30.03.2009,  13:48:03 | 0 comentarii | 301 vizualizari
În municipiul condus (încă) de Ile, Preşedintele organizaţiei PSD a devenit Marian Coltescu. Viitorul primar al Vulcanului?
de Gheorghe OLTEANU
Chiar dacă alegătorul de rând n-a prea auzit despre ele, în organizaţia municipală a pesediştilor din Vulcan s-au acumulat tensiuni mari. Neîn­ţelegerile acestea - care, nicidecum, nu pot fi catalogate ca indisciplină de partid - se datorează sco­purilor urmărite de cele două grupuri de interese apărute în organizaţie. Pe de o parte, conducerea - acuzată că n-a pus osul aşa cum trebuie în campania electorală din noiembrie şi că, acum, s-a aservit îngrijorător de mult pedeliştilor lui Gheorghe Ile - şi, pe cealaltă parte, marea masă a pesediştilor de rând care au dus greul campaniei. Dintre care, după aceea, unii au fost pur şi simplu traşi pe linie moartă.
 
Din momentele de început ale conferinţei municipale PSD desfăşurate sâmbătă, 28 martie, în sala de festivităţi a liceului, s-au putut vedea încercările de acum fostului preşedinte Petru Hodor de a farda elegant această stare de fapt. Însă nici cuvintele frumoase din raportul de activitate al domniei sale şi nici discursul presărat cu termeni iliescieni, gen meandrele şi sinergia faptelor - cu care domnul Simion Spiridon a părut că se adresează sateliţilor geostaţionari, iar nu celor din sală (“... determinism politic care nu înseamnă răsturnarea realităţii”) - n-au reuşit să facă un pic mai roză realitatea. Dovada am avut-o un pic mai târziu, când din sală s-a auzit o voce de femeie zicând - reproduc textual - “decât cu trădători, mai bine cu începători”. Doamna în vârstă, despre care am auzit că este în PSD de optseprezece ani, n-a dat nume, n-a arătat pe nimeni cu mâna. Cu toate acestea, era clar la cine face referire.
 
De fapt, după cum mi-am notat, chiar domnul Petru Hodor a spus ceva de genul că, în presă, consilierii PSD nu votează aşa cum ar vrea organizaţia. Perfect adevărat, fiindcă mare parte dintre membrii PSD şi simpatizanţi ai partidului au fost complet derutaţi de rapiditatea cu care reprezentanţii lor în consiliul local s-au pus în slujba intereselor primarului portocaliu şi ale vicesei sale de aceeaşi culoare. Pentru care au votat să fie readusă la putere, deşi era clar - s-a dovedit ulterior - hotărârea nu are temei legal. 
Discursurile anti-Băsescu şi fără cea mai mică notă de simpatie pentru vremelnica alianţă cu PD-L - rostite de senatorul Cosmin Nicula, deputatul Cristian Resmeriţă, Florin Cazacu - preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Sorin Vasilescu - preşe­dintele PSD Lupeni, şi Dănuţ Buhăescu - primarul de la Uricani, invitaţi să participe la conferinţă - au întărit convingerea că mai marii pesedişti vulcăneni nu au procedat tocmai bine alegând calea unei supuneri necondiţionate faţă de aceia care, în toamnă, le erau adversari politici de moarte.
 
Virulenţa din intervenţiile domnilor men­ţionaţi mai că l-a dat gata şi pe Gheorghe Ile, prezent, şi el, ca invitat. Primarul, care doar el ştie cum s-a stăpânit, se făcea că notează, dar, la plecare, numai că n-a explodat de nervi. S-a urcat nervos în maşină, a dat în marşarier şi a lovit un stâlp de lemn care susţinea un cablu electric ce ducea la transformatorul din curtea şcolii. În momentul acela eram la câţiva metri de el, aşa că, normal, m-am uitat să văd dacă i s-a bulit ceva serios la autoturism. Nu era mare lucru, deşi se putea mai bine. Fiindcă - am uitat să vă spun - primarul venise cu maşina lui şi nu cu Nubira primăriei.
 
Frecuşurile şi talpele care se pun în organizaţie au ieşit la iveală şi din cele spuse de domnişoara Adela Petculescu. Care, am aflat ulterior, îl acuză pe domnul Marius Danci că este omul lui Ile şi de tot ce se petrece rău în organizaţie. El este acela, spune d-ra Petculescu, care îl informa greşit pe domnul Petru Hodor despre ce mai e nou la Vulcan, dat fiind că preşedintele PSD stă mai mult pe la Timişoara. Fără s-o mai dea la cotit, domnişoara Petculescu a zis-o pe aia dreaptă: în lista cu organele nou alese nu apare numele niciunei femei din organizaţia municipală PSD Vulcan! Adela Petculescu, care-a depus muncă şi mult suflet în toate campaniile electorale ale PSD, s-a simţit nedreptăţită că numele ei nu figurează printre cele ale delegaţilor la conferinţa judeţeană. “Meritam şi eu să merg ca delegat”, a zis ea, după care s-a aşezat. Ştiţi ceva? N-am văzut şi n-am auzit pe nimeni din prezidiu cerându-şi scuze pentru asta. Cel care a intervenit şi a rezolvat elegant situaţia jenantă apărută a fost Florin Cazacu. Dumnealui i-a cedat un loc şi a invitat-o pe domnişoara Petculescu să facă parte din delegaţia pesediştilor din Deva.
 
Nu era şi nici măcar nu s-a făcut un mister în jurul persoanei care urma să preia frâiele puterii pesediste din mâinile domnului Petru Hodor. Pe care acesta, nemaicandidând, le-a cedat de bunăvoie. Pentru domnul Marian Coltescu au votat 78 de delegaţi la conferinţă din cei 95 prezenţi în sală. Om de afaceri mai mult decât prosper, domnul Marian Coltescu ştie că s-a înhămat la o treabă care-i va solicita multă muncă şi efort psihic deosebit. Plus dinspre partea financiară, de care nu trebuie să-l plângem noi. Să privim, însă, şi partea frumoasă a rocadei de putere. N-ar mai mira pe nimei dacă, peste trei ani, domnul Marian Coltescu, în prezent consilier PSD, va apărea pe firmamentul alegerilor locale în calitate de candidat la funcţia de primar. Numai că trebuie să înţeleagă de pe acum un lucru foarte important: ca să ajungi primar nu-ţi trebuie doar bani. Mai mult decât aceştia, ai nevoie de susţinerea sinceră şi necondiţionată a alegătorilor. Pe care nu o poţi cumpăra, ci trebuie să te străduieşti s-o obţii. Or, calea sigură prin care dumnealui poate să ajungă la sufletul celor cărora le va cere votul este să nu pună botul la maşinaţiunile lui Gheorghe Ile, să nu-l slugărească şi, să nu uite nicicând, să-i reprezinte cu demnitate pe vulcăneni în consiliul local. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter