29.10.2011,  15:28:48 | 0 comentarii | 598 vizualizari
Din iunie, / Bani pentru barajul Valea de Peşti
de Ziarul Vaii Jiului

De mai bine de 5 ani se tot vorbeşte de necesitatea lucrărilor de reparaţii la barajul Valea de Peşti, însă în fiecare an Apele Române au găsit alte priorităţi atunci când a venit vorba de acordarea de fonduri. Anul acesta, reprezentanţii din Valea Jiului ai acestei instituţii susţin că obiectivul va beneficia de finanţare.

 

„Administraţia Apelor Române are o veste bună pentru noi, cei din Valea Jiului. Este vorba de un proiect care este şi pe ordinea de zi a priorităţilor. Avem speranţa că până în luna iunie a acestui an se va semna contractul de lucrări pentru acumularea de la Valea de Peşti, şi astfel să ne apucăm de reparaţii capitale”, a declarat Sorin Corici, director S.H.I. Petroşani Apele Române.

Efectuarea unor reparaţii minime, măcar în casa vanelor din baraj, a devenit o problemă ce ţine de  siguranţă, de aceea acest proiect este o prioritate. „Avem nevoie de reparaţii, în special în casa vanelor, pentru că orice baraj, şi implicit şi acesta, trebuie să fie în siguranţă”, a mai spus Corici.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter