20.07.2014,  21:09:25 | 9 comentarii | 1155 vizualizari
La competiţia şahistă „Trofeul Cetăţii” din Deva, / Aproape jumătate din numărul copiilor participanţi a fost din Vulcan
de Gheorghe OLTEANU
Pe parcursul întregii săptămâni care a trecut, la Deva s-a desfăşurat tradiţionalul concurs de şah „Trofeul Cetăţii”, ajuns la a douăzeci şi şasea ediţie. Dacă, pentru seniori, întrecerea şahistă a ţinut de luni până duminică, copiii au avut la dispoziţie ziua de miercuri, 16 iulie, pentru a se întrece în jocul minţii.
 
În total, 58
de copii din Ploieşti, Reşiţa, Arad, Petroşani, Vulcan, dar şi din alte oraşe ale ţării, au participat la competiţie. Dintre aceştia, aproape o jumătate – aspect de reţinut, deoarece pe marginea lui voi face, la urmă de tot, un scurt comentariu – 21 de copii au fost din Vulcan. Ioan Dorel Şchiopu, preşedintele secţiei de şah de la CS Vulcan, cel care i-a însoţit pe aceşti copii, a avut grijă ca, pe lângă concurs, cei pe care-i pregăteşte să vadă şi altceva în afară pieselor de şah.
 
Înainte ca să
vorbesc despre asta, aş vrea să spun despre rezultatele micilor şahişti vulcăneni. Copiii au intrat în concurs la ora 9.30 şi au încheiat partidele la trei şi jumătate după amiaza. La fete, cele din Vulcan au dominat întrecerea, astfel că, la final, primele trei locuri le-au revenit lor: Georgiana Secrieru - locul I, Oana Magdalena Şchiopu - locul al II-lea, şi Andreea Fieraru - locul al III-lea. Aris Mario Ancuţa a ieşit pe locul al II-lea la băieţi 8 ani, la acelaşi număr de puncte (5) ca şi învingătorul din Cugir, dar departajat prin coeficientul Bucholz. Tot la băieţi, dar la categoria 10 ani, Alexandru Maidik a terminat pe locul al treilea. Câştigătorii au primit medaliile care li se cuvin, dar, lucru înţelept, organizatorii i-au răsplătit cu medalii de participare pe toţi copiii concurenţi.
 
După concurs,
Ioan Dorel Şchiopu i-a dus pe copii să viziteze Cetatea Devei. Până pe deal au urcat cu gondola, mijloc de transport care, pentru mulţi dintre ei, nu mai e noutate, din moment ce aşa ceva, şi încă mai mare, funcţionează şi la Vulcan. Le-a plăcut cum arată văzut de sus municipiul reşedinţă de judeţ, dar, mai ales, s-au mirat cum de locuitorii de atunci ai cetăţii au putut convieţui cu viperele, despre care ei au auzit c-ar mişuna pe aici. Deşi, la Castelul Corvineştilor din Hunedoara, al doilea obiectiv vizitat, însoţitorul lor le-a ţinut o adevărată lecţie de istorie, de cum au ajuns aici cei mai măricei au fost nerăbdători să ajungă în… camera de tortură! Numai că, uimire, puştii au rămas cam dezamăgiţi de cele văzute. Asta, fiindcă, l-au lămurit ei pe Ioan Dorel Şchiopu, scenele de tortură pe care ei le-au văzut în desenele animate le întrec cu mult în groază pe cele care au avut loc, cu sute de ani în urmă, în beciurile castelului hunedorean. Fetiţele, în schimb, au fost fascinate ascultând legendei fântânii.
 
Acum, permiteţi-mi
să mă desfăşor puţin pe marginea unor afirmaţii răutăcioase cu care, am observat, revine şi pe care le face aceeaşi şi aceeaşi persoană. La Vulcan, ca şi în privinţa celorlalte sporturi, primăria şi consiliul local, prin clubul sportiv din localitate, finanţează şi vizează dezvoltarea sportului de masă. În privinţa activităţii şahiste, fiindcă în direcţia asta se tot bate, politica este aceea a atragerii a cât mai multor copii din Vulcan şi din vale la practicarea acestui sport. A spune că se investesc bani în copii care nu ştiu nici să aşeze sau să mişte piesele de şah constituie o jignire adusă la adresa părinţilor ai căror copii – foarte mulţi, de altfel – au fost atraşi şi învăţă din plăcere acest joc. Nimeni nu s-a născut învăţat în niciun alt domeniu, aşa că este firesc ca, la început, să apară unele probleme. Participarea chiar cu 75 de copii la competiţii organizate trimestrial constituie confirmarea clară că, la Vulcan, această strategie a fost bine aleasă şi deja dă rezultate. Este, cred, o lipsă crasă de eleganţă să-i jigneşti pe copiii care se pun pentru prima oară în faţa  tablei de şah. În acest caz nu-i loveşti doar pe ei, ci, mai ales, pe părinţii lor! Orice fel de jigniri s-ar mai profera în acest sens, trebuie înţeles că, la Vulcan. şahul a fost şi va rămâne deschis tuturor copiilor. Spunând asta, daţi-mi voie să mai adaug ceva. Cu puţin timp în urmă, o doamnă, mama unui copil care vine la şah, s-a apropiat de Ioan Dorel Şchiopu şi i-a spus: „Ştii de ce copiii ţin aşa de mult la dumneata? Îţi zic eu. Pentru că, în primul rând, dumneata eşti om cu ei, iar doar mai apoi antrenor!”. Mai e ceva de adăugat?
 
N.R. La „Trofeul Cetăţii” au participat şi şahiştii legitimaţi la CSM Jiul Petroşani, antrenaţi de Gheorghe Şcurhan, cel ma bine clasat dintre petroşeneni a fost Mihai-Andrei Maschio.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (9 )

#1 Secrieru Livia21.07.2014,  08:41:30
Cine v-a pus la dispozitie datele referitoare la acest concurs a uitat(intentionat tin sa cred)sa mentioneze rezultatul cel mai bun din Valea Jiului: Andrei Secrieru care a ocupat locul 4 in clasamentul general la diferenta de 0,5 puncte de locul 1. In acelasi clasament general, Georgiana Secrieru a ocupat locul 8, Ancuta Aris locul 9, Oana Schiopu locul 10, iar Alexandru Maidik locul 16. Poate imi explicati si mie domnule Olteanu, de ce domnul Schiopu nu este macar om cu el, ca antrenor oricum nu poate sa-i fie! Sau sfatuiti-ma ce sa-i raspund copilului cand ma intreaba Mami, de mine de ce nu scrie nimic?
#2 Dorel Şchiopu21.07.2014,  12:17:09
Stimată doamnă, Rezultatul lui Andrei, chiar fiind primul clasat din Valea Jiului, se află sub aşteptările celor care îl cunosc. Sunt convins, chiar şi sub aşteptările dvs. El a pornit în acest concurs favorit nr. 1 şi a terminat pe locul 4. Eu am considerat că a fost un eşec. Sigur, nu o nenorocire. Orice sportiv se poate afla într-o zi mai proastă. Dar, tot o diferenţă de 0,5 puncte există şi între Andrei Secrieru (11 ani, 5,5 puncte - locul 4) şi Ancuţa Aris Mario (8 ani, 5 puncte – locul 9 în clasamentul general şi locul 2 în clasamentul celor de 8 ani). Mario fiind unul dintre cei care abia ştiu să mute piesele pe la turneele noastre locale. Acestea sunt motivele care m-au determinat să nu fac nici o referire la rezultatul obţinut de Andrei. Din câte văd, aţi avut altă opţiune. V-o respect. Vă asigur (încă o dată) că nu am nici un fel de resentiment faţă de acest copil deosebit. Dacă are totuşi duşmani, aceştia nu sunt de la CS Vulcan. Sunt zeci de iniţiative ale mele şi zeci de acţiuni ale clubului care demonstrează acest fapt.
#3 Secrieru Livia21.07.2014,  19:00:43
Sa inteleg ca e un esec faptul ca a fost primul clasat din Valea Jiului? Cum nu aveti domnule Schiopu nici un resentiment fata de acest copil? Cum? Cand la Campionatele Nationale de anul acesta nici macar nu l-ati selectionat sa participe? A iesit vicecampion la blitz. A auzit Andrei vreun cuvant de lauda din partea dumneavoastra? Pe de alta parte, sunt satula de analizele pe care le faceti la adresa acestui copil in asa fel incat sa-l denigrati. Il comparati la acest turneu cu Mario (ale carui rezultate nu le-am contestat niciodata, dimpotriva mamei si bunicului le-am spus ca acest copil e talentat) care din 7 runde, 6 le-a jucat cu adversari de 1001. Andrei a avut un singur adversar de 1001 si a terminat turneul neinvins cu 4 victorii si trei remize, dintre care una cu ocupantul locului 1. Asta in conditiile in care, in ziua respectiva a jucat 8 ore sah, participand si la runda de dupa masa a turneului de seniori...Nu vi se pare ca va bateti joc de munca acestui copil? Profit de aceasta ocazie sa-mi cer scuze fata de copiii si parintii care s-au simtit jigniti de o remarca care a fost interpretata in mod eronat. In calitate de profesor de matematica, va recomand sa va duceti copiii la sah, mai ales daca acestora le place. Sahul dezvolta gandirea, imbunatateste concentrarea, promoveaza imaginatia si creativitatea, dezvolta aptitudinile matematice! Cred insa ca, in cadrul unei sectii de sah, inaintea participarii la un turneu, e necesara o ierarhizare a acestor copii si o selectie a celor care merita sa participe. Va amintiti domnule Ioan Dorel Schiopu, Campionatele Nationale din 2011 cand pe Georgiana n-ati vrut s-o luati si ati organizat un turneu de selectie?
#4 Dorel Șchiopu21.07.2014,  23:27:08
Îmi asum vina de a nu înțelege că v-ați schimbat sistemul de referințe. Eu am încetat de mult să-l compar pe Andrei cu copiii de la CS Vulcan sau din Valea Jiului. Dacă disputa are drept obiect faptul că Andrei este cel mai bun junior din Valea Jiului, vă liniștesc: nu știu pe nimeni să-i conteste această supremație. La analiza care vă displace m-ați obligat dvs. Eu tocmai am vrut s-o evit. În altă ordine de idei, cred că a înțeles toată lumea că, în viziunea dvs., la Secția de Șah a C.S. Vulcan nu s-a întâmplat și nu se poate întâmpla absolut nimic bun în afara susținerii fraților Secrieru. Vă invit doar să respectați un elementar fir logic: nu se poate să reclamați necesitatea unei ierarhizări și în propoziția următoare să-mi reproșați tocmai organizarea unui turneu de selecție.
#5 Dorel Șchiopu21.07.2014,  23:32:21
P.S.: Din titlul unui articol anterior am înțeles că expresia “… preşedintele secţiei de şah, Ioan Dorel Şchiopu, învârte banii secţiei după bunul plac pentru aşa zise turnee locale, unde aduce toţi copiii care ştiu să mute piesele…” aparține soțului dvs. Nu m-a afectat prea mult. Apă de ploaie față de amenințările cu DNA-ul făcute la fiecare sponsorizare obținută de mine pentru Andrei din surse din afara clubului. Din comentariul anterior înțeleg că “acuzația” vă aparține. Și nu mai fac nici un efort să-mi ascund un sentiment de profundă dezamăgire. Încerc chiar o promisiune: nici măcar nu o să mă mai cert cu dumneavoastră.
#6 SECRIERU LIVIA22.07.2014,  00:37:52
Nu mi-am schimbat sistemul de referinte, domnule! Dumneata ti l-ai schimbat! Nu ai nici un drept sa marginalizezi rezultatele unui copil doar ca sa-ti arati muschii in fata lumii! Raspundeti-i unui copil de 11 ani. De ce il dati la o parte? De ce nu recunoasteti ca in momentul in care s-a pus problema participarii la Campionatele Nationale, pe el nu l-ati trecut pe lista, desi cu ceva timp in urma fusese selectat in lotul national? De ce au existat turnee la care noi am mers pe banii nostri, iar altii pe banii clubului?
#7 ana22.07.2014,  12:12:56
Stimata doamna, afirmati ca se marginalizeaza rezultatele UNUI copil! da, pt. ca sunt inca 5 copii de 8-9 ani, care au rezultate ff bune si care promit mult in viitor. Ce vor face acestia la 12 ani? Si da, are cu ce sa-si arate muschii dl. antrenor!!! Si acesti copii au drepturi egale legal in tara aceasta!Dumneata marginalizezi rezultatele a catorva zeci de copii, in defavoarea unuia!
#8 Secrieru Livia22.07.2014,  22:34:42
Se pare ca nu sunteti in tema, stimata doamna Ana! ( cel putin ultima propozitie din comentariul dumneavoastra chiar nu am inteles-o). In primul rand copilul meu are 11 ani neimpliniti, iar in al doilea rand sa inteleg ca, omitandu-se intentionat rezultatele lui la acest turneu, s-a incercat propusarea celor 5 copii despre care vorbiti? Unde este egalitatea in drepturi a copiilor pentru care militati? Pe de alta parte rezultatele ff bune se vad la Campionatele Nationale, stimata doamna! Si-ntradevar anul acesta au fost trei medalii, dintre care una a fiului meu, iar meritele pentru celelalte doua, stiti foarte bine ca, nu sunt ale celui pe care-l sustineti! Nu vreau sa intru in polemica cu dumneavoastra si cu nici unul dintre parinti. Va respect si va apreciez din tot sufletul daca v-ati propus sa faceti performanta. In ziua de astazi e un lucru greu... Aveti nevoie de multa rabdare, multi bani, multa munca din partea copilului si nu in ultimul rand de un antrenor. Antrenorul de sah este absolvent dupa doi ani de cursuri la Scoala Nationala de Antrenori din Bucuresti. Clubul nu are antrenor. Domnul Schiopu este instructor de sah si poate sa-i invete principiile de baza ale sahului, dar nu-i poate conduce spre performanta, in cazul in care nu stiti. Va pot pune la dispozitie instiintarea pe care care am primit-o de la dumnealui in care recunoaste ca nu imi poate antrena copilul. Ca fapt divers, ultima participare a dumnealui la un turneu de sah, daca nu ma insel, a fost in septembrie 2012, unde ultima runda a jucat-o cu fiul meu, pe atunci de varsta copilului dumneavoastra. Interesati-va de rezultat!!! Ma adresez in final domnului Olteanu cu multumirea ca mi-a permis sa fac comentarii la articol si cu mentiunea ca, banuiesc ca nu este vina dumnealui pentru nedreptatea facuta fiului meu.
#9 Ana 23.07.2014,  12:02:34
Stimata doamna multumesc pt. gandurile dumneavoastra. Si da, aveti dreptate, nu este vine nimanui poate al sistemului din Romania. Si noi, alti parinti cu banii nostri ducem copii la concursuri,nu sunt sustinuti de nimeni. Dorinta mea a fost sa va fac sa intelegeti ca mai sunt copii buni la centrul din Vulcan, si nu este corect sa nu li se acorde si lor o sansa. Dar pana una alta ,orice vi s-ar spune, veti avea ceva de obiectat. Deci muult suces in continuare, si numai bine.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
În perioada 3-7 octombrie 2015, municipiul Petroşani va găzdui Campionatul Naţional Masculin pe echipe Divizia B[..]
14.09.2015, 21:15   |    0 comentarii
La Eforie Nord s-a desfăşurat ediţia a 28-a a Turneului Internaţional de Şah „Memorialul Gheorghe Cristian”.06.09.2015, 21:55   |    1 comentarii
Începând cu ediţia din acest an, tradiţionala competiţie „Open Şah Petroşani” capătă caracter inter[..]
21.08.2015, 00:00   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter