10.07.2014,  21:04:30 | 1 comentariu | 1398 vizualizari
După ce UE şi guvernul au aprobat finanţarea, / Primarul Ilie Păducel dă verde la lucrările de la ambulatoriu
de Corneliu BRAN
Lucrările la ambulatoriul din Petrila vor demara în curând. De la bugetul local contribuţia pentru acest proiect european va fi de 5%. Mai multe am aflat de la primarul Petrilei.
 
„Vreau să informez cetăţenii din oraşul Petrila că împreună am stabilit şi le-am promis, cu aproximativ trei ani de zile în urmă că, pe lângă faptul că ne vom zbate pentru redeschiderea măcar a unei secţii la spitalul din localitatea noastră, vom acţiona şi în vederea modernizării şi dotării ambulatoriului de specialitate. Dacă în acest moment există o secţie funcţională de spital, care aparţine de S.U.P., vreau să-i informez cu satisfacţie pe toţi cetăţenii noştri că s-a aprobat finanţarea reabilitării, modernizării şi dotării ambulatoriului din Petrila. Prin urmare, am dat ordinul de începere a lucrărilor la acest obiectiv. În perioada următoare ne vom ocupa de efectuarea lucrărilor, le vom urmări atent, astfel încât ele să fie de calitate şi conform proiectului. Înainte de finalizarea lucrărilor, vom organiza licitaţie pentru tot ce înseamnă aparatură medicală din aceste cabinete. Vreau să asigur pe toată lumea că într-un timp relativ scurt Petrila va avea un ambulatoriu modern, bine echipat şi cu medici specialişti care să asigure funcţionarea la cele mai bune standarde ale cabinetelor medicale”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 GiCA COntra 15.07.2014,  08:53:14
Inca o "lucrare" scumpa facuta la calitate "ieftina". Renumita societate din domeniul constructiilor care a mai "executat" si alte numeroase lucrari pe bani publici - rezultatele se vad vis-s-vis de defuncta GEROM SA- a mai prins un contract benefic. Firmele de pariuri vor introduce un nou pariu: Pariu cu viata - cat credeti ca va rezista lucrarea ce va fi executata! cote pariuri 2ani - cota 1.2 ; 5ani - cota 1.4 ; 7ani - cota 12 ; peste 7 ani - cota 20.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Când spunem secţii, vorbim doar de două, de interne şi paleativă. Iată că, după 29.04.2013, 22:26   |    12 comentarii

L-am abordat pe primarul Ilie Păducel, pentru a ne oferi informaţii despre situaţia spitalului de la P[..]

19.02.2013, 21:29   |    2 comentarii
  • Până luni, dr. Pârcioagă, inspector principal, va prezenta un raport ministrului05.02.2013, 22:38   |    2 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter