22.07.2014,  19:40:06 | 0 comentarii | 913 vizualizari
Vasile Scurtu, preşedinte Minerul Uricani: / „Obiectivul nostru este să creştem copii pentru fotbalul mare”
de Loredana JUGLEA
Echipa de fotbal Minerul Uricani îşi va relua zilele acestea pregătirea de vară şi va merge tot pe mâna juniorilor. Cu toate acestea, surse din cadrul clubului spun că jucători de bază de la vicecampioana judeţului, Hercules Lupeni, şi-ar fi anunţat dorinţa de juca din nou pentru Uricani.
 
Cu siguranţă, sezonul trecut de campionat nu a fost unul de pus în ramă pentru echipa din Liga a IV-a Minerul Uricani, grupare aflată în grija primăriei şi care are ca şi obiectiv pentru noul sezon creşterea de copii şi juniori.
„Pentru noi este o mare satisfacţie să creştem copii talentaţi şi să aflăm că multe cluburi se interesează de noi. Deocamdată acesta este obiectivul nostru. Aştept să ne reunim, să vedem pe cine vom putea să contăm în noul sezon. Sunt jucători care şi-au anunţat intenţia să vină la noi şi pe care noi îi aşteptăm”, a declarat preşedintele echipei, Vasile Scurtu.
Incertitudinea planează asupra fotbalului din Valea Jiului. Tot mai multe probleme financiare, jucători neplătiţi încă din sezonul trecut. Cu toate acestea, oficialii de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara promit să revigoreze fotbalul mic.
„Noi nu avem nici cea mai mică restanţă faţă de vreun jucător. Am achitat totul la timp”, spune Vasile Scurtu. Astfel, săptămâna aceasta, CS Vulcan, Minerul Uricani şi poate Hercules Lupeni se vor reuni.
Universitatea Petroşani şi Inter Petrila se vor reuni la începutul lunii august, în timp ce Jiul este posibil să-şi reunească forţele săptămâna viitoare.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Minerul Uricani s-a reunit, joi, cam în aceeaşi formulă ca şi în sezonul trecut.
 [..]
23.07.2015, 23:24   |    0 comentarii
Se anunţă din nou o etapă de foc în Liga a IV-a, seniori, unde Şoimul Băiţa, revelaţia campionatului, s-a apropiat am[..]
16.04.2015, 21:07   |    0 comentarii
Minerul Uricani a reuşit cea de-a doua victorie din acest sezon în Liga a IV-a, prima din retur, semn clar că elevii lui N[..]
01.04.2015, 20:46   |    0 comentarii
Etapa trecută toate tunurile au fost pe arbitri. Antrenorii din Vale s-au declarat nemulţumiţi de arbitraje.24.03.2015, 20:01   |    0 comentarii
- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter