19.05.2009,  09:49:32 | 0 comentarii | 530 vizualizari
Primul ajutor, salvator de viaţă!
de Ziarul Vaii Jiului
Într-un cadru natural deosebit de frumos oferit de parcul „Carol Schreter” din Petroşani, în data de 15.05 a.c. s-a desfăşurat a 47-a ediţie a concursului pentru sănătate şi acordarea primului ajutor „SANITARII PRICEPUŢI” faza municipală, cu grup de ţintă elevi din gimnazii şi licee. 
 
Cu cât înaintăm în timp suntem tot mai des martori la nenumărate incidente de natură să pună în pericol vieţi omeneşti, indiferent dacă ele iau forma de accidente rutiere, inundaţii, cutremure, canicule, accidente la locul de muncă, pe stradă sau în joaca copiilor. 
Accidentele, rănirile şi bolile pot apărea pe neaşteptate. Ajutorul acordat imediat depinde adesea de membrii familiei, colegi sau trecători. Pentru a fi cu adevărat de ajutor victimei, în cazul unui accident, important este ca acest ajutor să fie acordat corect. În caz contrar, acesta nu va avea niciun efect sau va produce mai mult rău. 
Primul ajutor este numele comun al tuturor acţiunilor salvatoare de viaţă pe care le aplicăm la locul unui accident, prim ajutor care să menţină funcţiile vitale până la sosirea ambulanţei.
Un rol important în iniţierea tinerilor cât şi adulţilor în acordarea primului ajutor îl au societăţile naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în strânsă colaborare cu unităţile medico-sanitare, unităţile de învăţământ şi nu în ultimul rând cu întreprinderi şi instituţii. 
An de an Subfiliala de Cruce Roşie Petroşani a organizat şi desfăşurat concursuri la nivelul gimnaziilor şi liceelor, obţinând rezultate meritorii, ceea ce dovedeşte o preocupare susţinută din partea cadrelor medico-sanitare cât şi a celor didactice, în mod special a profesorilor de biologie, în ceea ce priveşte însuşirea de către elevi, atât a cunoştinţelor teoretice dar şi practice de acordare a primului ajutor. 
În acest an au participat un număr de 5 echipaje – 3 gimnazii şi două licee – surpriza nedorită fiind neprezentarea echipajelor de la Şcoala Generală Nr. 2 şi Şcoala Generală Nr. 4 „Avram Stanca” din Petroşani, care în fiecare an au avut echipaje sanitare foarte bine pregătite. A lipsit de la competiţie şi Şcoala Generală Nr. 1 „I. G. Duca”, de asemeni Liceul de Informatică şi Grupul Şcolar „Dimitrie Leonida”.
Concursul s-a desfăşurat corect în conformitate cu Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea concursului pentru sănătate şi acordarea primului ajutor „SANITARII PRICEPUŢI” editat de societatea naţio­nală de Cruce Roşie din România  împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. 
Verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale echipajelor prezente în concurs a fost efectuată de o comisie constituită din: Ileana Şandor asistent şef UPU-SMURD, preşedinte Victor Apostu, Antoneta Hodor, vicepreşedinţi ai Sub­filialei Crucea Roşie Petroşani, David Xenia şi Coman Aurel membrii. 
Ca urmare a punctajelor obţinute, echipajele s-au clasificat în felul următor:
Gimnaziu – locul I – Şc. Gen. „Carmen Silva”
locul II – Şc. Gen. Nr. 7
locul III – Şc. Gen. „Spiru Haret”
Licee – locul I – Liceul Teoretic „M. Eminescu”
  locul II – Colegiul Economic „Hermes” 
Premianţilor le-au fost oferite frumoase pachete, precum şi pungi cu dulciuri, jucării din pluş şi rechizite şcolare. Pungi cu dulciuri au fost oferite şi altor elevi şi membrii ai grupei de tineret  a Subfilialei de C.R. Petroşani care au ajutat la organizarea şi desfăşurarea concursului în condiţii optime. 
Mulţumim şi pe această cale cadrelor medico-sa­nitare şi profesorilor de biologie care s-au implicat în pregătirea echipajelor. Ocupanţii locurilor I de la gimnaziu şi licee vor participa la etapa următoare, respectiv cea judeţeană deci pregătirea continuă. 
Aducem mulţumiri şi poliţiei comunitare aparţinând Primăriei Petroşani care ne-a sprijinit în păstrarea ordinii în parc pe durata concursului. 
 
Ec. Felicia Necşa
director Subfiliala C.R. Petroşani   

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter