21.07.2014,  20:38:19 | 0 comentarii | 668 vizualizari
Mai bine mai târziu decât nciodată / Aleşii locali şi-au adus aminte de ea abia la medalia 49
de Corneliu BRAN
La ultima şedinţă de consiliu local, consilierii petroşeneni au aprobat acordarea sumei de 2.000 lei gimnastei de aerobică Bianca Becze.
 
În cei 17 ani de carieră, sportiva petroşeneancă a obţinut la diverse competiţii naţionale şi internaţionale nu mai puţin de 49 de premii! Ceea ce înseamnă tot atâtea medalii de aur sau tot atâtea ridicări pe podium pe treapta cea mai înaltă. Se pare însă că nu de puţine ori Bianca a fost uitată de mai marii urbei. N-am văzut vreodată ca cei din consiliu local să adreseze vreo mulţumire publică acestei sportive minunate. N-am văzut ca într-un cadru festiv să participe la acţiuni importante la primărie. Personal, ţin minte că s-au adus de pe alte meleaguri sportivi, fiind prezentaţi la câteva acţiuni ca fiind unici în ţară şi în lume, fapt perfect adevărat, dar uitându-se că şi la Petroşani avem, de exemplu, o sportivă care scrie istorie pentru gimnastica aerobică, sau că, la Petrila, avem o şahistă de excepţie care, la fel, scrie istorie în şahul feminin românesc, ori, tot la Petrila, o fată care rescrie şi ea istoria gimnasticii româneşti. Trebuia ca Bianca noastră să câştige 3 (TREI) medalii de aur pentru România la Campionatul Mondial de Gimnastică Aerobică din Mexic ca să ajungă şi ea să fie văzută de unii sau de alţii de pe plan local, vorba aceea: „Nimeni nu-i profet în satul lui”… 
Probabil pentru sportivă şi pentru noi toţi era suficient ca municipalitatea să-şi aducă aminte de sportivă măcar din 10 în 10 competiţii câştigate (sau chiar din 3 în 3 într-o ţară normală). Este, totuşi, bine că, după ce în presa locală s-a scris de această sportivă, aleşii locali au dres busuiocul. Să sperăm că, de-acum înainte, administraţia locală va recupera timpul pierdut şi o vor mai premia pe această sportivă. Nu de alta, dar există destule nulităţi premiate, în timp ce un tânăr care-şi jertfeşte copilăria şi adolescenţa pe saltea sau pe terenul de sport, aducând performanţe unice lui şi urbei, este câteodată uitat sau pus la index, undeva în coada premierilor…


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Bianca Becze şi Dacian Barna, sportivi care s-au lansat în gimnastica aerobică de performanţă la CSŞ Petroşani, se afl[..]
08.12.2014, 20:21   |    0 comentarii
Gimnastele Bianca Becze şi Andreea Bogati, care au început performanţa la CSŞ Petroşani şi CNS CSŞ „Cetate&rdquo[..]
01.07.2014, 21:24   |    0 comentarii
Gimnastele Bianca Becze (ex CSŞ Petroşani) şi Andreea Bogati (ex CNS „Cetate” Deva) au contribuit substanţial la p[..]
15.04.2014, 21:13   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter