03.07.2014,  21:26:21 | 0 comentarii | 1197 vizualizari
S-a întâmplat la Petroşani / Congresul Naţional de insignografie
de Ziarul Vaii Jiului
În perioada 27-29 iunie a.c., după cum v-am mai informat, municipiul Petroşani a fost gazda celui de al VI-lea Congres Naţional de Insignografie şi a celei de-a 40-a Expoziţii colective de insigne.
Manifestarea, în organizarea Asociaţiei Colecţionarilor de Insigne din România, având coorganizatori Consiliul Local şi Primăria Municipiului Petroşani, s-a desfăşurat în Sala de marmură – cea mai frumoasă locaţie din Petroşani. 
 
La lucrările congresului
au participat 85 de colecţionari veniţi din ţară. Am avut şi un musafir sosit tocmai din Pacevo (Serbia), care a rămas plăcut surprins de amploarea manifestării.
Expoziţia colectivă – cea mai spectaculoasă componentă a congresului – s-a întins de-a lungul pereţilor Sălii de marmură. Au fost expuse 240 de panouri cu insigne, însumând convenţional 14.400 de piese. În centrul expoziţiei se aflau câteva elemente care marcau importanţa momentului: afişul primei întâlnirii, care, practic, a anunţat începutul activităţii insignografice din România, poza de grup cu participaţii la această manifestare, respectiv Cupa colecţionarilor de insigne, care are prinse pe ea însemnele tuturor reuniunilor ce au avut loc până în prezent. 
Un moment emoţionant, primit cu mult respect de către participanţi, a fost intonarea Imnului Naţional.
Au urmat alocuţiuni susţinute de colegii veniţi din ţară. S-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor 80 de prieteni care ne-au părăsit de-a lungul celor patru decenii.
Clubul Colecţionarilor de medalii „Eminescu” de la Cercul Militar Naţional a împlinit cinci ani de activitate, moment marcat prin înmânarea unor insigne şi diplome de către preşedintele clubului, ec. Ştefan Dina.
Un moment aşteptat de colecţionari a fost decernarea premiilor „Floarea de colţ”, ce au fost conferite următorilor colegi: prof. Costel Giurcanu (Bârlad); Lucian Bornemisa (Deva); Gabriel Mitu (Alexandria); Ioan Vaum (Bucureşti), respectiv familiei Ileana Puiu şi Andrei Pascu (Craiova).  
Punerea în circulaţie a primului număr al „Gazetei colecţionarilor de insigne din România” – un ziar „lucrat” integral  pe speze proprii de către colecţionarul Ştefan Dina din Bucureşti - a constituit un moment de mândrie pentru toţi. Astfel, s-a dovedit încă o dată că unde este voinţă şi pasiune apar şi realizări de excepţie.
Tot în cursul primei zile a avut loc şi Adunarea Generală A.C.I.R., unde a fost prezentat „Raportul de activitate”, fiind ales noul comitet de conducere în următoarea componenţă: P.S. †Galaction (Alexandria) - preşedinte de onoare; prof. Tiberiu Kelemen (Petroşani) - preşedinte; Viorel Stroe (Petrila) - prim-vicepreşedinte; Beke Ernö (Tg. Secuiesc) - vicepreşedinte pe zona Ardeal; Ilin Milan (Timişoara) - vicepreşedinte pe zona Banat; ec. Ştefan Dina (Bucureşti) - vicepreşedinte pe zona Bucureşti; Stelian Brînzei (Botoşani) - vicepreşedinte pe zona Moldova; Dumitru Puşcaşu (Petroşani) - secretar.
 
În după-masa zilei de sâmbătă
a avut loc şi sesiunea de comunicări insignografice unde au fost prezentate 15 materiale interesante.
 
Duminică dimineaţa
a fost lansată cartea mai tânărului coleg Radu Tabără din Sibiu. Lucrarea, cu titlul „Catalogul insignelor emise de Organizaţia Pionierilor  şi Organizaţia Şoimii Patriei din România”, este o lucrare bine documentată tipărită la editura ASTRA MUSEUM din Sibiu în 100 de exemplare.
Ziua a continuat cu înmânarea unor diplome şi insigne jubiliare emise de A.C.I.R. cu ocazia împlinirii a cinci ani de la înfiinţare.     
Tuturor participanţilor la cel de al VI-lea Congres Naţional de insigne din România le-au fost înmânate spre amintire o diplomă şi o frumoasă medalie produsă de firma ACCESORII PROD Oradea. 
Manifestarea, care a durat aproape trei zile, s-a încheiat, spre regretul celor prezenţi, care acum îşi îndreaptă privirile către Târgul Secuiesc, unde va avea loc următorul congres.
Dumitru PUŞCAŞU,
Secretar A.C.I.R.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
În perioada 22-24 mai 2015 frumosul municipiu Târgu Secuiesc a fost gazda celui de-al VII-lea Congres Naţional de ins[..]
29.05.2015, 01:20   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter