26.06.2014,  20:21:25 | 0 comentarii | 872 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Acum mai bine de 10 ani / Ion D. Sîrbu a fost inclus în primii „100 mari scriitori români”
de Dumitru VELEA
Mâine se împlinesc 95 de ani de la naşterea scriitorului Ion D. Sîrbu
 
În anul 2003, editura Lider din Bucureşti a lansat, cu aportul deosebit al Uniunii Scriitorilor din România, un volum în care erau prezentaţi primii 100 de mari scriitori români. E o selecţie girată de Mircea Ghiţulescu care a cerut colaboratorilor săi să scrie, pe întinderea a trei pagini, o prezentare a scriitorilor aleşi de el în aceleaşi egale condiţii: o scurtă biografie, o descriere a operei şi câteva referinţele biobibliografice utile. 
 
Lista Lider-ului bucureştean
E pentru prima oară când scriitorul petrilean intră în această onorantă companie a marilor scriitori din  literatura română. Editorul a încredinţat criticului Dumitru Velea din Petroşani scrierea celor trei pagini ale articolului despre Ion D. Sîrbu. Iar d. Velea, trebuie să recunoaştem, s-a achitat mai mult decât onorabil de misiunea încredinţată. În lista de mai jos, scriitorul petrilean figurează la poziţia 84. Menţionăm că lista editurii Lider se bazează pe criteriul cronologic şi că, la fel ca orice selecţie, este discutabilă. Facem, din nou, precizarea că numerele de ordine n-au nicio legătură cu vreun clasament valoric. Lista pe care o reproducem mai jos o publicăm doar pentru a lăsa fiecărui cititor plăcerea de a glosa pe marginea ei. (Iat-o:  1. Neagoe Basarab, 2. Miron Costin, 3. Dosoftei, 4. Ion Neculce, 5. Dimitrie Cantemir, 6. Ion Budai-Deleanu, 7. Dinicu Golescu, 8. Anton Pann, 9. Ion Heliade-Radulescu, 10. Costache Negruzzi, 11. Grigore Alexandrescu, 12. Nicolae Filimon, 13. Vasile Alecsandri, 14. Petre Ispirescu, 15. Alexandru Odobescu, 16. Alecu Russo, 17. Bogdan Petriceicu-Hasdeu, 18. Ion Creangă, 19. Ioan Slavici, 20. Mihai Eminescu, 21. Ion Luca Caragiale, 22. Alexandru Macedonski, 23. Barbu Delavrancea, 24. Duiliu Zamfirescu, 25. Alexandru Davilla, 26. Constantin Stere, 27. George Cosbuc, 28. Nicolae Iorga, 29. Hortensia Papadat-Bengescu, 30. Emil Gîrleanu, 31. Gala Galaction, 32. Mihail Sadoveanu, 33. Tudor Arghezi, 34. George Bacovia, 35. Ion Minulescu, 36. Octavian Goga, 37. Ion Agârbiceanu, 38. George Ciprian, 39. Panait Istrati, 40. Liviu Rebreanu, 41. Vasile Voiculescu, 42. Mihail Sorbul, 43. Mateiu I. Caragiale, 44. Ion Al. Brătescu-Voineşti, 45. George Topîrceanu, 46. Alexandru Kiriţescu, 47. Victor Eftimiu, 48. Ion Pillat, 49. Adrian Maniu, 50. Cezar Petrescu, 51. Ion Marin Sadoveanu, 52. Urmuz, 53. Gib I. Mihaescu, 54. Camil Petrescu, 55. Lucian Blaga, 56. Ion Barbu, 57. Ion Vinea, 58. Tristan Tzara, 59. Ionel Teodoreanu, 60. Benjamin Fundoianu, 61. George Mihail Zamfirescu, 62. George Călinescu, 63. Alexandru Philippide, 64. Anton Holban, 65. Zaharia Stancu, 66. Tudor Muşatescu, 67. Dan Botta, 68. Ilarie Voronca, 69. Pavel Dan, 70. Mircea Eliade, 71. Mihail Sebastian, 72. Mihai Beniuc, 73. Geo Bogza, 74. Eugen Ionescu, 75. Emil Cioran, 76. Radu Tudoran, 77. Eugen Jebeleanu, 78. Emil Botta, 79. Aurel Baranga, 80. Horia Vintilă, 81. Constantin Virgil Gheorghiu, 82. Gellu Naum, 83. Horia Lovinescu , 84. Ion D. Sîrbu, 85. Marin Preda, 86. Ştefan Augustin Doinaş, 87. Eugen Barbu, 88. Petru Dumitriu, 89. Constantin Chiriţă, 90. Leonid Dimov, 91. A.E. Baconsky, 92. Ştefan Banulescu, 93. Teodor Mazilu, 94. Titus Popovici, 95. Dumitru Solomon, 96. Nichita Stănescu, 97. Nicolae Labiş, 98. Marin Sorescu, 99. Ioan Alexandru, 100. Mircea Nedelciu.) 
 
Ce mai ar fi de adăugat?
Poate că, la final, ar trebui să cităm un spirit tutelar pentru toţi cei care au făcut parte din Cercul literar de la Sibiu.  E vorba de Goethe şi de Faust-ul său tradus magistral de Lucian Blaga: „Îşi merită viaţa, libertatea numai acela ce zilnic şi le cucereşte ne-ncetat!”. Am zice că, în cazul lui Sîrbu, şi posteritatea se cucereşte la fel.  După ce aţi parcurs, pe îndelete, lista cu primii 100 de mari scriitori români puteţi, acum, să citiţi în cunoştinţă de cauză şi prezentarea scriitorului petrilean Ion D. Sîrbu în viziunea criticului Dumitru Velea. (Mihai BARBU)
 
Ion D. Sîrbu – Un IOV al epocii comuniste
„Cel mai mărunt fapt de viaţă pe care-l trăia era receptat prin rezonanţa lui planetară, cu toate valenţele pe planul ideilor şi corespondenţelor în lumea artei” (Maria Graciov, „Sîrbu de la Craiova”, în Caiete critice, nr. 10-12, 1995, p. 118).
 
Ion D. Sîrbu s-a născut la 28 iunie 1919, în Petrila, 
ca fiu al minerului Ioan Sîrbu şi al Ecaterinei (Glaser) Sîrbu. Face studiile liceale la Petroşani; Facultatea de litere şi filosofie de la Cluj (mutată vremelnic la Sibiu), în 1945; Seminarul Pedagogic Universitar de la Cluj, în 1948; îşi pregăteşte doctoratul cu teza Funcţia epistemologică a metaforei (1947) şi între anii 1946-1950 este asistent, apoi conferenţiar la Universitatea din Cluj. Odată cu instaurarea regimului comunist, este înlăturat din învăţământul superior. Între anii 1950-1955 este profesor pentru învăţământul mediu. În 1955, reuşeşte să ajungă redactor la Revista de pedagogie; după şase luni se mută la revista Teatrul. În urma unei conjuraţii ideologice, şi nu numai, la 16 septembrie 1957 este arestat sub pretext de „omisiune de denunţ”. Până spre sfârşitul anului 1963 trece prin nopţile închisorilor comuniste: Bucureşti, Piteşti, la canal şi Periprava (la stuf). Între 1963 -1973 este vagonetar la mina Petrila, şef de producţie la Teatrul din Petroşani şi apoi secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova. Locuieşte în Craiova, bine supravegheat de ochiul vigilent al securităţii (câţiva ani încă fără drept de semnătură), până la 17 septembrie 1989, când, în urma unui necruţător cancer, se stinge din viaţă. 
 
Debutează publicistic în Răscruci, în 1941, 
cu articolul La răscruci; literar în La curţile dorului, cu nuvela Duminecă; editorial în 1956 cu volumul de proză Concert (Ed. Tineretului); în 1957 cu scenariul cinematografic Corigenţa Domnului Profesor (distins cu premiul Cinematografiei, dar imediat scenariul dat la topit). Abia în 1973, reuşeşte să revină în viaţa literară cu romanul De ce plânge mama? (Ed. “Scrisul Românesc”, Craiova) şi Povestiri petrilene (Ed. “Junimea”, Iaşi), apoi cu Şoarecele B şi alte povestiri  (Ed. “Cartea Românească”, 1983) şi în 1988, cu romanul Dansul Ursului (Ed. “Cartea Românească”).
 
Debutează în teatru cu Arca Bunei Speranţe în 1970, 
pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Din 1967 şi până în 17 septembrie 1989, a scris 17 piese de teatru: Arca Bunei Speranţe, Iarna Lupului Cenuşiu, La o piatră de hotar, Frunze care ard, Covor oltenesc, Simion cel Drept, A doua faţă a medaliei, Amurgul acela violet, Rapsodie transilvană, Catrafusele, Legenda naiului, Singurătatea mierlei, toamna, Sâmbăta amăgirilor, Bieţii comedianţi, Dacia 1301, Plautus şi fanfaronii şi Pragul albastru. Unele au fost strânse în volumele: Teatru (1976), Arca Bunei Speranţe (1982) şi Bieţii comedianţi (1985). Postum i-au apărut Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, vol. I, II (Ed. “Scrisul Românesc”, 1991, 1993), romanul testamentar Adio, Europa!, vol. I, II (Ed. “Cartea Românească”, 1992, 1993), Lupul şi Catedrala (Ed. “Casa Şcoalelor”, 1995, Buc.); din corespondenţă, Traversarea cortinei (Ed. de Vest, 1993), Cu sufletul la creier şi Printr-un tunel (Ed. “Ion D. Sîrbu”, 1996, 1999); din publicistică, Atlet al mizeriei, Obligaţia morală, Între Scylla şi Carybda, Râs-cu-plânsul nostru valah, Între timp, murisem (Ed. “Ion D. Sîrbu”, 1994, 1995, 1996, 1999, 2003); altele, probabil, şi teza de doctorat aşteaptă.
 
Premii: 
în 1982, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Arca Bunei Speranţe; în 1983, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Şoarecele B şi alte povestiri; tot în 1983, Premiul Academiei pentru volumul Arca Bunei Speranţe; în 1985, Premiul Asociaţiei scriitorilor din Craiova pentru volumul de teatru Bieţii Comedianţi; în 1988, Premiul Revistei “Ramuri” pentru întreaga creaţie; post-mortem, Premiul special pentru “Destine excepţionale ale culturii româneşti” acordat de Uniunea Scriitorilor, pe 1993, alături cu prietenul său, Ion Negoiţescu.
 
Se poate spune că în istoria
din cea de-a doua parte a secolului al XX-lea s-a făcut un pact mefistofelic deasupra popoarelor estice ale Europei, ca în Faust. Numai că în istorie este mult mai dureros, presupunând oameni vii în evenimente şi demersuri reale. Pactul cel roşu a sfâşiat conştiinţe, le-a distrus, iar pe altele le-a obligat la o zbatere fără ieşire, precum aceea a lui Iov din începuturile istoriei. În faţa implacabilului, omul cu adevărată conştiinţa morală stă drept şi cere un înţeles din partea neînţelesului transcendent. În cazul de faţă, aşa cum gândea Ion D. Sîrbu, implacabilul era în imanentul de zi cu zi şi, prin forţa sa distructivă, devenise parcă transcendent. El, fiul de miner, de partea celor mulţi şi cu o conştiinţă morală forjată în confruntările dintre viaţă şi moarte, din mină, de pe front, ajuns pe o treaptă intelectuală de luciditate, se vede condamnat chiar de aceia care se considerau reprezentanţii celor mulţi şi ai dreptăţii. El refuză, cum zicea, să facă pasul înapoi din morală în politică. Nu l-a făcut, dar politicul neîndurător a avut grijă să-l arunce în spaţiile lipsite de libertate. Dar nici o forţă, fie ea şi mai presus de om, nu poate acestuia să-i sfarme luciditatea, forma supremă a libertăţii interioare. Nici un reprezentant al conştiinţei noastre morale nu a făcut un apel mai intens şi disperat la luciditate decât Ion D. Sîrbu. Fiul de miner nu şi-a trădat ideile despre dreptate socială şi ortaci; studentul, ajuns conferenţiar universitar, al lui Lucian Blaga, Liviu Rusu, D. D. Roşca, nu şi-a trădat ideile despre libertate şi dascăli; trecut prin închisorile roşii, nu a luat culoarea acestora – mai mult, confruntarea cu răul şi absenţa de libertate (chiar după ce a ieşit din închisoare) i-au sporit conştiinţa morală, luciditatea şi a făcut opera sa să fie reprezentativă pentru cât poate să îndure, nu un om, ci un popor.
 
Pentru noi, se pare că durerea dată omului fără vină, 
caz suprem a încercării binelui, strigă şi străluceşte cel mai mult din fiinţa lui Ion D. Sîrbu. Un întreg popor nu poate fi niciodată învinovăţit, deşi deseori este supus suferinţelor; dar în sânul său rar se găseşte un om fără prihană, care să fie lovit ca şi cum ar fi vinovat de păcatele întregii lumii. Ion D. Sîrbu este un asemenea nedreptăţit om care să ne vorbească, sau mai bine zis, care să depună mărturie în faţa lui Dumnezeu, despre nedreptatea istoriei. Este ales un asemenea om, tocmai ca mărturia sa să nu poată fi pusă la îndoială; este dus până la ultima treaptă a suferinţei, acolo unde acesteia nu i se mai văd cauzele, decizia venind de dincolo de om, tocmai ca mărturia sa să aibă temeiul lucidităţii. Conştiinţa morală a lui Ion D. Sîrbu se instituie pe raportul viaţă-moarte: îşi are rădăcinile în subterana minei, creşterea în „linia întâi a frontului” şi în „închisorile roşii” şi rodirea în subterana istoriei. Este „copil teribil” al Cercului Literar din Sibiu, dar fiind fiul Tatălui miner şi de partea şirului nesfârşit de obidiţi, sublocotenentul este trimis ca sergent pe frontul anti-bolşevic, apoi şi anti-fascist; absolvă studiile superioare cu magna cum laude, îşi dă doctoratul cu Funcţia epistemologică a metaforei, introduce în cultura noastră conceptele lui Jung, dar din conferenţiar ajunge învăţător, cei zişi „de stânga” îl trimit „la stuf” pentru „omisiune de denunţ”; eliberat într-un „stat al libertăţii şi afirmării omului”, fiind de partea omului de jos şi a cerului moral de valori de deasupra, rămâne fără libertate şi fără posibilitate de afirmare. Trăieşte în subterana istoriei şi-a existenţei. De aici aduce mărturie, nu în faţa istoriei surde şi viclene, ci a lui Dumnezeu, despre suferinţa unui popor împins spre pierdere de fiinţă. 
 
Viaţa sa se rotunjeşte într-o Operă, 
iar opera, atât cât a putut să ne-o comunice sau ne-a lăsat-o spre comunicare testamentară, devine partea mărturisitoare a Operei. Din acest unghi că opera îi este viaţa, se luminează câteva determinante:
- mărturia continuă, care îi dă operei scrise caracter „autobiografic”, depăşeşte marginile acesteia şi se mărturiseşte, în absenţa libertăţii, prin luciditate;
- memoria opusă uitării, care deschide opera scrisă spre istorie şi analiză a prezentului, face din „fracturile ontologice”, surprinse în aceasta şi dincolo, în om şi în conştiinţa epocii, o redempţiune recuperatoare de fiinţă;
- salvarea omului, adus să trăiască în sub-istorie şi sub-existenţă, de la pierire şi nu de la moarte; înfrângerea bestiarului social prin bestiarul bun, alegoric şi transcendent;
- dimensiunea estetică a operei scrise, îndeosebi prin categoria tragicului cu corelativul său ridicolul, trece dincolo de sine, în transestetic (Ion D. Sîrbu vorbea continuu de Est-ethică, pentru el esteticul fiind, ca în tradiţia Platon-Kant, o treaptă a cunoaşterii, 
dezavuându-i autonomia firavă din lumea modernă), bufonul devenind reprezentantul libertăţii şi lucidităţii;
- limba ca „entitate transcendentală”, justiţiară, ca dar şi logos. 
 
În domeniul teatrului, Ion D. Sîrbu s-a manifestat în trei direcţii: 
critic de teatru („Între timp, murisem”), teoretician şi dramaturg în sens german („Obligaţia morală” şi „Între Scylla şi Carybda”) şi dramaturg. Dramele din volumul „Arca Bunei Speranţe” se bazează pe memoria istorică, formând o arhitectură în ritm dialectic, printr-o mişcare triadică din mitologie în istorie, din istorie în ontologie; din dimensiunea poetică în cea concretă, din cea concretă în cea a fiinţării istorice. Problematice şi dense sunt: Arca Bunei Speranţe, Iarna Lupului Cenuşiu şi Pragul albastru. Spre deosebire de drame, comediile din volumul Bieţii comedianţi sunt rezultatul uitării istorice. Ion D. Sîrbu pune în mişcare un comic carnavalesc, purificator, de dimensiune existenţială. De reţinut: Bieţii comedianţi, Sâmbăta amăgirilor şi Plautus şi fanfaronii.
 
Ca prozator, este par excellence la început povestitor 
(„Concert”, „De ce plânge mama?”, „Povestiri petrilene”, „Şoarecele B şi alte povestiri”) şi la sfârşit, în sens plin, testamentar şi creştin al cuvântului, mărturisitor („Dansul Ursului”, „Lupul şi Catedrala” şi „Adio, Europa!”). Povestitorul exaltă virtuţile minereşti (cinstea, dreptatea etc.), naţionale şi arhaitatea. Muntele şi subterana sunt simboluri etice, religioase şi ontice. Despărţirea de munte înseamnă prima „fractură ontologică”, depăşirea ei, înseamnă iniţiere, şi se va face nu pe calea obişnuită a ficţiunilor oculte, ci prin transcendentul şi numinosul creştin al mărturiei. Mărturisitorul se luptă cu mistificarea, desfăşoară o largă şi originală „retorică pamfletară”, satirică, este un adevărat „atlet al mizeriei” şi al „rezistenţei”, al dezbaterilor ideologice privind filosofia istoriei, a artei şi a omului. Întreaga cultură, de la estetică la morală, de la literatură la artele plastice, de la filosofia istoriei la viclenia istoriei de zi cu zi, de la meditaţia asupra logosului, transcendentului şi fiinţei la mizeria şi suferinţa spiritului captiv, la teroarea şi lipsa de libertate a acestuia, de la lipsa de vină a pedepsei şi suferinţei la justiţia divină – toate sunt strânse în favoarea semenilor ca mărturie „la bară” în faţa lui Dumnezeu. Romanul Dansul Ursului oferă o lecţie de morală practică despre libertate şi cădere continuă în absenţa acesteia. Celelalte două, postume, Lupul şi Catedrala şi Adio Europa! sunt alegorice, iniţiatice, mitice, lirice, parabolice, eseistice, filosofice, „autobiografii ale istoriei”, „fenomenologii ale sufletului”, „povestiri ale lipsei de speranţă”, toate acestea purtate ca o „lampă de miner” prin lunga galerie a istoriei, şi nu doar, prin amara şi comunista „noapte totalitară”. Ele sunt dincolo de efectele prozaice ale prozei, de gălăgioasa „punere în abis”, textualism şi postmodernism. Literatura sa este suferită, este o mărturie despre suferinţa unui popor în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. 
 
„Fărâmele” de la aceste romane, şase ierni totalitare şi definitive, 
până în 1989, le-a strâns într-o operă Exerciţii de luciditate, în cele din urmă, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Nu seamănă cu nici un jurnal, cu nici o literatură memorialistică, sunt fragmente de explicaţii în faţa istoriei şi a lui Dumnezeu. Îl vedem pe Socrate cu cupa de cucută în mâna stângă, bând, şi cu dreapta scriind, scriind, mărturie după mărturie în faţa morţii. Când disperată aceasta s-a văzut înfrântă i-a retezat şi limba cu un „ocupant triumfător cancer”, dar cuvântul a rămas să dea seamă şi să cheme istoria a da seamă despre „pactul mefistofelic” făcut pe capul omului.
 
În singurătatea sa, când paginile nu i-au mai cuprins rostirea, 
lăsa cuvintele să plece prin pereţii întunericului, epistole spre prietenii: Horia Stanca, Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu, Mariana Şora, Ion Vartic, N. Carandino, Sergiu Al-George ş.a. Nu aştepta răspuns. Chiar dacă îi vorbeau, Ion D. Sîrbu nu auzea decât murmurul unui popor suferind în subterană şi subistorie. Când i s-a părut că nu-l mai aude nici pe acesta, a început să-i scrie Bunului Dumnezeu. Nu numai cei care au primit scrisorile, ci acum, parcă printr-un deget al lui Dumnezeu îndreptat asupra noastră, cu toţii spunem că sunt ale unui „geniu epistolar”. Mărturiile lui Ion D. Sîrbu nu mai au nimic personal, sunt impersonale, ale unui popor ajuns la capătul puterilor.
Dumitru VELEA 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Cu sprijinul Primăriei & Consiliului Local Petroşani şi al Societăţii Culturale Condiţia Română, mâine (sâ[..]
30.10.2014, 19:52   |    0 comentarii
Realităţile artelor, în continuă mişcare de curăţire şi lămurire, o expun şi o explicitează. 
În ist[..]
24.09.2014, 19:18   |    0 comentarii
1. Se ştie din opera sa dramatică (Legenda naiului, scenariul pentru păpuşi, Ridendo) şi literară (unele din povestirile din volumele Po[..]
23.09.2014, 20:30   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter