02.04.2009,  12:42:41 | 0 comentarii | 843 vizualizari
ZAMFIRA, FIICA LUI MOISE VOIEVOD, A DOUA CTITORĂ A MĂNĂSTIRII PRISLOP (X)
de Ziarul Vaii Jiului
- Mircea-voievod, majestate, nu este un om cu frica lui Dumnezeu. E crud, ucide până şi femeile jupânilor şi copiii lor, spânzurându-i cu capul în jos. Voievodul Mircea e un om şiret, în cuvântul căruia nu te poţi încrede. De unde ştiţi că nu se va împăca cu cele câteva cetăţi din Ardeal, ca să dea sprijin lui Ferdinand? 
- Aşa este. Ai dreptate. Mircea-voievod cu doamna lui sunt oameni care-mi pot aduce nelinişte în orice clipă.  Bine-ai făcut că ai venit să mi te spovedeşti, ca să ştiu cum să te apăr la nevoie. Dar nu trebuie să ştie şi altcineva de cele ce
mi-ai vorbit. Rămâne taină între noi. Iar pribegilor să le spui din parte-mi că le-ai câştigat cauza. 
Fiica lui Moise-voievod plecă de la regină mulţumită de ceea ce dobândise. Se despărţise destul de prietenos de Isabella. 
Primăvara începuse să-şi arate puterea ei generatoare. Pământul, umed de zăpada topită în mare parte, începea să dea rod pe ici-acolo, umbrind vâlcelele cu crâmpeie de verdeaţă şi primele flori ale anului. Vizita făcută la palatul reginei Isabella îi prilejui Zamfirei întâlnirea cu mulţi demnitari printre care şi Mihaly Csaky care se trăgea dintr-o familie de români. 
Înainte de a pleca Zamfira, Mihaly Csaky se simţi dator să-i mai spună între patru ochi să fie prevăzătoare iar pribegii pot să se ducă sus în Maramureş, unde sunt bine ascunşi de românii de acolo şi sunt mai greu de găsit, cel puţin până mai trece furia domnului muntean, că alt chip nu avem decât să-i dăm pe mâna ceauşilor. Le faci şi lor un bine, iar domnia ta vei putea da libertatea să scotocească oricine castelul. Mai mult de atât nu-ţi pot spune. Sunt în joc interese de stat.
A doua zi dimineaţă, Zamfira era pe drum către castelul Stremţ. Purta în suflet o grea povară. Cum să le spună boierilor că se află în grea primejdie rămânând în castel? Înţelesese de la cancelar că ar fi dat unele dispoziţii secrete judecătorilor din nordul Ardealului ca să-i primească cum vor putea mai bine, ascunzându-i între iobagii români. Totuşi, nu se îndura să-i pornească din nou la drum, deşi îşi făcea unele planuri cum să-i apro­vizioneze cu toate cele de trebuinţă traiului măcar pentru vreo trei-patru luni. Se simţi înfrigurată şi se strânse în pătura ce-o acoperea. 
Când coborî din castel, chipul său era liniştit. Intră în camera sa cu gândul să nu iasă din ea decât a doua zi. Dorea să se odihnească şi mai ales să se reculeagă; să-şi pună gândurile în ordine şi să se hotărască asupra celor ce avea să le spună jupânilor. 
Zamfira se hotărî să le împrumute învoirea dată slujitorilor săi să meargă în libertate pe unde-or voi, după merinde sau alte asemenea lucruri trebuincioase castelului. Nimeni nu are voie dintre sluj­başii domneşti să le cerceteze carele. Îi sfătui să stea ascunşi până vor ieşi din zona primejdioasă a câmpiei ardelene. 
(va urma)
Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu
În regatul Ungariei, supus sultanului, treburile statului se perindară una după alta cu vremelnicia şi tulburarea lor obişnuită. Isabella, când mai bine, când mai rău cu sănătatea, îşi prelungea existenţa pe pământul cu droguri din plantele doctorilor Blandanta şi Bonta. Şi zilele de petreceri se amestecau cu cele de post şi rugăciune, făcute în ţară pentru prelungirea vieţii de zi cu zi. Actele statului începură să fie semnate de Ion Sigismund şi consilierii săi. Spre sfârşitul verii anului 1559, regina Isabella căzu din nou bolnavă. Nenumăratele slujbe religioase care răsunară sub bolţile bisericilor catolice şi în templele reformaţilor pentru însănătoşirea ei nu o mai salvară şi pe 15 septembrie se sfârşi regina. Ion Sigismund ajunse deci stăpânul Ardealului şi dădu numaidecât o circulară, prin care asigura pe vecini că va trăi în pace şi bună înţelegere cu dânşii. 
În Ţara Românească muri şi cumnatul Mircea-voievod şi în locul său fu numit cu firman de domnie fiul său, Petru în vârstă de doisprezece ani.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter