21.07.2014,  20:50:24 | 0 comentarii | 916 vizualizari
În satul Rişculiţa / 72 de gospodării inundate
de Mihaela PETROŞAN

La sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei ploi torenţiale, peste 70 de gospodării din satul Rişculiţa, comuna Baia de Criş, au fost inundate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în urma ploii torenţiale s-au produs scurgeri importante de pe versanţi cu antrenarea de material aluvionar, care au generat o viitură pe Valea Rustiului, în satul Rişculiţa.
„În urma revărsării pârâului a rezultat afectarea a 72 de gospodării, cu inundarea subsolurilor, fântânilor, curţilor şi grădinilor, precum şi inundarea a 15 hectare de teren arabil. Nicio locuinţă nu a fost inundată în urma fenomenelor meteo periculoase. În plus, au fost distruse trei podeţe şi a fost inundat, pe o lungime de 300 de metri, DJ 762 Baia de Criş – Bulzeşti, la ieşirea din satul Baldovina. Partea carosabilă nu a fost afectată, doar apa băltind timp de 2-3 ore în zona respectivă”, a declarat căpitan Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Baia de Criş a intervenit cu promptitudine pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor meteo periculoase. Voluntarii au acţionat cu buldoexcavator, motopompe şi motofierăstraie pentru decolmatarea albiei Văii Rustiului, blocată în trei puncte cu aluviuni şi material lemnos şi pentru evacuarea apei din subsolurile şi fântânile inundate.
De asemenea, pompierii din Brad, coordonaţi pe teren de inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean, au intervenit cu două motopompe pentru evacuarea apei din beciuri şi fântâni.
Mai mult, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara şi ai Apelor Române s-au deplasat în satul afectat pentru a monitoriza situaţia.
Din declaraţiile oficiale, nu a fost necesară aprovizionarea cu apă a familiilor din zonă pentru că s-au folosit alte surse de apă.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Cotidianul nostru a atras atenţia, în repetate rânduri, asupra situaţiei locuitorilor de pe strada Sirenei, din Petroşani, o st[..]
11.01.2015, 20:48   |    1 comentarii
După ce v-am anunţat de acţiunea Bisericii Ortodoxe Române şi a celor din TVR, care a vizat strângerea de alimente neperisabil[..]
25.08.2014, 22:16   |    0 comentarii
BOR şi TVR au iniţiat şi susţin o campanie naţională de colectare de alimente neperisabile şi articole igienico-sanitare, p[..]
03.08.2014, 22:35   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter