03.04.2009,  16:21:50 | 0 comentarii | 222 vizualizari
Ce-au donat şi ce-au ajuns... Obrazul politic cu cheltuială se ţine (I)
de Ziarul Vaii Jiului
Cotidianul nostru dezvăluie, înce­pând de astăzi, cât costă accesul la gustul puterii. Pentru că, pe lângă beneficii, puterea înseamnă şi cheltuieli. Pentru a ajunge în funcţii cheie, politicienii au contribuit şi contribuie legal cu bani la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. La aceste sume li se adaugă şi cele obţinute prin donaţii ale unor societăţi comerciale. Această primă parte a materialului, publicată în ediţia de astăzi a cotidianului nostru, se referă doar la sumele colectate de către Partidul Democrat-Liberal (PD-L). Urmează ca, în următoarele două episoade, pe care le vom publica zilele următoare, să ne referim la sumele provenite din finanţările private pentru PNL şi PSD. (Cătălin DOCEA)
 
Lista hunedorenilor care au făcut donaţii pentru PD-L este deschisă de parlamentarul Viorel Arion, acesta contribuind la bugetul partidului cu 8.612 de lei (la 24.02.2008),  câte 200 de lei (la 19.03, 22.04, 02.07 şi 20.10.2008), perdantul Gheorghe Barbu (actualmente secretar general al Camerei Deputaţilor) cu 7.000 de lei (la 05.06.2008), 1.200 de lei (la 22.09.2008), 9.172 (la 23.09.2008), 10.600 de lei (07.10.2008). Cristian Grigoraş, consilier judeţean PD-L, a cotribuit, la 29.10.2008, cu 7.605 de lei. Mihai Gorcea, consilier PD-L la Brad, a donat 7.556 de lei, la 06.05.2008. 
 
Lista continuă cu...
...Silvia Ghenea, candidat la CJ Hunedoara, cu 7.500 de lei, Dorin Gligor (actualmente subprefect) – 9.223 de lei (la 16.09.2008) şi 8.308 de lei (la 13.12.2008), Marius Constantinescu (consilier judeţean) – 8.160 de lei (la 17.11.2008) şi 300 de lei (la 09.05.2008), Romi Carmazan, candidat la CJ Hunedoara, cu 7.964 de lei, Nicolae Ioan Chirilă (consilier judeţean) – 7.809 de lei, Ioel Samuel Vereş (consilier judeţean) – 7.500 de lei, Monica Iacob-Ridzi (ministrul Tineretului şi Sportului) – 5.392 de lei, Daniela Mariş (consilier judeţean) – 8.365 de lei, Ilie Pârvan (consilier judeţean) – 8.220 de lei, Alina State (preşedinte al CA la Avis 3000 Mintia SA) – 7.500 de lei, Petronela Şodolescu (consilier judeţean) – 8.276 de lei, Dorin Păran (fost vicepreşe­dinte CJ Hunedoara) – 9.686 de lei, Sorin Silaghi – 12.500 de lei, omul de afaceri devean Marius Vancu – 5.000 de lei, consilierul local Valeriu Butulescu – 5.000 de lei, Florin Mârza – consilier local şi membru CA la Transelectrica – 5.000 de lei şi Ovidiu Munteanu – consilier local la Petroşani – 5.000 de lei (la 18.04.2008) şi, respectiv, 11.900 de lei (la 29.12.2009).
 
Strict la nivelul
municipiului Petroşani,...
...au mai fost colectate donaţii de la primarul Tiberiu Iacob-Ridzi – 2.500 de lei (08.10.2008), 5.000 de lei (11.11.2008) şi 10.000 de lei (18.12.2008), Izabela Kroutil – consilier local – 5.000 de lei, Viorica Macavei – câte 2.500 de lei (02.05 şi 15.05.2008), Sorin Ridzi – cumnatul primarului şi fratele doamnei ministru – 15.000 de lei.
 
Pe lista donatorilor din judeţul Hunedoara...
...s-au mai aflat şi patru societăţi comerciale, respectiv Cilindrul SA Călan – 5.000 de lei, Elcompet SRL Petroşani – 10.000 de lei, Electroutil Aliser SRL Petroşani – 10.000 de lei şi SC Manufacturing Deva – 6.000 de lei. Aşa cum am arătat, urmează ca, în următoarele două episoade, pe care le vom publica zilele următoare, să ne referim la sumele provenite din finanţările private pentru PNL şi PSD.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter