22.07.2014,  19:14:44 | 2 comentarii | 1634 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ionică Ardeleanu a cântat pentru oamenii locului în versuri adecvate: / „Din Munţii Sibiului/ Până-n Valea Jiului/ Nu găseşti ciobani pogani/ Ca la momârlani!”
de Mihai BARBU
Ionică Ardeleanu a colindat toată lumea, cum spune ultimul său cd (unde o are ca invitată de onoare pe Lena Miclăuş), dar în ultima vreme a poposit, în mod repetat, în Valea Jiului. A cântat la Zilele comunei Băniţa, la o nuntă petrecută la „Via” şi, desigur, la „Nedeia din Poiana Miresei”. Cu acest prilej, am stat de vorbă cu dl. Ionică Ardeleanu, mai bine un ceas şi a ieşit următorul interviu, în exclusivitate pentru ZVJ.
 
„Eram înalt, aveam picioare drepte şi am crescut la munte…”
- Unde, când şi cum aţi început să cântaţi, domnule Ionică Ardeleanu? 
- La 21 de ani am plecat din Câmpeni la Timişoara pentru muzică. Strict pentru muzică. Mie mi-a plăcut muzica din Banat de mic copil. La 18 ani, eram cel mai tare muzicant din Câmpeni. Cântam la orgă şi vocal. Am început, la 13 ani, cu acordeonul. În fiecare sâmbătă, lângă Câmpeni, într-un loc de lângă gară, făceam nişte jocuri şi nişte baluri renumite în toată zona. O nebunie, nu alta… Era chiar în zona unde stă şi maică-mea. Asta se întâmpla prin anii ’88-’89, în preajma revoluţiei. Apoi am făcut armata, în ’90-’91, şi apoi am plecat la Timişoara.
- Unde aţi făcut armata?
- La Bucureşti, la Garda Naţională. De ce? Pentru că eram înalt, aveam picioare drepte şi am crescut la munte. La Timişoara am dat examen la Şcoala populară de Artă şi am studiat trei ani, cu d-na Carmen Popovici, canto popular. Făceam vocalize, solfegii, dicteu şi studiam Istoria muzicii. În paralel, cu taragotistul Călin Lele din Câmpeni, făceam partituri şi am ajuns să cânt pe note. Am intrat, apoi, ca acordeonist la Ansamblul „Timişul”. Între timp, mi-am format vocea cu timbrul din Banat, care e mult mai greu ca acela din Câmpeni. Era total diferit de cel învăţat la Câmpeni. Am început să-mi fac casete şi cd-uri, unde cam 95% din melodii sunt compuse de mine. Şi textul şi muzica. Mai iau, câteodată, o piesă-două de la alţii. Prima mea piesă de mare succes am făcut-o cu Adriana Antoni în ’95. Am plecat atunci prima oară în America şi am filmat melodiile mele la Las Vegas. Când am venit în ţară şi le-am dat la televizor, am „rupt” piaţa. Erau de o noutate absolută că atunci românii nu prea ajungeau în America. 
- Dv. cum aţi ajuns?
- A venit cineva din Chicago să-i invite pe Stana Izbaşa şi pe Puiu Codreanu. Ne-am nimerit într-un autocar cu americanul şi i-am cântat la acordeon şi cu vocea. Nu mi-a trebuit mult timp ca să-l conving. „Pe ăsta îl iau în America cu mine”, a zis impresarul. Între timp, a apărut Adriana Antoni şi a zis să facem un cd împreună. L-am înregistrat cu o noapte înainte de a mă urca, în avionul  pentru America. Am terminat dimineaţa la 7, şi la 9 eram în avion. A fost cel mai de succes cd pe care l-am făcut până acum. Am mers cu el acolo şi am filmat în toate oraşele mari pe unde am fost.
- Unde aţi cântat în America?
- La comunităţile româneşti, la restaurante sau în sălile care sunt pe lângă bisericile ortodoxe. Am început la Chicago. În America, patronul restaurantului îţi pune sala la dispoziţie, dar banii îi câştigi din bacşişuri. Cântam la sfârşit de săptămână, de la 7-8 seara până dimineaţa pe la 4-5, atâta cât se simţeau oamenii bine. Aveam cu noi un saxofonist, pe Petrică Codreanu, şi cântam alături de Stana Izbaşa, Puiu Codreanu şi Adriana Antoni. Făceam 4-500 de dolari pe seară din dedicaţii. În timpul liber, românii erau foarte drăguţi cu noi. Ne invitau la restaurant să ne cinstească, am fost să-i vedem pe „Chicago Bulls”. L-am văzut, live, pe Michael Jordan. Dar eu am rămas în America din cauza oraşului Las Vegas.
 
America, de la 7 la 40 de dolari pe oră
- Asta s-a întâmplat chiar de la prima vizită?
- Nu, că atunci ne-am întors toţi acasă. Dar am zis că, dacă mă mai cheamă odată, o să rămân cu siguranţă. M-au chemat în ’97 şi am rămas. Am stat 17 ani, dar ultimii doi i-am petrecut mai mult în România. Acum m-am stabilit în Timişoara şi acolo îmi construiesc şi o casă. În America am stat la Los Angeles, în acelaşi zonă cu doctorul psihiatru Robert Bota, un fost coleg de liceu din Câmpeni, şi cu soţia sa Dana, doctor în terapia cancerului.
- Ce aţi făcut 17 ani în America?
- Am luat-o de la zero. Am început să lucrez într-o echipă de electricieni şi câştigam 7 dolari pe oră. Am ajuns şef de echipă şi câştigam între 30 şi 40 de dolari pe oră. Aveam 20 de oameni sub mine şi, apoi, mi-am făcut firma mea proprie. Mai cântam la vreo nuntă, la vreun botez sau într-un restaurant la sfârşit de săptămână. A fost greu. În America câştigi dolari, dar cheltui tot dolari. În ultimii 4-5 ani ceva mă rodea în suflet. Nu mă socoteam împlinit, pentru că ştiam că muzica trebuie să fie viaţa mea. Eu sunt un om activ şi nu pot sta o clipă locului. Eu nu stau degeaba niciodată. Şi pe drum, în maşină, compun, mă înregistrez cu telefonul şi când vin acasă cânt melodia la orgă, îi pun ritmul…
- Ce v-a mai determinat să reveniţi, totuşi, acasă?
- Mama mai trăieşte, vin, o văd, se bucură şi mi-e de ajuns. Fraţii mei sunt la Timişoara, mai am o soră la Câmpeni… Am trei fraţi şi o soră. Tata a murit, Dumnezeu să-l ierte, când eram în America. Eram de doi ani acolo, nu aveam acte şi mi-am zis că o să stau 3-4 ani şi mă întorc. Acum sunt cetăţean american, plec unde vreau în lume. Anul trecut am fost de trei ori în Australia. Am bătut toată Canada, am fost în toate marile oraşe ale Americii. La Las Vegas am fost la zeci de nunţi şi botezuri. În străinătate cânt singur. La orgă şi vocal. În România am o formaţie complexă. Aici sunt solist şi stau în faţă. Atunci când cânt, mă adaptez după oameni. Văd ce oameni sunt şi cânt după sufletul fiecăruia. Toată lumea pleacă mulţumită de la spectacolele mele. De aceea mă cheamă că sunt one man show, cum se zice în America. Am un repertoriu foarte vast, şi rar mi se întâmplă să nu ştiu o melodie. La început fac un sondaj şi aflu ce oameni sunt în sală: olteni, moldoveni, ardeleni, momârlani, şi atunci ştiu ce să le cânt. Am harul să văd şi să simt lumea. Ghicesc, de fiecare dată, ce vrea lumea de la mine. La moţi chefurile sunt mai aşezate. Ţarina se joacă mai liniştit, mai lent. Moţii cântă ţara, glia, omenia, pe Iancu, pe Horia, istoria… În Banat accentul e pe „să bem şi să chefuim”.
 
Dumnezeu a vrut aşa/ S-ajung în America!
- Aveţi emoţii când cântaţi unor oameni pe care nu-i cunoaşteţi?
- Am fost în Canada, la Kitchener, şi am avut în faţă, la Balul Vânătorilor, 500 de oameni. Impresarul le-a zis că vine „Ionică cu formaţia lui”. Aşa m-a prezentat. Eu nu-i cunoşteam, ei nu m-au cunoscut. Au mers pe mâna impresarului. Am avut ceva emoţii. Mi-am scos orga şi l-am întrebat pe impresar ce să cânt. „Cântă ce-ţi place ţie şi fă-ţi programul aşa cum ţi-l faci tu de obicei”, mi-a zis el. El mă văzuse în California la un chef… Am cântat, şi vreau să vă spun că anul acesta m-au chemat pentru a opta oară. Le-am zis că mai vin de două ori şi gata, să-i mai cheme şi pe alţii. Dar ei mi-au zis că n-au ce face, aşa votează comitetul. Am 500 de melodii compuse de mine pe care le pot cânta oricând. Niciodată nu mi-am pus caietul în faţă, ca să citesc versurile de acolo. Nu mi se pare profesional. Când n-o să le mai ţin minte, nu mai cânt.
- Ce teme abordaţi  în cântecele dv.?
- La nuntă trebuie să fie veselie, am cântece cu „sus paharul”, zic de mireasă, de iubire, am şi blues-uri, valsuri şi tangouri. La spectacole cânt cu depărtarea de acasă, cu mama, cu străinătatea. „Dumnezeu a vrut aşa/ S-ajung în America/ Am bani şi viaţa-i uşoară/ Numai dorul mă omoară!”. Când le cântam asta, românii plângeau în cor, nu aşa cu lacrimi pe furiş. Eu ştiu despre ce vorbesc. Mergi în străinătate, nu cunoşti pe nimeni, nu vezi nici un cunoscut. În primii trei ani n-am văzut pe nimeni pe care să-l fi cunoscut înainte. Numai feţe străine, numai alţi oameni. Sunt lucruri pe care nu le simţi decât dacă pleci în străinătate.
Am multe cântece cu mama. „Pe băncuţa de la poartă/ Stă măicuţa şi m-aşteaptă…”. Am zis că astea nici nu le mai cânt. Sunt prea multe şi prea triste… Mie mi-e dor de petrecerile româneşti de la noi din România. Moţul nu se mută de aici. Nunta la români e mult mai amplă şi se joacă cu mai mult patos decât în America. Aici jocul este mai pătimaş. În America, nunţile sunt mai uşoare. La ora două noaptea, nunta e gata. E o petrecere finuţă, oamenii au treabă, au case, au taxe de plătit, au grijile de a doua zi. Aici, la noi, când e distracţie - e distracţie, frate!  
 
Despre programarea nunţilor şi negocierea cotită
- Tinu Vereşezan zicea că are nunţi tocmite pe doi ani înainte. Dv. cum staţi la acest capitol?
- Am şi eu nunţi programate până la anul. Dar pe doi ani înainte n-am. Şi aici e un fel de şmecherie. Eu am venit prea cinstit din America. Chiar vorbeam despre acest subiect cu Puiu Codreanu, care mi-a spus: „Măi, Ionică, trebuie să te schimbi puţin pentru ţara asta. Nu trebuie să fii prea deschis! Americanu-i direct şi onest. Aici trebuie s-o dai un pic cotită când vorbeşti şi negociezi”. Aici, recunosc sincer, că trebuie să mai învăţ.
- Ce aţi pregătit pentru Nedeia din Poiana Miresei?
- Câteva cântece cu versuri adecvate: „Din Munţii Sibiului/ Până-n Valea Jiului/ Nu găseşti ciobani pogani/ Ca la momârlani!” şi „Că la noi la momârlani/ Tot s-adună bani pe bani/ Prin păduri şi printre oi/ Nu găseşti alţii ca noi!"
 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (2 )

#1 ION23.07.2014,  14:29:46
Ma intreb daca acest domn a cantat vreodata unui public care avea in componenta sa macar un cioban jian? Banii si dusmanii! Cultura romaneasca incotro? Vai de noi.S tie el ce place publicului.
#2 eu23.07.2014,  22:36:16
Oare ce parere ar avea FELICIAN FARCASU despre muzica acestui om?Doamne cat am decazut!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter