26.03.2009,  16:44:44 | 0 comentarii | 307 vizualizari
Miercuri, 25 martie 2009, zi festivă în sala de şedinţe a Primăriei Lupeni Distinsul profesor bucureştean George Litarczek a fost declarat “Cetăţean de Onoare” al municipiului Lupeni
de Corneliu BRAN
Ieri, 25 martie 2009, a avut loc la Primăria municipiului Lupeni o şedinţă de îndată a Consiliului Local al municipiului Lupeni cu un singur punct pe Ordinea de Zi: acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Lupeni domnului prof. univ. dr. George Litarczek, unul dintre cei mai renumiţi profesori români, un adevărat gigant al medicinei româneşti. La şedinţă au participat, pe lângă consilierii locali şi viceprimarul Cornel Damon Lungan, numeroşi invitaţi din sfera medicală şi sanitară, medici, cadre medicale, medici pensionari, tot colectivul secţiei ATI din cadrul Spitalului Municipal Lupeni etc. Printre aceştia i-am remarcat pe dr. Dan Viorel Duma (fost medic al Spitalului Orăşenesc Lupeni, actualmente medic la Spitalul din Orăştie), dr. Mihai Raicu (medic pensionar, care a activat în cadrul Spitalului Municipal Hunedoara), dr. Neamţu (Lupeni) şi, bineînţeles, prof. dr. Iosif Csontos, fostul director al Spitalului municipal Lupeni, de fapt omul fără de care acest moment festiv nu ar mai fi avut loc. În sală au fost şi alţi invitaţi, care nu au sau nu au avut nimic în comun cu medicina, dar care au fost ajutaţi, cu diferite ocazii, de către distinsul profesor bucureştean. Este vorba de fostul director al minei Uricani, ing. Stoica, fostul consilier local, profesorul de matematică Ion Cotescu şi mulţi alţii. Emoţionat şi poate şi puţin obosit, în prezenţa soţiei Dacia, prof. univ. dr. George Litarczek a mulţumit Consiliului Local Lupeni şi Primăriei municipiului Lupeni de titlul primit, dar şi fostului elev, prof. dr. Iosif Csontos, pentru calda primire făcută în Lupeni. Un oraş minier la dezvoltarea căruia a contribuit şi renumitul profesor bucureştean, prin sprijinul acordat Spitalului Lupeni, în anumite etape de dezvoltare a acestuia, cu precădere în perioada când prof. dr. Iosif Csontos era director al acestui spital. De altfel, acelaşi ajutor l-a primit şi Spitalul de Urgenţă din Petroşani, în momentul când cei de-acolo, cu diverse ocazii, au cerut sprijin. Relevant este mesajul transmis asistenţei de către unul dintre invitaţi, dr. Dan Viorel Duma, care a expus foarte la obiect următoarea idee: “În 1982 erau în ţară cam 700 de anestezişi, toţi formaţi numai de domnul profesor Litarczek… Apoi a mai format încă vreo 300! Deci, în total, circa 1.000 de anestezişti din România au trecut prin mâinile dumneavoastră, domnule profesor!”. Alte cuvinte credem că nu îşi mai au sensul, câteodată istoria, indiferent de domeniu, este în faţa noastră, trebuie doar s-o atingem sau s-o privim.
 
O viaţă cât un munte!
Dar iată mai jos câteva dintre datele biografice ale “cetăţeanului de onoare” lupenean:
Prof. univ. dr. George Litarczek, în prezent pensionar, este fostul profesor şef al disciplinei ATI din cadrul Facultăţii de Medicină Generală a UMF Carol Davila din Bucureşti. Născut la data de 22 decembrie 1925 în oraşul Boston (Massachussets), din S.U.A., fiul fostului profesor Gheorghe Litarczek, din cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, George, a copilărit în Bucureşti, frecventând cursurile primare ale şcolii arhepiscopale Sf. Andrei din Bucureşti, după care Liceul Spiru Haret. Între anii 1944-1950 a frecventat cursurile Facultăţii de Medicină Generală, pe care a absolvit-o cu diplomă de merit, examenul de stat fiind absolvit în anul 1951. În anul 1947 a dat concursul de externat, pe care l-a absolvit ocupând locul 18 din 200 de candidaţi, semn că se anunţa încă de pe-atunci o carieră prestigioasă. După cele 4 stagii ale externatului, efectuate în spitalele bucureştene “Panduri”, “Colţea” şi “Colentina”, la clinicile chirurgicale şi de medicină internă, în anul 1949 a fost numit intern provizoriu, calitate în care a funcţionat până în anul 1950, efectuând un număr de 3 stagii în domeniile chirurgie şi ortopedie. La 1 noiembrie 1950 a fost numit preparator la Clinica de Chirurgie a Spitalului “Colţea” din Capitală. Între anii 1950-1959 a ocupat în această clinică şi alte funcţii: medic reanimator (până în 1956); cercetător la Institutul de Terapeutică al Academiei R.P.R. (până în 1957); asistent al Institutului de Perfecţionare şi Specializare Medico-Farmaceutică. Tot în această perioadă, în anul 1951 a urmat un curs de perfecţionare (primul de acest fel din ţară!) în anestezie-reanimare, organizat în cadrul I.P.S.M.F. de către marele profesor Burghele.  În anul 1959 obţine prin concurs titlul de medic primar în specia­litatea “Anestezie-Reanimare”. Din anul 1969, după mutarea clinicii de chirurgie a profesorului Hortolomei de la Spitalul “Colţea” la Spitalul “Fundeni”, a lucrat neîntrerupt la acest spital, ocupând mai multe posturi: asistent la clinica chirurgicală, conferenţiar la clinica chirurgicală, conferenţiar şef al clinicii ATI, profesor şef al clinicii ATI. Prof. univ. dr. George Litarczek s-a pensionat în anul 1993, iar din 1994 activează în cadrul clinicii ca profesor consultant. Între anii 1963-1979, în paralel, profesorul George Litarczek a avut activitate şi la Spitalul “Elias”, girând pe funcţiile de medic primar şi apoi de consilier, postul de şef de secţie ATI, din cadrul acestui spital. Din anul 1994 este şi profesor al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Independente “Titu Maiorescu” din Bucureşti. De-a lungul întregii sale cariere, de renume intern şi internaţional, prof. univ. dr. George Litarczek a primit nu mai puţin de 31 de titluri naţionale şi internaţionale, dintre care amintim doar câteva: “Membru de onoare al Societăţii Germane de Anestezie şi Terapie Intensivă”, “Membru al Societăţii Austriece de Anestezie şi Terapie Intensivă”, “Membru al comitetului de redacţie al revistei “Der Anaesthesist” – R.F.G. (între anii 1972-1985), membru al comitetului de redacţie al revistei “International Medical Research” (Anglia), membru al Academiei Europene de Anestezie din 1979, membru al Societăţii Anesteziştilor de Expresie Franceză din 1979 – din 1990 devenind şi membru al comitetului director al acestei societăţi, vicepreşedinte al Societăţii Române de ATI (între anii 1959-1989), preşe­dinte al Societăţii Române de ATI (între anii 1989-1994), membru al Academiei de Medicină din Bucureşti – din 1992 etc. Activitatea ştiinţifică a reputatului profesor George Litarczek a fost pe măsură: a elaborat sau a participat la elaborarea unui număr de 315 lucrări şi tratate sau monografii. Dintre lucrările publicate, un număr impresionant, 210 de astfel de lucrări, la 133 dintre ele a fost prim autor. Distincţiile primite pe parcursul carierei domniei sale nu s-au lăsat aşteptate: Ordinul muncii cls.III – 1962, Ordinul Meritul Sanitar cls. III – 1971, Ordinul Meritul Sanitar cls. III – 1981, Medalia Comemorativă “A 40-a Aniversare” – 1984, Titlul de “Profesor Universitar Evidenţiat” – 1984, Ordinul “Steaua României în grad de mare ofiţer” – 2000.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter