24.03.2009,  11:48:17 | 0 comentarii | 486 vizualizari
Ieri, bugetarii au protestat la prefectură Guvernul Boc ia pâinea de la gura bugetarilor pentru filtrele de cafea ale aleşilor
de Ziarul Vaii Jiului
În timp ce „crema bugeta­rilor” încasează salarii neruşinat de mari, angajaţii obişnuiţi sunt ţinta reduce­rilor salariale. Ca întotdeauna, în România, cei care plătesc preţul crizei economice nu sunt ştabii, ci aceia care primesc salarii de mizerie. Pentru a protesta faţă de decizia Executivului de dimi­nuare a drepturilor salariale ale bugetarilor, sindicaliştii au ieşit ieri în stradă. 
 
În contra Ordonanţei
Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) „Cartel Alfa” şi federaţiile sindicale din sectorul bugetar afiliate au protestat în faţa Prefecturii Hunedoara ca replică la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care prevede dimi­nuarea drepturilor salariale ale bugetarilor. CNS „Cartel Alfa”, alături de federaţiile sindicale din sectorul bugetar, afiliate la confederaţie - Sindicatul Liber „Cetate” Hunedoara al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara,  Uniunea Sindicatelor APIA, Federaţia Educaţiei Naţionale, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.I.R.A., - au pichetat între orele 11:00 şi 13:00 sediul Prefecturii Hunedoara.
„Confederaţia reprezintă vocea a peste 5.800 de bugetari hunedoreni, fără a lua în calcul şi federaţiile din sectorul bugetar, adică lucrătorii din educaţie, cercetare, administraţie publică, sănătate şi poliţie. Protestul nostru este îndreptat împotriva proiectului de Ordonanţă de Urgenţă care prevede dimi­nuarea drepturilor salariale ale bugetarilor şi cerem Guvernului României să nu adopte această ordonanţă. Solicităm acordarea în continuare a salariului de merit, a fondului de premiere, a indemnizaţiilor de conducere şi plata orelor suplimentare”, a declarat Vasile Bujor, secretar general al CNS „Cartel Alfa” Hunedoara.
 
Brambureala Guvernului Boc face din bugetarii săraci, bugetari foarte săraci
Aşa cum spuneam, Guvernul Boc este pe cale să pună în genunchi, în primul rând, pe acei bugetari care nici măcar cu ajutorul sporurilor nu ajung la un salariu decent.
„Salariile noastre sunt foarte mici, între 6,3 şi 7 milioane de lei vechi, cu tot cu sporuri. Până acum, am luat salariile integral, dar suntem îngrijoraţi de ce o să se întâmple dacă va fi adoptată această ordonanţă”, a declarat Mihaela Kalman, vicepreşedinte a Sindicatului Liber „Cetate” Hunedoara, reprezentantă a delegaţiei din Valea Jiului.
Marcel Cozma, liderul sindical al Uniunii Sindicatelor APIA Hunedoara, a declarat că până şi cei care se ocupă de fondurile europene, aşa-zisa prio­ritate guvernamentală, vor ajunge muritori de foame. „Pe lângă celelalte doleanţe ale sindicaliştilor, angajaţii APIA Hunedoara protestează împotriva Hotărârii Guvernului de a nu acorda sporul de 75 la sută pentru angajaţii care lucrează cu fonduri europene. Ca un exemplu, un consilier asistent are un salariu lunar de 12 milioane de lei vechi. Fără sporuri, nu va reuşi să câştige mai mult de 6,5 milioane de lei vechi pe lună. În plus, în această perioadă, pentru atragerea de fonduri europene se lucrează şi sâmbăta şi duminica. Stăm de vorbă cu fermierii până când toate formularele sunt întocmite corect... Ne facem noi programul după oameni, nu fermierii după noi... Şi asta pentru ce salariu?”.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter