23.06.2014,  20:33:29 | 2 comentarii | 856 vizualizari
O întâlnire, pe strada Griviţa Roşie din Petroşani, cu / Tovarăşa Zamfira Csiki, cea mai veche ilegalistă din România
de Marian BARBU

 Memoria de aur a reportajului din Valea Jiului (I)

Pentru că Miron Cozma nu s-a ivit din goluri a fost cum nu se poate mai firesc s-o întâlnim pe cea mai veche ilegalistă din ţară exact în Valea Jiului. Dumneaei avea, când am stat de vorbă cu ea, 97 de ani şi îşi ducea zilele într-un imobil de pe strada Griviţa Roşie din Petroşani. L-a cumpărat încă din anul 1952. Pe tovarăşa Zamfira Csiki o chema, ca fată, Şerban. Prima oară, d-ra Zamfira Şerban s-a căsătorit cu unul Szabo, care era un mare reformat. Tovarăşul Szabo era un om ca toţi oamenii, în sensul că avea şi calităţi şi defecte. Omul era un fricos dar, cu toate acestea, era membru de partid. Al doilea soţ al Zamfirei Szabo a fost catolic şi îl chema Csiki. Ăsta era un om curajos dar, spre deosebire de primul, el nu era membru de partid. Nici unul, nici celălalt n-a bătut-o. În schimb, pe cel de-al doilea l-a bătut dumneaei. Dl. Csiki a fost şofer şi, cu toate că principiile eticii şi echităţii socialiste i-o interziceau în mod expres, el continua să facă ciubucuri. În afara acestei abateri (pe care o comitea în mod regulat) se pare că dl. Csiki a fost un om moral, care ţinea la onoarea lui de familist. Odată, la supărare, i-a zis tovarăşei sale de viaţă că a fost „curva Budapestei”. Soţul său se referea la o tulbure perioadă revoluţionară când tovarăşa Zamfira acţiona, cu voie de la partid, în Ungaria, la Pesta. Aşa cum ne-au învăţat cărţile de istorie, la fel ca orice comunist în faţa unei acuzaţii, ilegalista Csiki n-a recunoscut nimic. Ba chiar, în buna tradiţie inaugurată de Nicolae Ceauşescu, din acuzată, tovarăşa Csiki a devenit acuzator. În această nouă calitate, nevasta i-a tras câteva palme zdravene soţului său. În plus, simţindu-se stăpână pe situaţie, i-a mai zis omului său şi următoarele cuvinte: „Dă, mă, dacă eşti bărbat!”. În această încleştare inegală, dl. Csiki nu s-a dovedit excesiv de potent, lăsând totul baltă, şi nu i-a mai arătat femeii că e bărbat.. Acum, la 97 de ani împliniţi, tovarăşa Csiki concede că, acolo, la Pesta, aflându-se printre străini, n-a fost chiar „uşă de biserică”. E drept că între timp a dispărut şi partidul comunist. Ceea ce făcuse nu mai era motiv de ocară sau, Doamne fereşte, de excluderi…
 
Interior de ilegalistă
La anii pe care îi are, Zamfira Csiki stă singură, într-o casă care se compune dintr-o cameră şi o bucătărie. Camera este curată şi are aspectul unei săli de muzeu. Pe pereţi se află diverse diplome semnate de însuşi Nicolae Ceauşescu. Nu există nici cruci, nici icoane. Doar câteva fotografii în care tovarăşa Zamfira apare împreună cu cei doi soţi. Femeia n-a avut parte de copii pentru că i-au murit imediat după naştere. Are însă 11 nepoţi. Cinci în Vulcan şi şase în Comăneşti. Până la Revoluţie, ei o căutau în mod frecvent. Acum nu mai pun mare preţ pe ea. O mai caută (dar rar de tot) unul din cei unsprezece. Legătura cu lumea o face prin intermediul unui june rrom. Acesta are în jur de 30 de ani şi stă în vecini. Omul îi face cumpărăturile şi îi spune, cu tandreţe, „mamă dragă”. Relaţia lor nu este, ne pare rău că vă dezamăgim, de felul celor relatate de „Evenimentul Zilei”. Rromul nostru n-a fost membru de partid din pricina unui dosar penal. Cei doi şi-au descoperit afinităţi abia după decembrie 1989. Revoluţia a descătuşat, astfel, o seamă de energii latente. O relaţie de neconceput înainte vreme acum s-a împlinit, în zorii democraţiei, într-un mod plenar. Femeia stă tot timpul pe patul din bucătărie din cauză că se mişcă foarte greu. Două fracturi, întâmplate la bătrâneţe, o împiedică să mai meargă. Deasupra patului sunt două cuie. În ele stau atârnate o foarfecă şi un ceas de mână marca „Pobeda”. Din pat, Csiki neni priveşte lung pe fereastră şi spre televizor dar, din păcate, în direcţia din urmă nu se mai vede nimic. Televizorul nu funcţionează pentru că îi lipseşte o lampă care nu se mai găseşte nicăieri. Nici măcar pe piaţa unde vin şi vând basarabenii. Despre ce se mai întâmplă în lume, Csiki neni află de la radioul său pe nume „Carmen”. La piciorul patului are la îndemână o sticlă de băutură, compusă chiar de mâna ei. E un amestec de zahăr ars şi alcool. În lipsă de altă distracţie, tovarăşa Csiki apucă sticla de gât şi o goleşte încet, dar temeinic.
 
Prezicerea este foarte grea. Mai ales dacă se referă la trecut
Tovarăşa Csiki îşi aminteşte că primul sediu al Partidului Muncitoresc Romîn (am respectat ortografia vremii) la Petroşani era deasupra cramei „Odobeşti” de pe strada Ion Budai-Deleanu. În acea perioadă ambele instituţii au funcţionat din plin. Din raţiuni de sistematizare, clădirea s-a demolat. O altă cramă din oraş nu s-a mai dat în folosinţă. Odată cu timpul, partidul muncitorilor a devenit partidul comuniştilor. Crama şi partidul se aflau între o capelă mortuară în casele unor evrei bogaţi. Astăzi, peste acel loc creşte iarba. Au mai rămas doar câteva panouri vopsite în verde pe care secretarii cu propaganda propuneau, până nu demult, lozinci mobilizatoare. După 1989, candidaţii la funcţia de primar şi-au lipit, pe acele panouri, platformele lor electorale. Din dreptul fostului sediu al PMR-ului pleacă, zilnic, convoaie funerare. În capul lor se află de fiecare dată, Puiu. Domnul Puiu e un om mic, fără vârstă, îmbrăcat, veşnic, într-un fulgarin albastru. Pe cap are o căciulă rusească care îi acoperă urechile de frigul iernii sau de soarele insistent al verilor noastre. El este omul care face legătura dintre timpuri. El n-a fost niciodată membru de partid, deşi vestimentaţia sa are ceva din modelul chinezesc. Hainele lui erau încheiate regulamentar la toţi nasturii, indiferent de anotimp.
 
Gh. Gheorghiu-Dej îi dădea întâlniri la „Gheorghe Apostol” 
De câte ori venea la Petroşani, Gheorghiu-Dej era aşteptat de  toţi vechii ilegalişti. Csiki neni se laudă că, de fiecare dată, primul secretar al PMR-ului o îmbrăţişa şi o pupa pe amândoi obraji. Apoi îi dădea întâlnire la Gheorghe Apostol. Ne arătăm surprinderea. „Cum aşa?! Acasă la Gheorghe Apostol?”. Tovarăşa Csiki se miră la rându-i. „Cum, nu ştiţi unde-i Gheorghe Apostol? Acolo unde este, astăzi, teatrul de stat!”. Ne dumirim. Iniţial, clădirea fusese un Cazinou al funcţionarilor, ridicat prin grija fostei societăţi miniere. După aceea, Combinatul minier a transformat-o într-o Casă de oaspeţi şi acolo trăgeau toate mărimile regimului, aflate în trecere prin Vale. După dispariţia lui Gheorghe Apostol (de fapt, chiar în timpul vieţii acestuia – n.r.), localul a primit numele fostului fruntaş comunist. Gheorghiu-Dej a invitat-o, odată, să stea de vorbă, pe îndelete, la reşedinţa lui oficială.
- Aţi dat curs invitaţiei?
- N-am fost… Îmi pare rău că n-am fost. Pentru că eu, în viaţa mea, numai drac n-am fost…
 
Ca să reuşeşti în viaţa trebuie să găseşti o masă de oameni şi apoi să te pui în fruntea lor
„De 23 August ne încolonau în şapte maşini şi ne duceau la Deva. Prima maşină era a Miliţiei, iar ultima era a primului secretar. Eu mergeam, de ani de zile, cu directorul Eşanu. Într-un an, doctorul avea de făcut o intervenţie urgentă. Un copil şi-a băgat o furculiţă în ochi şi a trebuit operat imediat. Aşa se face că m-am pomenit în maşină cu un căcănar de inginer. Până la Deva, n-a scos niciun cuvânt. Acolo am oprit la judeţeană. Primul secretar Ioachim Moga vine la mine, mă îmbrăţişează şi-mi spune: Să trăieşti o sută de ani! Mai am trei ani şi-i împlinesc urarea. Pe urmă, am stat la tribună cu toate mărimile zilei. Pe căcănar nimeni nu-l băga în seamă. La întoarcere, mutu devenise cel mai îndrăzneţ. Când ne-am oprit la o bere, s-a oferit să facă el cinste. La Deva i-am spus primului secretar că noi, ilegaliştii, suntem oile rătăcite ale sistemului. Vă aduceţi aminte de noi doar de 23 August, când ne băgaţi în turmă şi ne arătaţi lumii. Apoi, iar uitaţi, tot anul, de noi!”.
 
Cele mai simple subiecte sunt cele despre care nu ştii nimic
După Revoluţie în Valea Jiului mai erau doi ilegalişti. Au fost şapte. Despre Iosif Cotoţ, celălalt ilegalist, tovarăşa Csiki nu are o părere prea bună. Într-o zi, în faţa Casei de cultură, tov. Cotoţ povestea tovarăşului Momeu, care era preşedintele sindicatelor, ce isprăvi făcuse dumnealui pe vremea când partidul comunist avea fix 512 membri. Tovarăşa Csiki care se afla prin apropiere trage, nevinovat, cu urechea. Când termină de vorbit tov. Cotoţ, ea apare brusc în faţa lor şi-i zice de la obraz celuilalt ilegalist: „Mă, tu de ce minţi că ai făcut şi-ai dres. Ai făcut pe dracu’ ghem. Tu n-ai fost arestat niciodată. În 1929, tu speriai iepurii cu meşterii prin pădure!”. Ăla a tăcut mâlc. „Cotoţ a avut o cumnată care lucra ca gospodar la spital. Bărba’-su era mare comunist. Ăla i-a dat o scrisoare ca s-o dea mai departe. Cotoţ, curios ca o muiere, o citeşte şi o dă mai departe unui amic. Ăla atât a aşteptat şi l-a pârât imediat. Nici Ceauşescu n-a fost mai breaz. Ăla i-a dat cu ruda în cap patronului şi a zis, pe urmă, că a fost o acţiune cu caracter politic!”. Partea proastă e că Csiki neni n-are o părere prea bună nici despre preşedintele Iliescu. Are chiar un mesaj pentru el pe care ne roagă să-l facem public: „Tu nu eşti bun aici. Eşti foarte moale. Trebuie să fii ca Vlad Ţepeş! Nu trebuie să vorbeşti râzând. Ci să dai cu parul!”. Poate că o să vi se pară ciudat felul în care se adresează tovarăşa Csiki d-lui preşedinte Ion Iliescu. „Comuniştii îşi ziceau, întotdeauna, tu şi mă!”, ne lămureşte dumneaei. Întrebată, de noi, ce părere are despre zilele tranziţiei de la comunism la capitalism, tovarăşa Csiki ne-a oferit o parabolă frustă. „Înainte erau doctori şi de cur şi de cap. Acum e un doctor pentru cur şi unul pentru cap. Şi nu se mai vindecă nimeni!”. 
Mihai BARBU & Gheorghe OLTEANU
 
Post Scriptum
De ziua colegului nostru, Gheorghe Olteanu, ne-am adus aminte, cu nostalgie, despre reportajele pe care le făceam, împreună, pe vremea când eram redactori la „Matinal, cotidianul Văii Jiului”. Din păcate, ne lamentam noi, nu mai avem nicio dovadă palpabilă a ceea ce scrisesem atunci. În anii aceea se tipărea în plumb şi în zinc, textele se băteau la maşină şi nici unul dintre noi nu mai aveam colecţia ziarului la care trudisem în acei ani romantici ai libertăţii absolute. Întâmplarea a făcut că zilele acestea, căutând ceva, în burta imensă a unui hard extern, am dat şi de un text pe care îl credeam pierdut definitiv. N-a fost aşa şi, iată, acum îl putem readuce în atenţia cititorilor noştri de azi. Sperăm, din suflet, să nu se fi perimat de tot… 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 Brigadierul Gurie15.02.2015,  21:02:53
Încetaţi să vă mai amuzaţi pe seama celor care au fost. Gunoiul de azi nu vă spune nimic? Nu vedeţi că o mână de hoţi au acaparat totul şi fac pipi în capul celor mulţi? Nu vedeţi că jumătate din forţa activă de muncă a ţării au ajuns slugi, hoţi,curve şi cerşetori prin Occident? Nu vedeţi sutele de mii de copii care se ratează, crescuţi de bunici, mergând la şcoli unde nu învaţă nimic? Şi va fi tot mai rău. Aceste nedreptăţi crunte au dus la apariţia comunismului. A fost un produs al disperării colective. Sunteţi orbi? În comunism Valea avea 100.000 de locuri de muncă. Acum mai are 13.000. Şi dacă cade mineritul, mai rămân şcolile, spitalul şi primăriile. Voi nu vedeţi FALIMENTUL acestei democraţii de cacao? Şi vom avea şi război la frontiere. Cine credeţi că ne ajută, America? America vrea război, pentru că ea însăşi e în cacao.
#2 Gh.O16.02.2015,  08:36:32
Tovarase brigadier Gurie, stiti ca ne-ati starnit curiozitatea? Ne-ar tenta, pe Mihai si pe mine, sa avem o discutie constructiva cu dumneavoastra, in vederea realizarii unui reportaj...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter