În ziua pomenirii Sfântului Apostol - din cei şaptezeci - Irodion, adică miercuri, aprilie 08, anul 2009, ÎPS Irineu al Olteniei a cerut binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul României, pentru căutarea moaştelor cuviosului Irodion Ionescu de la Lainici, cel pe care Mitropolia Olteniei l-a propus pentru canonizare. Se întâmpla aceasta şi la stăruinţa osârduitorului egumen al lavrei Lainiciului şi exarh al Olteniei, arhimandritul Ioachim Pârvulescu, care îşi rugase întâistătătorul să facă asta încă din prima săptămână a marelui Post. Însă nu întâmplător au ales ca zi de căutare vinerea de 10 aprilie, ci pentru că era ajunul pomenirii sfântului Calinic de la Cernica - cel care, cucerit de sfinţenia vieţii schimonahului Irodion, l-a hirotonit preot încă de pe vremea când era închinoviat la Cernica, în (probabil) 1846 şi l-a pus apoi şi egumen al mănăstirii Lainici în 1852 (sau un an mai târziu), trecând deseori munţii, pe când era episcopul Râmnicului, spre a i se mărturisi „Luceafărului Lainiciului”! 

Om de rugăciune şi cu mare evlavie la cuviosul Irodion, stareţul din vremea noastră a hotărât pentru toată obştea post aspru încă de luni, la pomenirea Sfântului Grigore Sinaitul, rugându-se şi sfântului Calinic pentru descoperirea moaştelor duhovnicului său. Aspru monah de Frăsinei fiind, înainte de a fi mitropolit al Olteniei, ÎPS Irineu s-a rugat şi el sfântului de la Cernica să mijlocească pentru aflarea moaştelor (ba chiar am aflat că după vreo patru ore de veghere la săpăturile mormintelor, a dispărut pentru o vreme într-o chilie şi tot sfântului Calinic i s-a rugat, văzând că toată truda era zadarnică în acel moment!). Şi nu mult după întoarcerea Înaltului, l-am văzut pe părintele Ioachim fericit şi uşurat: a aflat un os binemirositor şi mult mai uşor decât celelalte şi bucuros i-a spus mitropolitului că l-a găsit pe cuviosul Irodion! A ştiut că a dat de sfântul mai înainte de a-i scoate cărămida de la căpătâi, care, deşi ruptă în două, confirma aşteptările tuturor: fuseseră găsite, în sfârşit, moaştele cuviosului Irodion! Nevoind parcă să se bucure prematur, ÎPS Irineu a aşteptat să citească el personal pe cărămida spălată cu vin numele fostului stareţ al Lainiciului şi abia apoi, răsuflând uşurat, a dat slavă lui Dumnezeu, însemnându-se şi pe el şi cărămida cu sfânta cruce. Doar atunci mi-a dat binecuvântare să fac fotografii, fiindcă, mi-a spus mai târziu, a voit să fie încredinţat mai întâi că sunt moaştele sfântului şi să nu fie nicio umbră de îndoială în această privinţă! (E greu să fii şi păstorul atâtor suflete, m-am gândit invo­luntar în clipele acelea! Porţi multă răspundere şi trebuie să aperi multă lume de eresuri!). 

După ce egumenul-în persoană şi părintele Răzvan Tismonariu, vicar al Mitropoliei Olteniei, au spălat cinstitele moaşte cu vin curat şi le-au aşezat – temporar - într-o mică raclă, au reîngropat osemintele schimonahilor Atanasie – unul dintre primii ctitori ai mănăs­tirii, trăitor în secolul al XVIII – şi Mitrofan (vieţuitor din secolul XIX), ce s-au găsit în apropierea sfântului Irodion. Aşa că dacă moaştele s-au aflat abia pe la amiază, chiar la ceasurile 12 din zi (meşterii vicoveni, conduşi de Sandu Bilibou, au început săpăturile cu cinci ore mai devreme!), parastasul sfântului şi a celorlalţi doi vieţuitori s-a făcut puţin înainte de orele 14, însă în tot acest timp, cât s-au spălat şi pus în bună rânduială osemintele, fratele Georgian ne-a însoţit lucrarea cu catismele Psaltirii.

Multă lume s-a întrebat de ce a fost atât de greu de găsit moaştele cuviosului Irodion, din moment ce exista mormântul lui lângă vechea biserică a mănăstirii? Se ştie că fostul egumen al Lainiciului a trecut la cele veşnice în anul 1900 şi a fost dezgropat şi reînhumat şapte ani mai târziu, prin stăruinţa ieromonahul Iulian Drăghicioiu. Împlinindu-se însă proocirea sfântului stareţ Irodion, care a spus înainte de săvârşirea sa că mănăstirea se va pustii nu după multă vreme, şi venind nemţii în defileul Jiului, au profanat ei toate mormintele Lainiciului, astfel că după întâ­iul război mondial doar vag se mai ştia unde fuseseră reîngropate cinstitele moaşte. Auzind de minunile săvârşite de cuviosul Irodion încă din timpul vieţii lui pământeşti, protosinghelul Visarion Toia, în toamna anului 1929 – când a fost numit aici egumen, a repopulat Lainiciul, după ce 13 ani a fost părăsit, în urma luptelor din 1916 (cum grăise profeţia!) – l-a căutat şi, aflându-i moaştele întregi, a informat episcopia Râmnicului despre acest lucru minunat. Care episcopie i-a poruncit să le reîngroape, Lainiciul neavând un osuariu şi, mai mult de atât, confirmarea sfinţeniei fiind încă prematură: trecuseră doar 29 de ani de la înveşnicirea cuviosului! Peste această a doua înhumare a trecut însă a doua urgie mondială, nemţii care au transformat biserica mănăstirii în grajd pentru cai, profanând şi toate mormintele, nemaiştiind nimeni cu exactitate unde fusese îngropat cuviosul Irodion. Se ştia însă de către toată lumea că osemintele protosinghelului Irodion fuseseră binemirositoare şi plăcute la vedere, iar mulţi oameni chinuiţi de duhuri necurate povestesc şi acuma că au aflat multă pace în preajma mormântului cinstitului egumen. (Pentru multa lui smerenie, cuviosul Irodion se învrednicise cu darurile înaintevederii şi al alungării duhurilor necurate, încă din timpul vieţii!). Aşa încât, pentru mângâierea lor, s-au căutat încă odată moaştele Sfântului Irodion în anii ’80, dar nefiind voia cuviosului, ele nu s-au aflat (unii mai vorbesc că şi în 1914 s-a săpat după ele, însă nu există nici o confirmare în acest sens). Acum însă, după ce a văzut Înaltul Irineu că la 1,70 m adâncime i-a găsit doar pe cei doi schimonahi şi după ce s-a retras la chilie în rugăciune, a pus bucovinenii lui Poleucă să sape mai în jos, (deşi nimic nu-l îndreptăţea să facă asta!). Rugăciunile au fost ascultate şi la doar un lat de lopată se odihnea în aşteptarea Învierii, Sfântul Irodion! Racla în care fusese reîngropat cuviosul nu mai era demult, osemintele sfântului însă s-au aflat neputrezite! Mi-am dat seama atunci, stând pe marginea gropii, că n-a fost chiar întâmplător faptul că s-au aflat acolo şi rămăşiţele omeneşti ale schimonahilor Atanasie ctitorul şi Mitrofan, pentru că a fost vizibil pentru toată lumea prezentă (cine are ochi de văzut, să vadă!) că oasele celor doi monahi erau sfărâmicioase, pe când ale sfântului erau întregi şi neputrezite! Şi asta, deşi s-au aflat în pământ foarte ud, pentru că sfântul n-a stat prea departe de apele Jiului, iar mormântul i-a fost chiar sub streaşina micii biserici, ce multe ploi şi-a picurat spre el! În înţelepciunea lui duhovnicească, se va fi gândit pro­babil părintele Visarion Toia că evlavia populară îl va căuta pe sfântul Irodion şi în pământ şi atunci l-a ferit de căutări nebinecuvântate îngropându-l... mai în adânc! De-asta s-au găsit anevoie moaştele „Luceafărului de la Lainici” şi numai după post şi multă rugăciune. 

Şi bucurându-ne noi de mângâierea sfântului cuvios Irodion de la Lainici, vom da multă dreptate cuvintelor rostite de Patriarhul României, la auzul fericitei veşti: „La vremuri de criză materială, Dumnezeu ne trimite multă bogăţie spirituală”!

 

George Crăsnean