26.03.2009,  16:12:06 | 0 comentarii | 248 vizualizari
12 elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” sunt în drum spre Italia
de Alina PIPAN
Astăzi, elevii din cadrul Grupului de Voluntariat al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Petroşani, conduşi de profesoara Ana-Maria Palade, decolează de pe aeroportul din Arad spre Treviso – Italia şi se vor opri la Belluno, unde vor lua parte la o serie de manifestări culturale şi de voluntariat. Ei participă, de fapt, la a doua parte a unui proiect demarat în colaborare cu Fundaţia „Casa Pollicino” din Italia. Anul trecut, elevii aceluiaşi grup au urmat la Belluno câteva cursuri teoretice şi practice privind acţiunile de voluntariat, iar acum vor încheia acest curs în urma căruia vor fi răsplătiţi cu diplome recunoscute la nivel internaţional.  Sejurul lor va culmina în data de 4 aprilie, când reprezentanţi ai Consiliului Local şi ai Primăriei loca­lităţii Ponte nelle Alpi vor sărbători 300 de ani de atestare documentară. În cadrul manifestărilor culturale inerente evenimentului, teoreticienii petroşeneni vor prezenta un program folcloric românesc montat cu ajutorul coregrafului Nicolae Nicoară. La eveniment vor participa: directorul Liceului Teoretic –  profesorul Gilbert Danciu care va semna un document care să oficializeze relaţiile de parteneriat dintre liceul pe care îl conduce şi Liceul Catullo Belluno, primarul municipiului Petroşani – Tiberiu Ridzi-Iacob, consilierul PNL – Vasile Pop, preşedintele
Asociaţiei „Bellunesi nel Mondo – Familia Jiu-Piave” - Bela Mîrza şi directorul executiv al Asociaţiei „Casa Pollicino” Petroşani – Mario Palade. Aceştia au fost invitaţi de oficialităţile italiene pentru a confirma, încă o dată, rodul înfrăţirii dintre municipiul Petroşani şi localitatea Ponte nelle Alpi. La întoarcere, elevii Teoreticului se vor odihni preţ de-o vacanţă, apoi se vor pregăti ei de această dată  să-i primească la Petroşani pe elevii italieni. La sfârşi­tul lunii mai, 15 elevi de la Liceul Catullo vor sosi în municipiul nostru unde vor participa, alături de elevii Teoreticului, la acti­vităţi de voluntariat în cadrul Casei Pollicino de pe str. Nicolae Titulescu. De asemenea, elevii italieni vor lua parte la cursuri organizate în Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” alături de elevii claselor care studiază limba italiană. Cu această ocazie, elevii şi profesorii Teoreticului demarează un proiect mai vechi inti­tulat „Julesvernean Ethno-Lingui-Touristic Game in the Carpathians”. Despre înfrăţirea celor două licee directorul Gilbert Danciu ne spune: „Este vorba despre o relaţie de parteneriat pe termen foarte lung. Marele merit aparţine profesoarei Ana-Maria Palade care a reuşit să pună bazele acestei relaţii prin intermediul Fundaţiei Casa Pollicino. Anul acesta, toate manifestările implicate de înfrăţirea noastră sunt foarte bine puse la punct. La anul ne va fi mai greu pentru că o parte din membrii Grupului de Voluntariat sunt în clasa a XII-a şi vor absolvi curând liceul. Ei trebuie înlocuiţi cu colegi mai mici. Dar sunt sigur că şi aceştia din urmă vor face imagine la fel de frumoasă liceului şi municipiului nostru”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter