03.11.2011,  10:40:21 | 0 comentarii | 567 vizualizari
Constatare la zi: / Acum, la telegondola din Vulcan chiar ai ce să vezi
de Gheorghe OLTEANU

De ceva vreme, meşterul Gheorghe Savin are mai mult de umblat. Ba e jos în staţia de pornire a telegondolei, ba îi este neapărat necesară prezenţa pe traseu, în fiecare loc pe care deja se betonează stâlpii sau la staţia de întoarcere a telegondolei. Staţia superioară, cum îi spune în proiect, aflată la cinci sute de metri de Cabana Pasul Vâlcan.

 

Era, aşadar, firesc ca, ieri,

pe meşter să-l întâlnesc la volanului unui ARO 10. Pe care firma i l-a dat ca să urce şi să coboare muntele. Aşa că îmi las “Sportul” într-o curbă şi urc lângă el. “Uite, aici e stâlpul patru, îmi arată meşterul. Azi l-am betonat”. Mai urcăm un pic şi ajungem la locul pe care se va ridica al cincilea stâlp. Care va fi cam la o sută de metri mai jos de Crucea lui Bogdan. Pentru moment, ceea ce se poate vedea aici e o groapă mare de tot. Din care se ridică structura de beton lungă de 5,90 m şi lată de 3 m, pe care va fi montat stâlpul. “O să aibă cinci metri înălţime”, parcă-mi ghiceşte nea Savin următoarea întrebare.

Toată treaba la un astfel

de stâlp o fac patru băieţi, constituiţi în echipa de dulgheri. Sorin Popovici, Eugen Boiciuc, Iulian Smeada şi Remus Vagiuc sunt numele lor. Ce-i nemulţumeşte e ploaia care, în utimul timp, i-a cam ţinut din lucru, şi naveta pe care-o fac zilnic din Petroşani. Numai că ultima problemă se va rezolva în curând. Fiindcă meşterul a pus să li se caute gazdă în Vulcan. Cam de două apartamente ar avea nevoie băieţii, fiindcă mai sunt şi alţi constructori de aici în situaţia lor. “Dacă ne ajută Dumnezeu, marţi turnăm betonul şi la (stâlpul – n.r.) ăsta”, zice meşterul înainte să urcăm în ARO.

Pe drum în jos,

ne întâlnim cu un gipan cu număr de Sibiu. Opreşte, oprim şi noi. Din autoturism coboară doi inşi. Celălalt, nu şoferul, îi spune meşterului că-i de la gaze. Maistrul Savin ştia care-i problema, pentru că el îi chemase. Conducta de gaz metan subtraversează drumul de acces de la cabană la staţia superioară. Aia de întoarcere a telegondolei. Sibianul îi spune meşterului că a fost şi la primărie şi că va fi nevoie de nu ştiu ce proiect. Dar să nu dureze, se arată îngrijorat nea Savin. Nu vă faceţi probleme, merge repede! îl asigură omul de la gaze. După care salut, salut, mai vorbim, eu deocamdată merg sus, în munte, să fac nişte poze acolo!

Ne suim din nou

în româneasca de teren şi ajungem aproape de staţia de pornire a telegondolei. Asta e gata, îl aud spunând pe meşter. E deja montată. Montajul merge repede de tot. L-au terminat într-o săptămână cei de la Leitner şi de la Quasar. “După cum vezi sunt gata şi cei doi piloni în staţie. Primul e la doi metri de staţie, iar al doilea la o distanţă de şapte metri de la primul”. Al treilea, la care fusesem înainte să-l întâlnesc pe nea Savin, se află la 180 de metri faţă de al doilea. Pilonul acesta este structura aceea de beton, a cărui fundaţie se găseşte la cinci metri adâncime, pe care se vor monta stâlpii. Care, aşa cum i-am văzut depozitaţi mai jos, sunt nişte tuburi argintii de dimensiuni imense. Aşa, ca o curiozitate, cel mai înalt dintre piloni va avea o înălţime de 25 de metri!

Lui nea Savin îi sună telefonul.

De fapt îi suna nu mai ştiu a câtea oară de când eram cu el. Trebuie să cobor repede, zice el. E nevoie de toate actele din mai ca să ajungă la Cluj, să poată ăia de acolo să facă sfârşitul de lună. “Să vii înapoi, peste vreo două săptămâni, atunci o să mai ai ce să vezi!”. Normal că voi veni. Pentru că, din câte mi-am dat seama şi mi-a mai spus şi meşterul, nu prea sunt alţi reporteri care să fi fost pe acolo. Chiar că-mi pare bine că, şi din punctul ăsta de vedere, ZVJ-ul este fruntea!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter