţiei, nu am procedat ca minerii înainte amintiţi, şi am intrat fără teamă în colivie.
 
Am coborât circa 660 m,
de la nivelul de suprafaţă (cotă 644,7 m) la nivelul orizontului zero (nivelul mării, cotă –18,1 m). Din rampa puţului am străbătut vreo 50 m, cât măsoară planul înclinat de transport (lanţul compensator). Apoi, am luat-o la picior vreo 350 m pe galeria transversală principală de la nivelul orizontului 0. Din când în când, directorul Jujan se opreşte şi ne arată cu lampa câte o lucrare minieră solidă, care a rezistat de zeci şi zeci de ani: „Am mai multe documente despre mina Petrila, din ele am aflat că la săparea acestei galerii a lucrat o brigadă formată preponderent din maghiari. Uitaţi, ce lucrare frumoasă şi tainică, a rezistat până în zilele noastre”. Nevrând să-l contrazicem pe ghidul nostru, i-am dat dreptate, deşi, cinstit, nu prea am înţeles întru totul resortul entuziasmului sau patriotismului local mineresc al d-lui Jujan. În fine,
 
…ajungem la Puţul Orb Nr.15
Întrucât am uitat să întrebăm de ce este numerotat astfel, suntem nevoiţi să lăsăm să planeze misterul asupra acestei denumiri. Cert e că pe acest puţ am coborât doar 200 de m (adică de 3 ori mai puţin ca pe Puţul Principal), de la nivelul orizontului 0 la nivelul orizontului –200. Ajunşi cu bine… sub nivelul mării, facem, pe galeria transversală principală, vreo 70 m, intrând pe galeria diagonală nr. 433, lungă de 310 m. Apoi străbatem cei 60 m ai galeriei diagonale nr. 434, vreo 20 m ai galeriei transversale nr. 434, galeria direcţională din culcuşul stratului 3 nr. 434 (25 m), galeria transversală de aeraj nr. 434 E (120 m).
Trebuie să mărturisim că, la un moment dat, am avut senzaţia că ne aflăm…
 
…în Ţara Fierului, nu a Diamantului Negru
Pe măsură ce ne apropiam de abataj, am observat pe galerii sute, dacă nu mii de tone de armături, scocuri, ţevi şi alte fiare depozitate în perfectă ordine. Dacă reporterii interbelici amintiţi la începutul reportajului numeau Valea Jiului „Ţara Diamantului Negru”, acum, la vederea acestor mormane de fiare, ar fi botezat-o „Ţara Fierului”. „Aceste fier l-am recuperat din lucrările pe care le-am închis”, ne-a spus, cu amărăciune parcă, directorul Jujan.
Aici trebuie să amintim o chestiune ce ţine de mentalitatea tipic românească. Deşi minele viabile au nevoie de fier, iar acesta, depunem mărturie, există în cantităţi apreciabile în subteranele minei Petrila, nu s-a găsit o soluţie birocratică pentru transferul acestuia la minele care, după cum ştim, sunt, la fel ca minele pe închidere, tot proprietatea statului român. Astfel, din cauza penuriei de fier, s-a ajuns la situaţii groteşti, cum ar fi „răpirea” unor armături de la staţia de salvare SALVAMIN, care aveau un rol didactic, în subteranele minei Livezeni.     
 
Ei bine, dragi cititori,
dacă aţi obosit ori ameţit, după atâtea diagonale, transversale, direcţionale, coborâri cu colivia, vă sugerăm să vă odihniţi puţin. La fel am făcut şi noi. Ne-am tras sufletul şi ne-am pregătit pentru ultima şi cea mai obositoare confruntare: atacarea suitorului ascendent nr. 434 E. Privite de jos, scările suitorului aveau o dimensiune, dacă nu ameţitoare, atunci sigur descurajantă pentru doi ziarişti care, cu siguranţă, stau mai mult în fotoliu decât pe un astfel de teren vertical. Totuşi, “am zărit” şi o… veste bună: în gura suitorului se zărea luminiţa unei lămpi. Care, pentru noi, chiar a fost luminiţa de la capătul tunelului. După ce tragem aer în piept, escaladăm scările suitorului (nu lipseşte nicio treaptă!) şi, în fine, răpunem cei 30 m verticali ai săi. Astfel am ajuns de la nivelul orizontului -200 la nivelul atacării a III-a. Sus ne spune…
 
…„Noroc Bun!” chiar brigadierul Cenuşă
Cu toate că, se ştie, cărbunele bun e acela care, procentual, are mai puţină cenuşă, brigadierul Cenuşă, în ciuda numelui său, e un om mândru de calitatea cărbunelui pe care-l scoate la lumină.
După ce directorul Jujan ne desenează în praful cărbunelui schiţa abatajului pe care-l vom străbate, un timp de răgaz necesar întremării după solicitanta confruntare cu suitorul, parcurgem toţi patru (subsemnatul, Cătălin Docea, brigadierul Cătălin Cenuşă şi directorul Jujan) galeria transversală acoperiş nr. 434 (25 m), galeria direcţională coperiş nr. 434 (90 m) şi, poate nu o să vină să credeţi, dar chiar ajungem. Fără stricăciuni fizice sau psiho-somatice…
 
…la abatajul cu banc de cărbune subminat nr. 434, subetajul III
Trebuie spus că până aici nu am întâlnit picior de om. Mina, atât de vie şi animată în scrierile amintite la începutul reportajului nostru, părea acum părăsită. Doar noi, semnalistul, şi atât... Era o linişte de sanatoriu, de parcă, după 150 de ani şi mai bine de exploatare neîntreruptă a cărbunelui, sufletul şi trupul minei Petrila, obosite de atâta istorie, intrase într-o ancestrală odihnă.
În schimb, în abataj am găsit, în sfârşit, oameni. Erau singurii mineri de la Petrila care dădeau cărbune. Privindu-le tinereţea şi hotărârea, am avut senzaţia  că două timpuri se războiesc între ele: timpul minerilor care mai vor să dea cărbune şi care vor ca mina să nu se închidă, şi timpul „biologic” al minei...
După ce am parcurs cei 35 m ai abatajului subminat nr. 434, subetajul III şi cei 100 m ai galeriei direcţionale din culcuş nr. 434, ne-am întors.
Brigadierul Cenuşă şi-a adunat ortacii şi, la lumina lămpilor, am făcut cunoştinţă cu ei, ultimii mineri ai Petrilei. Cred că a fost una dintre discuţiile cele mai serioase, cele mai grave, pe care le-am purtat de-a lungul şi de-a latul meseriei de jurnalist. Aceşti mineri, care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare odată cu închiderea minei Petrila la sfârşitul anului 2015, vor să lucreze în continuare la mina unde au trudit nu doar ei, ci şi părinţii, bunicii şi străbunicii lor. Din păcate, nici eu, nici Cătălin Docea nu-i putem ajuta decât făcând public strigătul lor deznădăjduit, strigătul lor disperat. Tot, din păcate, cunoscându-i pe oamenii politici ai Văii Jiului şi nevrând să-i mint pe ortacii petrileni, le dau o veste proastă: mina Petrila se va închide şi din cauza neimplicării oamenilor politici ai Văii Jiului, votaţi de atâtea ori şi de minerii Petrilei. Politicienii zilei, în loc să rezolve problemele reale, cum ar fi şi aceea a continuării mineritului la Petrila, preferă să otrăvească Valea Jiului cu un simulacru de discurs politicianist şi găunos, interpelând de zor doar pentru a avea motiv de a-şi vedea poza la ziar, fără a rezolva ceva concret. 
Deci, dragi mineri pe care v-am întâlnit în cel mai adânc abataj din Europa, Cătălin Cenuşă, Constantin Penciuc, Petru Gânţu, Florin Dogaru, Alexandru Barabaşi, Andrei Cozma şi Nicolae Barla, vă spunem vouă că nesimţirea politicienilor zilei este mai adâncă chiar decât mina Petrila.
În timp ce vorbeam, a apărut şi schimbul al II-lea. Împreună cu ortacii din schimbul I ne-am îndreptat spre ieşire… Noi, din fericire, am ajuns obosiţi, dar vii şi nevătămaţi, la lumina zilei. Afară, în faţa corpului administrativ, se sădeau de zor flori în câţiva vagoneţi de mină… Să mai fie oare posibil ca mineritul să înflorească la Petrila? Căci aşa am decriptat semnificaţia acestui gest… 


Comentarii articol (2 )

#1 Daniel21.06.2014,  14:08:49
Si unde or sa se angajeze ei sau copi lor la patroni care nu platesc munca si te ameninta cu desfacerea contractului de munca daca indraznesti sa-ti ceri drepturile caci cam asa esti prin valea jiului si hunedoara am vazut si la tv.
#2 eugen serban(cheudeanu)21.08.2014,  15:47:51
Mai stimati ortaci,din vale,nu va mai lasati manipulati de lideri de sindicat,vedeti ca lideri de sindicat au fost pionul principal la distrugerea sectorului economic,voi nu vedeti ca toti lideri sunt bine mersi,au adunat avere pt. toti stranepoti lor,adunati-va toti la un loc si alegeti-va consiliul de administratie la fie care exploatare in fuctie,eu va garantez ca voi oameni de suflet al vaii jiului veti rezolva pornirea celorlalte exploatari care au fost inchise,nu va lasati la mana banditilor,a fost inchis ministru minelor in 77 la mina lupeni si voi acum dati apa la moara banditilor sa va distruga toata valea,nu va lasati manipulati,punetile conditii si acum la alegeri,pana cand isi bat joc de aceasta tara,pa ei si pa mama lor de hot


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Clipe de groază şi de admiraţie
 
În acest ultim episod al unuia[..]
12.02.2015, 20:38   |    0 comentarii
Publicitate
Newsletter