25.05.2009,  16:10:40 | 0 comentarii | 231 vizualizari
“Poate că lui Jurcă îi este frică de oameni. S-ar putea să îl execute oamenii de la Livezeni în condiţiile în care el nu face pentru ei ceea ce ar trebui să facă”
de Ziarul Vaii Jiului
Războiul continuă. Disputa dintre liderul minerilor de la Livezeni, Adrian Jurcă şi preşe­dintele LSM „VJ”, Zoltan Lacataş, scoate la iveală, pe zi ce trece, fisuri tot mai adânci în sindicalismul şi mineritul din Valea Jiului.  După ce Jurcă a făcut publice documente care arătau sumele cheltuite de Ligă şi de unii dintre colegii săi de la USME, acordate în baza unui articol stipulat în CCM, spiritele s-au încins. Iar replicile nu au întârziat să apară. 
„Tot ce am făcut este legal şi în niciun caz nu îmi este teamă de Curtea de Conturi”, spune Lacataş, care mai precizează că banii au fost cheltuiţi în mod corect, fără niciun dubiu asupra legalităţii. 
 Este un regulament intern al Companiei Naţionale a Huilei pe un articol al Contractului Colectiv de Muncă, semnat inclusiv de domnul Jurcă, în care activităţile cultural-sportive se pot deconta pe fondul de 5,8 la mie. Ligii Sindicatelor Miniere nu i-a mers niciodată bine. Problema este ce faci cu acele fonduri. Activităţile cultural-sportive sunt organizate de fiecare organizaţie sindicală din cadrul Ligii, care are 7500 de membri. Dacă are vreo 900 de membri este treaba lui, nu a mea. Dacă nu accesează fondurile din acest regulament şi pe 5,8 la mie, prevăzut în articol distinct în CCM, este încă o dată treaba dânsului. Dacă el nu ştie să meargă cu oamenii unde ar trebui să meargă şi să facă tot felul de competiţii de aşa natură încât să strângă oamenii, poate că îi este frică de oameni. S-ar putea să îl execute oamenii de la Livezeni, în condiţiile în care el nu face pentru ei ceea ce ar trebui să facă. Oricum, din punctul meu de vedere nu este niciun fel de problemă dacă Jurcă vrea să aducă Curtea de Conturi. Tot ce s-a facut, s-a făcut pe temei legal, iar eu cel puţin, nu-mi fac nicio problemă. Toate deconturile sunt acceptate de către Consiliul de Administraţie şi de către Companie”, a declarat Zoltan Lacataş, preşedinte LSMVJ.
 
“Îmi rezolv problemele personale după 15:30”
Liderul minerilor de la Livezeni, Adrian Jurcă, afirma că nu alocarea acestor bani este problema, ci destinaţia lor.  El spunea că, astfel, Compania Naţională a Huilei i-a sponsorizat pe cei de la Ligă să îşi facă treburile personale. Replica nu a întârziat să apară. “Eu nu rezolv niciodată treburile mele personale. Dacă sunt rezolvate ale salariaţilor, înseamnă că şi eu sunt mulţumit. Problemele mele personale sunt rezolvate după ora 15:30, dacă este să discutăm aşa. Eu vin la program normal, de la 7:00 la 15:30, nu ca domnul Jurcă de la 9:00 la 12:00 sau de la 9:00 la 10:00”, spune Lacataş.
 
“Jurcă are o problemă cu capul şi acţionează la comandă”
“Jurcă ar fi mai bine să îşi vadă de problemele lui şi să nu mai încerce să mă discre­diteze.”Totodată, preşedintele LSMJ este convins că Adrian Jurcă acţionează la comandă. 
“Acest război este al lui, nu al meu personal, pentru că Jurcă are o problemă cu capul, în primul rând, iar în al doi-lea rând, ar trebui să se controleze în ceea ce face şi spune. Deja îl de­ranjează foarte multe persoane şi am impresia că acest personaj extraordinar de important al Văii Jiului acţionează la comandă. Eu cred că sunt un tip incomod şi Liga Sindicatelor se opune la anumite programe de concedieri colective şi de restructurări de aşa manieră încât să fie închise mine, iar domnul Jurcă acţionează ca atare. Acesta este răspunsul meu faţă de acest personaj care am impresia că ar trebuii să ne părăsească. Parteneriatul încheiat între LSMVJ şi USME cu ceva timp în urmă, semnat inclusiv de Jurcă, eu l-am considerat un parteneriat valabil între doi bărbaţi, da’ ăsta nu-i bărbat. Am impresia că are o problemă şi este mai degrabă de partea feminină”, a mai precizat Zoltan Lacataş. (Paula Enache)


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter